Zeul internet - abandon la picioarele lui?

Într-o lume în care „porno” şi „sex” sunt cuvintele cel mai des căutate pe internet, în care adolescenţii sunt obsedaţi de youtube şi facebook, într-o vreme în care „generaţia google” a devenit o sintagmă ce reflectă un adevăr crud, m-am decis să acord câteva ore computerului şi căutărilor care m-ar putea duce în câteva locuri aparte. Singurul „obligo” pe care mi l-am dat a fost acela de a găsi lucruri legate de pulsul artistic al unei vieţi în care se uită atât de uşor frumosul, esenţa sau mesajul direct.

Nu mi-am propus să demonstrez nimic. Pur şi simplu am vrut să văd şi alte aspecte ale „zeului” internet, acest mastodont virtual de care depindem din ce în ce mai mult cu fiecare zi a vieţii noastre.

„A naviga” nu este verbul care să îmi sugereze scormoneala unor interfeţe mai mult sau mai puţin animate ale unor pagini web. Navigarea ma duce cu gândul la aventură, la plutire, la tot soiul de trăiri care nu au nimic de-a face cu monotonia (indiferent cât de activă poate deveni, tot ţintuit de scaun eşti în faţa unui ecran) ce rezidă în contactul dintre buricele degetelor şi transformările pixelilor ce-mi obosesc privirile. Totuşi, indiferent care e termenul care îmi defineşte activitatea de moment, scopul trebuie să fie acelaşi: bucuria sufletului şi ţinta de a dezvălui straturi mai puţin umblate, uitate în unghere despre care aproape nimeni nu ştie mai nimic.

WWW.mystudios.com/ este prima adresă pe care am accesta-o. Lucrări celebre, sau obscure, direcţii de căutare şi inspiraţie, sursă de colecţie pentru pasionaţi - sunt doar câteva aspecte ale siteului. Am revăzut în treacăt celebrul „Strigăt” al lui Munch (http://www.mystudios.com/viewer/z.html), câte ceva din Kahlo (http://www.mystudios.com/artgallery/F/Frida-Kahlo/Frida-Kahlo-oil-paintings-1.html) şi l-am admirat pe Yokoyama (http://www.mystudios.com/bios/Taikan_Yokoyama.html), despre care nu ştiam prea mare lucru până de curând. Un site-expoziţie unde ai putea liniştit să investeşti ceasuri bune în propria cultură generală sau în descoperirerea de un nou cuib de linişte şi armonie.

Dorinţa de a rămâne mai mult în această zonă a frumosului m-a determinat să-l „gugălesc” pe Olbinski, maestrul suprem al posterelor. Am evitat previzibila wikipedia, şi am ajuns la Galeria 444, http://www.gallery444.com/olbinski_page.htm. Şi cum nu puteam trece cu vederea geniul său în materie de afişe, am poposit şi aici, http://www.poster.com.pl/olbinski-1.htm, într-o continuă fascinaţie în faţa unei asemenea surprinderi a substanţei unui libret.

Imaginile în mişcare poate că nu au valoare decât în prezenţa mesajului ascuns, sau a transmiterii cine ştie cărei stări profunde. Youtube ar putea fi atât de simplu metamorfozat într-o perpetuă mină a bogăţiilor aproape neştiute. Am vrut să-l revăd pe Jarmush. Nu a fost deloc complicat - http://www.youtube.com/watch?v=ECDpE4DLzGI. Apoi, altă raritate, l-am descoperit pe Vincent Gallo cantand alături de Yoko Ono şi Sean Lennnon: http://www.youtube.com/watch?v=SHLPjIKM5yU. Mi-am aruncat privirea pe raftul de lângă mine şi mi-au căzut ochii pe Teatrul Sărac al lui Grotowski. Două-trei clicuri şi iată-mă în laboratorul genialului regizor:
http://www.youtube.com/watch?v=dRyLLTvs00c&feature=rellist&playnext=1&list=PL6A9438B28E899B4B

Postmodernismul a devenit de mult un clişeu verbal, aşa că am refuzat cu bună ştiinţă tentaţia de a săpa în atare direcţie. Am optat pentru un alt artist de care uitasem. Hajime Sorayama are menirea de a pune pe gânduri, iar pe alocuri chiar de a şoca - http://hajimesorayama.com/. Probabil că printre nudurile sale am uitat complet de agresivitatea gratuită şi de abundenţa de informaţii de pe net. Fie el folositor sau nu în funcţie de cerinţe şi necesităţi, lucrul cert este că spaţiul virtual te copleşeşte prin vastitate.

Nu-mi dau seama dacă internetul este o himeră, acel ceva care creează dependenţă sau un ocean virtual în care poţi înota liber şi-n care fiecare val are capacitatea fie să te scufunde, fie să te ridice pe culmi nebănuite. Indiferent ce este, „zeul” este permanenţa cotidianului nostru - sec, dar suculent, oripilant şi serafic deopotrivă, salvator sau ucigător de vise. Cred că până la urmă e o treabă de opţiune personală.