Visuri mari în spaţii mici

Foto: Paula Florescu

Trecând razant prin sala de mese, îl aud pe unul dintre cei mai buni profesori de actorie, Miklos Bács, de la Universitatea Babes-Bolyai, vorbind cu un student: „Te-ai gândit și la o structură particulară? Pentru că la stat toate posturile sunt blocate de câțiva ani buni”. Apoi se întoarce spre colegi și le mărturisește: „anul trecut am avut niște emoții îngrozitoare. Credeam că n-am să pot planta în vreun teatru pe nici unul dintre absolvenții de la Actorie. Și între timp aproape toți sunt pe undeva: fie joacă în teatre, fie s-au înscris la Master”. Apoi explică tuturor de ce pentru un student de la Actorie care termină facultatea și nu lucrează în următorii ani lucrurile devin din ce în ce mai dificile, iar pe măsură ce se depărtează de anul absolvirii, pericolul de a se lăsa de teatru, din ce în ce mai amenințător.

Aceasta e situația de la care a plecat Teatrul 74 când a lansat în parteneriat cu Universitatea de Arte Tîrgu-Mureș proiectul "Practică Teatrală în Regiunile Centru și Nord-Vest", cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, „Investește în oameni!”. De la această situație și de la cadrul devenit deja legendar în care pe Theo Marton, managerul de proiect, l-a trăsnit ideea programului tot auzind până la saturație aceeași știre la TV cum că „România nu reușește să absoarbă suficiente fonduri europene”. S-a ambiționat deci, împreună cu o echipă de oameni care se numără pe degetele de la o mână și un pic (Stela Vătămănescu, Adi Iclenzan, Paula Florescu, Andi Gherghe, Cătălin Mîndru și Vlad Șandor), și a atras din fondurile europene cam... un milion de euro. Experiența acumulată în opt ani de teatru independent la Teatru 74 l-a îndreptățit pe Theo Marton să creadă că „există și un alt drum care - dacă este bătut alături de prieteni -, te poate duce acolo unde ai visat, pentru că viața este generoasă cu cei care visează și se bat pentru împlinirea propriilor vise”. Cel puțin așa declara în primul număr al revistei Spaţiul mic editată în cadrul proiectului. S-o recunoaștem cinstit, dacă atâția artiști absolvenți și-au găsit în 2011 locul într-un teatru din zonă e și pentru că organizatorii acestui program au invitat în juriul etapei precedente regizori și directori de la felurite instituții de gen din regiunea de Centru și Nord-Vest a țării. Ocazie cu care actorii au fost văzuți, plăcuți și... luați în teatre. Și iată cum eficacitatea proiectului pornit de la un vis a devenit destul de repede realitate probată negru pe alb. Pe albul contractelor, adică!

În aceste zile, prima etapă a celui de-al doilea stagiu al proiectului se derulează la Tg.Mureș. Aceeași efervescență printre studenții de la Teatru ai Universității Lucian Blaga, Sibiu, Universității de Arte Tg. Mureș și Universității Babeș-Bolyai Cluj, pe care experții îi familiarizează cu tainele spaţiului mic. Cum teatrele mari sunt închise, șansa lor după ce termină facultatea se găsește în producțiile independente din spaţiile alternative. În ultima etapă urmează ca acești studenți, care au format deja douăsprezece companii, să monteze un spectacol de la prima cărămidă, scrierea textului, până la ultima, scrierea caietului program. Fiecare dintre aceste companii se compune dintr-un dramaturg, un regizor, un scenograf, un grup de actori, un manager de proiect și un ofițer PR. Trupe în toată regula! Studenții de la diferitele specializări teatrale au ocazia să lucreze pe viu ca și când s-ar găsi în propriul lor teatru. La fel ca și anul trecut, va exista și o revistă care va trata - pe nici mai mult nici mai puțin decât o sută de pagini -, problemele specifice ale Spaţiului mic, ajutându-i pe tinerii artiști să înțeleagă cum pot să exprime artistic mult, folosind puțin.

De rest, se ocupă organizatorii: adică de condițiile bune de cazare, de mesele gustoase și mai ales de calitatea workshop-urilor ținute pentru actori de Andreea Vulpe, Cristina Toma, Miklos Bács, Nicu Mihoc, Dan Glasu și Mihai Mihalcea. Regizorii vor învăța câte ceva de la Cristi Juncu și Anca Bradu, scenografii de la Cosmin Ardeleanu și de la light designer-ul invitat din Ungaria, Tamás Bányai. Cei care vor produce textele finale vor încerca să fure secretele meseriei - cu acordul generos al creatoarei -, de la Gianina Cărbunariu. Jurnaliștii își vor lărgi abilitățile cu ajutorul Ralucăi Sas Marinescu și al lui Laurențiu Blaga, iar managerii de proiect vor pune mâna la treabă după ce au fost mai întâi train-uiți de Aura Corbeanu, Stela Vătămănescu, Theo Marton și last but not least... Constantin Chiriac. Cea de-a doua și ultima etapă a proiectului constă în prezentarea a douăsprezece spectacole în fața juriului și a invitaților sub forma unui festival care va dura trei zile. Despre secretele și succesul acestei rețete ne vorbește managerul proiectului, Theo Marton.

„Sunt tot mai puțini artiști care luptă împreună pentru o cauză”

Care a fost intenția inițială a proiectului? În ce mod v-ați gândit să-i ajutați pe studenții artiști să fie mai ușor absorbiți pe piața muncii?
Theo Marton: Ce ne-am propus noi a fost să vindem conceptul pe baza căruia s-a așezat Teatrul 74 în urmă cu nouă ani. Cel mai important lucru pe care îl învață studenții este să se asocieze. Sunt tot mai puțini artiști care se asociază, care luptă împreună pentru o cauză. Lipsa locurilor de muncă în domeniul teatrului în momentul de față este o cauză. Cred că am putea să-i învățăm pe tineri cum am reușit noi să schimbăm lucrurile făcând în primul rând ceva pentru noi. 

Știu că ați pariat anul trecut că din tot proiectul va ieși măcar o asociație. Ați câștigat pariul?
Theo Marton: Au ieșit chiar două. Dar asta nu constituie un obiectiv al proiectului. Dincolo de proiect, cred că în momentul în care va exista o alternativă solidă în România finanțatorii vor ajunge mai ușor la noi. Sunt sigur că la un moment dat cineva se va trezi și va spune: da, dom'le, anul ăsta nu direcționez cincizeci de milioane de euro către teatrele naționale. Din același buget pot finanța treizeci-patruzeci de companii care au reușit cu costuri mult mai mici să aducă pe piață produse la fel de competititve ca și cele de stat.

Ce eficacitate a avut stagiul întâi? Au fost studenții absorbiți pe piața muncii? Aveți informații în sensul acesta?
Theo Marton: În primul rând participarea lor în cadrul proiectului a fost foarte importantă. Drept urmare au ajuns în multe festivaluri: în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, apoi în alt festival  de la Sibiu, Satu Mare, Iași etc. Noi am încercat să le dăm de urmă studenților. Parte dintre ei sunt deja angajați la Deva. Ne aducem aminte că directorul teatrului de la Deva a fost chiar în juriul de anul trecut. Trei dintre studenți sunt la Satu Mare iar o altă parte se găsește la Rm. Vâlcea. Dar știu foarte puțini care au pornit pe cont propriu. Nu o spun cu surle și trâmbițe, dar proiectul le-a creat tinerilor o mai bună vizibilitate pe piața teatrală din România. Spectacolul „(H)Eden Garden”, câștigătorul de anul trecut, s-a jucat de cel puțin treisprezece ori. Au luat cu el locul întâi și la Gala Tânărului Actor de la Costinești.

S-a îmbunătățit ceva în desfășurarea proiectului după experiența de anul trecut?
Theo Marton: Da. Anul acesta am format mult mai repede companiile, astfel încât tinerii să aibă posibilitatea să se cunoască în aceste două săptămâni. Dramaturgii vor ști astfel mai exact pentru cine scriu, regizorii își vor cunoaște actorii mai bine. Să se cunoască toți între ei, plus cei de la jurnalism și cei de la management. Anul trecut am făcut această legătură de abia la sfârșitul primei etape. Acum s-a întâmplat mult mai devreme și s-a prins mult mai bine. Vorbind deja despre etapa a doua, studenții devin conștienți de ceea ce urmează. Și de faptul că au o oportunitate concretă de a face ceva. Au luat lucrurile foarte în serios. Anul trecut mi-aduc aminte că se entuziasmau: „o să fie minunat, mai avem timp”... Până când, în mijlocul primei săptămâni din a doua etapă a stagiului, s-au trezit că au de făcut un spectacol, că nu e de glumă și că mai e doar puțin timp. Anul acesta simt presiunea mult mai puternic. Poate pentru că și noi am pus mai multă presiune asupra lor.

Adică voi, organizatorii proiectului, ați fost mai stricți de data asta?
Theo Marton: Da. Dar și studenții par mai serioși acum. Probabil că au auzit deja de proiect și de reușitele colegilor lor. Și-au dat seama că nu e un program făcut așa, doar de dragul de a-l face, cum se întâmplă de multe ori în țara asta.

Anul acesta, spre deosebire de anul trecut, nu a mai avut loc nici o deschidere festivă.
Theo Marton: Am renunțat la acea festivitate de deschidere în favoarea unei discuții mult mai tehnice și mai apăsate. Și, dincolo de întâlnirile între echipe, pe care le-am programat seara, am văzut că deja studenții se întâlneau și mâncau împreună cu echipa lor.

Programul e infernal. Studenții au opt ore de workshop pe zi și seara, după ce mănâncă, trebuie să se întâlnească și să muncească deja alături de echipe.
Theo Marton: N-aș zice infernal. E un program de lucru până la urmă. De asta sunt aici: exact ca sportivii în cantonament. Ce au de făcut altceva decât să lucreze, să mănânce, să se odihnească? Nu avem la dispoziție un an universitar întreg. Noi trebuie să concentrăm totul în aceste cinci săptămâni. În timpul acesta trebuie să-i facem să înțeleagă care e concepul proiectului, ce se schimbă în spaţiul mic față de spaţiul mare spre care fiecare actor tinde. Ca și fiecare regizor care își spune în mintea lui: o să fac un spectacol mare pe o scenă mare cu mult tam-tam. Și lucrul nu se întâmplă. De aici vine, destul de repede, descurajarea. Anul trecut le-am dat libertate totală de mișcare câtă vreme știam și noi ce fac. Au putut să se deplaseze, să facă ce vor și să-și asume proiectul până la capăt.