Un strop de Broadway pe strada Mântuleasa
În timp ce colegele mele au relatat pentru dumneavoastră aventurile tânărului prinț Hamlet care era atât de nebun încât l-au trimis în Anglia, unde Thomas Ostermeier l-a găsit dement, ratat și buhăit de băutură și l-a cules la propriu din noroi, eu mă țin de cuvânt și scriu despre realizările teatrului românesc ce par, acum, în comparație, cam cu derby-ul Vaslui-Urziceni față de semifinala Champions League din astă seară, dintre Inter și Barcelona. Dar asta e. Iarna nu-i ca vara, românii nu-s nemți și teatrul nostru pus față-n față cu cel arătat la București de Ostermeier pare Neghiniță ce se holbează ca prostu' la o catedrala gotică. Te și miri unde încap atâtea orgolii într-o "creatură" atât de mică.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Să revenim la ce-a fost bun în Festivalul Dramaturgiei Românești desfășurat de curând la Timișoara. Unul dintre spectacolele care au cules ropote de aplauze a fost music hall-ul "Supermarket", un show de autor, scris și regizat de Theo Herghelegiu. Realizat în condiții grele, de teatru independent, în podul clubului La Scena, dintr-o casă veche, boierească, de pe Calea Călărași colț cu Mântuleasa, spectacolul s-a născut doar din frumoasa nebunie a autoarei și a unui grup de actori. Cu ambiție și chef de joacă, artiștii au reușit să sară peste toate barierele, de la eterna lipsă de bani la faptul îndeoșbte cunoscut că actorii noștri nu au o serioasă pregătire muzicală și coregrafică. "Gașca" Theodorei Herghelegiu a cântat și a dansat cu un profesionalism rar întâlnit char și în colectivele teatrelor de profil, reușind să aducă un parfum de Broadway într-un colț vechi de București. Libretul, dacă îi putem spune așa, cuprinde un manifest anticonsumerism, dar fără încrâncenarea de Bumbești-Livezeni pe care o presupune de obicei un demers de acest gen. Lumea e un imens supermarket unde orice gol poate fi "umplut"cu mărfuri. Nu ești iubit? Nu-i nimic: "Cumpără!" Ai o existență searbădă? Don't worry! Be shopper! Hârtia igienică, maioneza, un nou televizor îți vor da un sens în viață. Această nouă terapie a omului modern, tratarea angoaselor prin shopping, a ajuns mai tare decât orice religie. Unde mai pui că e și o mișcare cât se poate de "ecumenică". Și creștinul și evreul și budistul și musulmanul, până și guru Bivolaru, orice om posesor de card a experimentat pe pielea lui (fie aceea albă, galbenă, neagră sau roșie) sentimentul de satisfacție supremă pe care ți-l dă un coș de cumpărături arhiplin. Aproape că-i mai bun decât sexul. Nu e de mirare deci că într-o astfel de lume, omul se transformă în salam și până și personajele de teatru clasic, precum Mașa din "Trei surori", își pot vedea idealurile învelite septic în țiplă și așezate pe un galantar. "Ce căutați? Moscova? Încercați la raionul de vizavi".

Muzica semnată de Eduard Jighirgiu este un mix vesel de operă bufă cu șlagăre de muzică ușoară și momențele de brigadă artistică, talmeș-balmeșul de stiluri susținând ideea de "superofertă" pe care ți-o bagă în cap reclamele lanțurilor de magazine. Coregrafia Silviei Călin nu e foarte pretențioasă, dar slujește bine textul. Printre actorii care fac roluri foarte bune se numără tânăra Raluca Botez (Romicela, o delicioasă nevrotică ce-și găsește rostul pe lume în studierea "faunei" cumpărătorilor), Ionuț Burlan (muncitorul necalificat transformat în salam), Eduard Jighirgiu și Matei Chioariu (doi gay ok) și Dana Voicu (Mașa cea rătăcită printre galantare). Singura hibă a montării ar fi aceea că e un pic cam lungă și, de la un punct încolo, cam repetitivă. Păcat că astfel spectatorul ajunge la suprasaturația cumpărătorului epuizat de atâta shopping.
Articole din aceeaşi categorie
Articole de acelaşi autor
- Alexander Hausvater despre ”Au pus cătușe florilor”, spectacol-reper al teatrului românesc
- Chick Corea & Gary Burton sau cum să te convertești la jazz
- Libertatea văzută de creatori întemniţaţi, Primăvara Arabă și Mișcarea Occupy, toate la One World Romania
- Mișcarea indignaților, demonstranții din Piața Universității și Cristian Tudor Popescu ar trebui să se autosesizeze: Vrem un Oscar pentru Uggie!
- Când îngerii își pierd busola, iar oamenii își pierd îngerii
Whowww... it was exceptionel!!! A fresh,new kind og musicals, esp. for someone beeing fed up with all those Andrew Lloyd Webbers and and and ... Theo go ahead, make an English adaptin or even a german one ... it will be of much success !!!
Dar nu i-ati lasat niste fasolica si lui ioan ieremia, cel intrat in greva foamei? Si mai si ar fi sa o vedem pe ada dindu/i in gurita fasolica lui ieremia.asta dramaturgie contemporana,.
Draga, de fapt din tot festivalul asta de doi bani in care coana Hausvater si/a dovedit incompetenta , cel mai mult mi/a placut momentul in care voi, cronicaresele aflate in subordinea ei, stateati la coada la fasole. A fost cea mai moderna piesa.
Tovarase Dorian, sa va lamuresc : vine din cea mai pura si ludic asumata pofta de a scoate limba si de a arata insolent popoul unei anume categorii sociale. De-o pilda - celei careia apartineti... Lucrurile sunt mult mai simple. Si mai dureroase, din pacate. Cand nu-ti mai traiesti viata, ci te traieste ea pe tine, insa... totul devine contorsionat, confuz, ostil, frustrant, incrancenat... Show-ul asta e o lectie de relaxare intr-o lume care a uitat sa zambeasca.
Vezi Gabriela ca Yoricii nu te lasa in pace :)) Acolo toti sunt doctoranzi la teatrologie cu subiecte gen " Tragicul in teatrul contemporan" , ceea ce pentru un elev la filologie s-ar traduce " Natura si dragostea la Eminescu" . Asta ca asta insa sa nu le cerem acestor doctori in teatru mai mult de 8 exemple de piese contemporane. Banuiesc ca pt ei la O'neill se opreste totul .
@"mandra neabsolventa a unei postliceale de teatrologie" Sugestii... nu. Poate doar precizare sub titlu de spectulatie ca daca selectionerul unic si-ar fi facut "mea culpa" pt "Cum traverseaza Barbie..." in loc sa se incapataneze sa demonstreze ca nu e un spectacol atat de prost pe cat povestesc cei care l-au vazut la Bucuresti, aceste doua spectacole - despre care ati scris - nu ar mai fi fost invitate (probabil cele mai proaste specacole din festival). Cel de la Arad e de un grotesc enorm, poate "prea enorm" pt a mai merita bagat in seama, iar "Supermarket"- o tentativa esuata in kitsch de a face "camp".
@jenant Pentru ca "mandra neabsolventa a unei postliceale de teatrologie" nu a fost prezenta la tot festivalul. "mandra..." nu a vazut decat spectacolele din ultimele trei zile. alte sugestii si reclamatii?
De unde vine tema anticonsumerista repetata pana la saturatie ?Este vorba de nostalgie hippie - new age, nostagie comunista, afinitati semanatoriste, efect al succesusului de care s-a bucurat "Fight Club"-ul lui Fincher(care a atras dupa sine popularitatea "Fight Club"-ului lui Palahniuk) ? Este obligatoriu ca intelectualul/artistul sa fie anticonsumerist pana-n maduva oaselor si in contextul acesta a te declara anticonsumerist este declaratia suprema de autoafiliere la grupul intelectualilor/artistilor ? Este forma de exprimare a frustrarilor legate de insuccesul financiar ? Ce e, tovarsi ?
Si totusi in FDR au fost prezente si spectacole precum: "20/20", "Acasa la tata"," Dumnezeul de a doua zi", . Cu o oarecare indulgeta acestora li se pot adauga "In container", "5 minute miraculoase la Piatra Neamt" si " Romania, te pup!" De ce mandra neabsolventa a unei "postliceale de teatrologie" gasete demne de remarcat in acest festival doar spectacole precum "Dansez pentru nimeni" si aceasta caricatura de spectactacol musical ?
- Festivalul Operelor Naţionale
- Festivalul „Sergiu Celibidache”
- Bucharest Biennale 5
- Photo Romania Festival
- SALONUL DE FOTOGRAFIE BUCURESTI – SAFO
- Turneul Pianul călător
- CANNES 2012
- FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL ARTELOR SCENICE, BITEI-2012
- EUROUNDERGROUND
- Zilele Clujului 2012
- Festivalul Filmului European
- TIFF 2012
- Let’s Go Digital
- Ateliere Control N
- Festivalul de Teatru Scurt
- Bienala - Cartasia 2012
- ce comentariu interesant nedea, sau oi fi nenea? :P
- vin si eu
- De unde se da like de doua ori?
- Buna ziua, As dori sa va intreb daca participarea la concurs...
- A ajuns bine teatrul Odeon : la Tulcea si la Caracal. Pe cand...
- in realitate, lucrurile stau cam asa. un om citeste b24 sau 7seri...














































