Un spectacol penal sau ce-ar spune mama lui Ştefan cel mic de aşa o poznă?
Festivalul de Dramaturgie Românească ce s-a desfășurat între 10 și 17 aprilie la Timișoara a dovedit că totuși producția autohtonă de piese de teatru chiar există. Au fost multe spectacole onorabile, câteva chiar bune, dar, ca să nu ne obișnuim prea repede cu binele, am avut parte si de o dudă de proporții. Pentru că acest din urmă spectacol la care fac referire este atât de „penal„ încât rivalizează cu acel „Romeo și Julieta„ de neuitat al lui Ioan Cărmăzan, invidiat până și de Garcea, la titlul „de cel mai prost spectacol ever„, voi vorbi despre el.

Montarea poartă numele funny, cred realizatorii, „Dansez pentru nimeni„ și punerea în scenă are doi „vinovați„: dramaturgul Ștefan Caraman și regizorul Ștefan Iordănescu, Această tentativă de spectacol a văzut lumina zilei la Teatrul Clasic din Arad. Dramaturgul și regizorul suferă, în plină maturitate, de o întârziată acnee juvenilă. Ei au descoperit cu mare emoție acum, la 4o-5o de ani, marea vorbă care începe cu „pu„ și se termină cu „la„ și au ținut neapărat să o utilizeze în aproape fiecare frază. Nu sunt pudibondă și nici ipocrită. Tăria de limbaj nu mă deranjează, atâta vreme cât ea este justificată. Numai că în cazul de față, de la prea deasa folosire, cuvântul își pierde complet „valoarea„, ajunge să pară o conjucție, un simplu cuvânt de legătură. Tot textul este de o vulgaritate pur și simplu scârboasă, care-ți întoarce stomacul pe dos, iar glumele sunt atât de tâmpite încât numai niște retardați ar putea să se hlizescă la ele. O doamnă despre care ni se spune că e o „parașută„ îi mulțumește unui domn că o „flatulează„, se vorbește despre laptele cu care se hrănește o altă doamnă de undeva de sub brâul unui domn, un alt personaj se laudă că la viața lui a ținut câte o femeie pe fiecare picior și o a treia în "sfânta pulă" și exemplele ar putea continua la nesfârșit. Desigur că autorul textului, ca să preîntâmpine atacurile cronicarilor, a scris și o replică conform căreia „critica este o labă intelectuală„. Obsesiile sexuale ale dramaturgului asumate, pare-se, și de regizor nu au nevoie de un spectacol, ci de consiliere psihologică profesionistă. Ce vină au actorii, dintre care unul la final a și spus că știe foarte bine în ce porcărie a jucat, și, mai ales, spectatorii că doi bărbați aflați într-un debut furtunos de andropauză nu-și pot ține hormonii în frâu? Piesa se dorea o parodie la show-urile tv, dar chiar și Garcea în cele mai proaste zile ale lui pare Tarkovski curat pe lângă replicile cretine din „Dansez pentru nimeni„ care jigneau pur și simplu inteligența publicului. Spectatorilor plătitori de bilet ar trebui să li se plătească daune morale. Ar trebui să se sesizeze cineva, OPC-ul, miliția, pompierii, salvarea, medicul de familie, oricine. Să încerce să-i salveze pe creatori de ei înșiși pentru că par că suferă de sindrom suicidal, artistic vorbind. Aș mai adăuga și că această mega șușă este făcută pe bani publici, în plină criză. În țara asta există amenzi pentru poluare fonică, pentru poluarea apei și a aerului, dar, din păcate, nu ne protejează nimeni mințile de astfel de agresiuni intelectuale.
![]() |
![]() |
Întrebat la discuțiile din finalul reprezentației, de ce a montat acest spectacol, regizorul Ștefan Iordănescu a spus senin că „din obligație„. Nu a intrat însă în detalii așa că nu am aflat cine, cum și de ce l-a obligat. A fost luat ostatic, i s-a pus pistolul la tâmplă, a fost amenințat că îi va fi ucis în chinuri animalul de casă preferat sau cum? Pentru că doar un scenariu mafioto-apocaliptic ar putea justifica așa ceva. Gândindu-ne că Ștefan Iordănescu este fiul uneia dintre cele mai mari artiste din teatrul românesc, nu putem decât deplânge faptul că talentul nu se transmite musai pe cale genetică și că până și bunul simț estetic pare să se atrofieze dramatic de la o generație la alta. Chiar așa, oare mama lui Ștefan cel mic (nu degeaba i se spune Ștefănuț) știe ce a montat fiul ei? Doamna Cătălinaaaaaa!
(Despre lucrurile bune văzute la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara vom vorbi în numărul următor)
Articole din aceeaşi categorie
Articole de acelaşi autor
- Alexander Hausvater despre ”Au pus cătușe florilor”, spectacol-reper al teatrului românesc
- Chick Corea & Gary Burton sau cum să te convertești la jazz
- Libertatea văzută de creatori întemniţaţi, Primăvara Arabă și Mișcarea Occupy, toate la One World Romania
- Mișcarea indignaților, demonstranții din Piața Universității și Cristian Tudor Popescu ar trebui să se autosesizeze: Vrem un Oscar pentru Uggie!
- Când îngerii își pierd busola, iar oamenii își pierd îngerii
@"cineva care..."; ma tem ca nu ai citit cum trebuie ce am scris; in fine, ai si tu frustrari, toti avem... cat priveste autocritica, ok dar in fata cui s-o fac, in fata ta ? dar tu cine esti - una care nici macar nu are responsabilitatea sa se identifice... bai, m-am saturat de complexatii care latra din umbra... @ninat : multumesc, macar pentru faptul ca ai citit corect ce am spus; eu nu am aparat un spectacol (cum a vazut duda de mai sus), ci un principiu...
De data asta, am ramas cu un gust amar dupa citirea textului tau, Gabriela. Cum nu am vazut spectacolul cu pricina, nu pot intra in polemica pe marginea calitatii lui. Dar despre calitatea textului ma pot pronunta si nu am ce face, trebuie sa recunosc ca @stefan are dreptate cind spune: "a desfiinta un spectacol e ok, dar a jigni autorul si regizorul si a-i trimite la casa de nebuni e o marlanie ... eu cu tine pot sa ma injur o zi intreaga, dar niciodata n-o sa te trimit la Socola sau o sa afirm ca mama ta a scos din tine un rateu ... asa ceva nu se face;" Gabriela, stii f bine, eu va citesc pe toti cei ce scrieti despre teatru, desi textele tale nu indeplinesc conditiile unei autentice cronici, eu cred ca tu ai reusit de multe ori sa faci jurnalism de calitate, promovind cu inspiratie si onestitate ceea ce iti place si sanctionind ceea ce tu ai considerat a nu atinge nici un criteriu de valoare. Tocmai pt ca ca sint un cititor care te citeste cu tot respectul, mi/ar placea sa reflectezi la ce spune @stefan si sa recunosti ca ai gresit.
@Stefan Foarte tare! Scoateti-l pe Oniga vinovat pentru rateul vostru. Oricine, numai nu voi. Critica e infecta, directorii de teatre habar n-au ce inseamna "marea arta", ceilalti regizori - niste impostori, ceilalti dramaturgi au si ei o vina. Nu e mai simplu sa spui: am facut o foarte mare prostie, am gresit, imi cer scuze, promit ca nu mai fac? Cu atitudinea asta cel mult ve-ti reusi sa compromiteti intreaga miscare dramaturgica romaneasca
@demona : mai, poate ca nu e treaba mea, dar nu e frumos sa va spalati rufele din teatrul de la arad, aici in public; spectacolul in discutie e una, ce se intampla la voi acolo e alta; eu personal - limitandu-ma doar la modul in care siluiesti limba romana - mai ca as prefera o gura mare ca a lui stefan iordanescu in locul unei semidocte care nici macar nu are curaj sa se semneze... in plus la cate servicii v-a adus stefan voua prin calitatea lui umana cel putin (eu mizand si pe cea artistica, dar e problema mea), ar trebui sa lasati ciocul mic si sa indretati ochii catre usa... iordanescu e un artist desavarsit, asta insemnand ca poate si rata uneori... tu nu ... parerea mea @"adevarul" revin la ideea cu cele 4 productii nejustificate; mai nu e rea, dar intreaba-i si pe Dabija, Hausvater, Alexa, Afrim, chiar si Caramitru daca li se pare ok, pentru ca s-ar incadra perfect in legea asta...; pe de alta parte observ o coalitie impotriva lui stefanut iordanescu... intreb si eu - v-a pus seful de la arad sa latrati? ca mie asa imi miroase...
dupa scandalul, vaietele, comentariile facute de stefanut in teatru azi ( chiar ma apucase mila de el}, invocind toti sfintii, toate abjectiile referitoare la articol , jurnalist ,revista am vrut sa citesc si eu articolul dar nu stiu de ce jurnalista are dreptate,,,,,,,, de ce trebuei sa ne suparam cind stim de o vitata ca nu facem nimic decit sa avem o singura calitate ce-a de a AVEA GURA MARE . si de a desface firul in patru incercid cu disperare ca tu sa ai dreptate desi mama natura nu a avut dreptate facindu-te, daca tot nu vrei sa realizezi ca nu esti la prima da esuare si ca aducindu-ti specatcolul la tm in festival din cauza ca tu esti angajatul si sa nu ne ascundem sub degete ai amare trecere la directiune, risti si asa ceva, asumati-ti riscul stefanut ,,, nu incerca sa te dai destept deoarece sti ca nu esti,,,,,dupa ce am vazut la sp. acest articol e scris cu mare blindete, morala lui este cind gaina e de aur ,, nu toate ouale sint de aur,,,exemplu de fata,,,,, sfatul dupa acest articol ar fi,,, stefanut incearca sa nu mai faci regii ce sa incerci sa iti regizezi propria viata in relatia cu colegii,,,,,,,,,,
@Mme. Gabriela Lupu: Titlul in sine te indeamna sa te-astepti la parodie. Ori o fi Stefan Banica Junior al mai Mare salvator al Romaniei? Sincer, prefer un limbaj cu "puli" decat promovarea de false elite. @Stefan: n-am vazut piesa, mi-as dori (cu atat mai) mult sa o vad (sic!). Cand veniti in Bucuresti?
@Doru, ca de obicei iti scapa esentialul... eu nu apar spectacolul (repet, mie nu mi-a placut si cred ca spatiul initial; - acela de local public - trebuia mentinut, asa cum cred ca trebuia jucat in underground nu pe scena mare... dar, in fiine) ci modul de a face cronica; esti hait in teatru si ar trebui sa stii ca exista si rateuri ca si succese, iar asta nu iarta pe nimeni... asta e viata unui creator (dimensiune pe care, asta e, tu n-o ai); a desfiinta un spectacol e ok, dar a jigni autorul si regizorul si a-i trimite la casa de nebuni e o marlanie de tanti nevorbita suficient... eu cu tine pot sa ma injur o zi intreaga, dar niciodata n-o sa te trimit la Socola sau o sa afirm ca mama ta a scos din tine un rateu ... asa ceva nu se face; cred ca acum ai primit mura in gura (si succes la vizionari de tipul Barbie... ca vad ca astea te prind - apropo de competente si gusturi); @"adevarul" : citeste mai bine ce am scris; si citeste ce i-am raspuns lui doru mai sus; eu nu apar spectacolul ci, inca o data, datoria comentatorului de a critica produsul si nu de a jigni artistii... asa, anonimi ca tine, o gramada; eu stiu ce s-a discutat acolo, stiu ca spectacolul a fost desfiintat(asa cum stiu ca au fost voci din public care au dezavuat modul vostru de a comenta "critic" - dar e problema lor ca au gusturi proaste), inclin sa fiu de partea celor care au facut-o, dar nu accept ca orice duda care vede un spectacol prost e imputernicita sa arunce blamul asupra autorilor cu tot background-ul pe care l-au adunat in timp... esecuri a dat pana la urma si Serban, o sa-l omoare pentru asta? Nu cred ca omul Iordanescu trebuie tratat astfel, nu merita asa ceva - e scandalos @Gabriela : bai, mai luati exemplu de la Murariu, poate invatati si voi cum se scrie o cronica negativa argumentata; la omul ala nu ai ce sa comentezi pentru ca stie ce spune; acuma ca ai terminat la Litere... o sa-l intreb pe Papadima sa vad de ce nu au gasit un post de profesor de romana si pentru tine pe undeva pe la tara; ca din cate stiu asta e scopul unui absolvent acolo... PS : stiu cel putin un stift mai prost decat Dansez, aruncat onor in festival... dar nu era sa-ti periclitezi salariul scriind despre el, nu?
Domnule Stefan, va informez cu tot respectul, ca eu nu am terminat postliceala de teatrologie, ci Facultatea de Litere. Adica, totusi...
stefan,,,,,, in locul tau as tacea ,,,,,,, cronica lui lupu este o mingiiere comparind cu discutiile dupa spectacol la tm , adu-ti aminte cum a desfintat modreanca,popovicioaie ,dar m-ai ales PUBLIUCUL spectacolul, in locul tau mi-as face cruce deoarece articolul ei este doar o miingiiere pe linga ce a fost acolo , criticii plimbati pe banii publici ?,,e daor mizilic, dar banii publici bagati in productiile realizate de catre" impicat" si rezultatul lor unde este...... intr-adevar ar trebui data o lege prin care dupa 4 productii nejustificate financiar prin vinzarea de bilete( spectacolul este totusi pt public),IMPLICATUL SA NU MAI ARE DREPTUL LA REGII.idiferent la cit ii este de mila conducerii teatrului ,,,,,,,,,,
Gabi, ai zis-o! Si cum ai zis, asa si e. Din pacate. Ba chiar nitel mai naspa. Acuma Stefan, alergic la orice nu-i convine, face ca locomotiva cu aburi, ne porcaie din pozitii primare (pina la Kamasutra, mai va...), se da biela-manivela, pe urma ne batem pe umar & basta. Iar psihanaliza isi vede de treaba... Sic!
pe fondai s-ar putea sa ai dreptate - nu e un spectacol reusit, desi publicului place (dar publicul e prost iar tu esti desteapta); la rigoare, insa, scrii umoral (in plus si lipsita de metoda) ca o secretara de partid, despre un lucru care nu ti-a placut si-atat; un cronicar comenteaza si nu se da cu capul (gol) de toti peretii isterizandu-se precum capra cuprinsa de raie; dar nu ma mai mira nimic - tu esti, pana la urma, rezultatul scolii romanesti de teatru - fomiste plimbate din festival in festival (tot pe bani publici) ca sa-si dea cu parerea fara sa-si asume in fond nimic - nici macar propria mediocritate; vestea buna e ca asa cum veniti asa va si carati... PS : Stefanut a fost ironic spund ca regizat spectacolul "din obligatie", dar ti-a scapat...
Au fost si lucuri bune? Fasolea la cazan! Provocatoare de basini. In specificul festivalului.
- Festivalul Operelor Naţionale
- Festivalul „Sergiu Celibidache”
- Bucharest Biennale 5
- Photo Romania Festival
- SALONUL DE FOTOGRAFIE BUCURESTI – SAFO
- Turneul Pianul călător
- CANNES 2012
- FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL ARTELOR SCENICE, BITEI-2012
- EUROUNDERGROUND
- Zilele Clujului 2012
- Festivalul Filmului European
- TIFF 2012
- Let’s Go Digital
- Ateliere Control N
- Festivalul de Teatru Scurt
- Bienala - Cartasia 2012
- ce comentariu interesant nedea, sau oi fi nenea? :P
- vin si eu
- De unde se da like de doua ori?
- Buna ziua, As dori sa va intreb daca participarea la concurs...
- A ajuns bine teatrul Odeon : la Tulcea si la Caracal. Pe cand...
- in realitate, lucrurile stau cam asa. un om citeste b24 sau 7seri...












































