Tsotsi, Tristram Shandy: A Cock and Bull Story (Filmele TIFF la Transilvania Look)

Tsotsi, Africa de Sud, 2005

R: Gavin Hood

Cu: Presley Chweneyagae

La fel ca fratele lui mai mare, Cidade de Deus (Fernando Meirelles, 2002), sud-africanul lui Gavin Hood din 2005, Tsotsi, nu e un film foarte uşor de digerat. Povestea e cea a unui tânăr lider de bandă mafiotă din suburbiile Johannesburg-ului, bestie unsă cu toate alifiile drăceşti ale unei vieţi duse printre arme, bătăi şi jafuri, tip care nu pare să aibă nicio şansă vreodată să fie trăsnit de vreun strop rătăcit de umanitate. Totuşi, aşa cum se întâmplă în film mereu, viaţa începe să-i dea peste nasul de villain 100% atunci când, în urma unei noi isprăvi demne de toată stima lui Billy the Kid, se trezeşte că a „confiscat” din greşeală, pe lângă niscaiva bănuţi, şi un copil de trei luni. Nu poate să-l părăsească, aşa că drumul către umanizare e gata să înceapă şi să ne poarte, cu sufletul la gură, de la Tsotsi-bruta fără nicio urmă de sentiment uman către Tsotsi cel care se vede în situaţia de a se lupta pentru a îngriji copilul răpit şi ajunge să dea semne că undeva, dincolo de poker-face-ul anilor de haiducie sălbatică, ar putea să existe un om în toată regula. Să nu vă închipuiţi, însă, că filmul se transformă, pe la jumătate, într-o melodramă gata să smulgă lacrimi de gospodine din toate cele patru zări ale lumii. Gavin Hood îi dă poveştii ritm, alege să folosească o atmosferă nicidecum finisată americăneşte speaking, lasă povestea să se dezvolte la modul natural şi, mai ales, renunţă la didacticismele personale de orice fel. Mai puneţi, pe lângă asta, şi talentul brut, dătător de senzaţii organice al lui Presley Chweneyagae (Tsotsi) şi aveţi parte de un film numai bun de pus în Hall of Fame-ul producţiilor cinematografice cu gang-uri de suburbie şi vieţi duse, invariabil, de o parte sau de alta a unei ţevi de pistol. Şi muzica! Ah, muzica Kwaito...

Filmul putea fi vizionat sâmbătă, 31 martie, începând cu ora 22, pe Transilvania Look.

Tristram Shandy: A Cock and Bull Story, Marea Britanie, 2005

R: Michael Winterbottom

Cu: Steve Coogan, Rob Brydon, Dylan Moran      

Să-ţi pui în plan să faci un film după cartea lui Laurence Sterne, Viața și opiniile lui Tristram Shandy, gentleman e unul dintre acele lucruri care te pot duce în doar două situaţii: fie ratezi, şi atunci nimeni nu se va supăra, căci romanul pare, cel puţin teoretic, imposibil de ecranizat, fie reuşeşti, şi atunci vei avea parte de plecăciuni adânci şi dese din partea tuturor centaurilor din critică şi industrie, plus valuri-vălurele de aplauze din partea spectatorilor pasionaţi de umorul englezesc, de anarhiile bătute-n paşi de meta şi, scuzată-mi fie vorba, de mutilările genitale care nu pot lipsi dintr-un film TIFF care se respectă. Vorbim, în cazul filmului lui Michael Winterbottom, Tristram Shandy: A Cock and Bull Story (cel cu care publicul românesc a făcut cunoştinţă la ediţia din 2006 a TIFF-ului) despre cea de-a doua variantă, adică de un experiment cinematografic multistratificat şi construit extrem de inteligent, care citeşte romanul lui Sterne nu în litera lui, ci în spirit: Winterbottom păstrează şi duce pe peliculă ideea de auto-referenţialitate şi rupturile epice, trăsături pentru care, esenţialmente, Laurence Sterne (autor de secol XVIII) este considerat şi azi precursor al postmodernismului.

Regizorul transformă, desigur, aşa cum era de aşteptat de la un tip ca el (24 Hour Party People, The Trip, The Killer Inside Me), auto-referenţialitatea literară într-una cinematografică. Îl pune, pe lângă stratul comediei spumoase ‒ deşi în mare măsură de negustat în lipsa unei sensibilităţi speciale pentru umorul englezesc ‒ pe cel care se chinuie cu chiu, cu vai, să spună, totuşi, o poveste coerentă (Winterbottom îi are, de fapt, în vedere şi pe cei care n-au citit cartea şi nu-i cunosc subiectul şi structura – nici măcar actorul principal, Steve Coogan, nu a făcut-o, lucru bun, poate, pentru evitarea prizonieratului pe care ţi-l impune litera ‒ pelicula oprindu-se, uneori, pentru a da explicaţiile necesare şi în aceste cazuri). Peste toate, însă, se aşază tacticos, englezeşte, felia de film care face toţi banii: producţia vorbeşte despre cum se naşte ea însăşi, cu puhoaie de trimiteri către industria cinematografică, către sistemele ei intime şi, pe măsură ce intrăm tot mai adânc în viaţa lui Shandy (care, aşa cum ştim, nu e mai deloc, în fapt, viaţa lui), despre problemele de toate felurile care o însoţesc mereu.    

Highly recommended pentru amatorii de intelighenţisme la foc automat, de văzut şi pentru cei care n-au avut ocazia, până acum, să facă cunoştinţă cu Winterbottom, dar au o pasiune specială pentru, bunăoară, un Charlie Kaufman şi/sau pentru Coogan, care face un adevărat tur de forţă, şi, bineînţeles, de devorat pentru toţi cei care se simt confortabil pe la ridicările de văl de pe film, de pe mecanismele lui interne, de pe umor şi de pe oameni, incluzând aici, desigur, şi copiii.

Filmul putea fi vizionat duminică, 1 aprilie, începând cu ora 23.30, pe Transilvania Look.