Trompeta şi serpentina. eXplore dance festival

eXplore dance festival (1-16 octombrie) nu mai este demult un festival de dans. E un festival post-formă, post-determinare specifică a unui gen. Identitatea lui este dată tocmai de structura metisată pe care a dezvoltat-o, de intervenţiile interferente pe care le-a privilegiat, cuplînd corpul care se expune la diverse reţele de socializare. Festivalul este centrat pe un limbaj scenic care construieşte un discurs al experienţei contemporane multisenzoriale. eXplore dance festival creează spaţii de fricţiune între diferite tipuri de prezenţă: prezenţa fizică, prezenţa sonoră, prezenţa vizuală, suprapuse peste fragmente de text care devin ele însele corpuri narative. Relevanţa tuturor acestor prezenţe stă în faptul că ele devin parte organică dintr-un material dinamic de spectacol, care funcţionează prin asimilare integrantă de semne, şi nu prin delimitare de sensuri.

În acest context mobil de formule estetice fluide, care dau naşte unei gîndiri deschise asupra propunerilor performative contemporane, spectacolele devin vase comunicante.

Din păcate, eXplore dance festival prezintă doar două spectacole ale unor artişti români, opţiune care defavorizează un context local capabil să se reprezinte prin cîteva demersuri relevante.

Improvisation, creat de Boris Charmatz şi de muzicianul Médéric Collignon, este un spectacol despre facerea şi desfacerea unei improvizaţii, despre construcţia şi deconstrucţia parametrilor unei structuri libere de performare. Charmatz şi Collignon se joacă de-a varianta unui sunet sau unei mişcări, o explorează fără să o epuizeze, o leagă de alte posibile variante, îi dau timp să se dezvolte fără să-i expliciteze sensurile. Tot ce există în scenă e sunet şi mişcare, nu doar corpurile, nu doar instrumentele, ci, mai ales, felul în care se produc diverse tipuri de interacţiune între un obiect mobil şi un corp sonorizat, între un instrument şi partea de corp care îl acţionează, între corpurile legate printr-un sunet sau îndepărtate de punctul de unitate care le apropie.

Jocul transformat în mecanism de producere a improvizaţiei trimite spre structura de adîncime a spectacolului, conceput ca un performance ce pare creat de doi copii care aleargă haotic prin scenă, prind între degetele de la picioare bancnote, bolborosesc, se absorb reciproc în zgomotele create, se caţără pe schele şi tac.

Collignon e o ţeavă din care curg non-stop corpuri sonore, formate auditive compacte sau dispersate care au o dinamică proprie şi care testează potenţailul trupului de a produce nu doar sunete, ci, mai ales, surse de sunete extrem de variate. Totul sună în Collignon: instrumentele pe care le foloseşte - o trompetă, o jucărie muzicală în formă de pasăre, tuburi de metal fixate triunghiular, bancnotele, obrajii, nasul, gura. Collignon face un concert din propriul corp. Boris Charmatz şi Médéric Collignon anulează orice disociere a funcţiilor scenice: nu putem vorbi despre un corp care cîntă şi despre un corp care dansează, ci despre un spaţiu comun de acţiune în care cele două corpuri devin o unică emisie de prezenţă.

Un obiect este suma tuturor contextelor de reprezentare în care apare.

Performerul bulgar Ivo Dimchev, care a subminat limitele spectaculosului vandabil într-un show explodat - Lili Handel -, a colaborat pentru I-ON cu artistul vizual Franz West. West s-a născut în 1947 la Viena şi s-a impus prin sculpturi-instalaţii în care domină forme ondulate, neregulate, abstract-simbolice.

În I-ON, Dimchev locuieşte în obiecte. Le desolidarizează de spaţiul unui potenţial muzeu şi le creează o nouă faţă, o relaţie activă cu propriul corp. Dimchev inversează radical raportul obiect privit-obiect acţionat şi intervine în dinamica statică a exponatelor.

Ivo Dimchev reţine în corp acele semnificaţii ale obiectelor care le pun într-o altă lumină, într-un alt unghi de percepţie decît cel iniţial. Dimchev îşi însuşeşte obiectul ca pe un partener subiectiv de creaţie. Devine un Moş Crăciun abstract, cu o serpentină pe cap şi o perucă în loc de barbă.

Dimchev propune o dematerializare obiectivă şi o subiectivizare a unor produse de muzeu cărora le inventează un nou statut estetic.