Banner sub header stanga

Banner sub header dreapta

Home » Film » Trespass sau cum să eșuezi în stil mare

Trespass sau cum să eșuezi în stil mare

de: Alexandra GrigoraşNr. 52 23 Noiembrie 2011

Trespass, 2011, 91 min.

R. Joel Schumacher

Cu: Nicholas Cage, Nicole Kidman și Liana Liberato

Există în industria cinematografică anumiți regizori ce pot fi încadrați într-o categorie de mijloc din punct de vedere al profesionalismului și a calității producțiilor pe care le realizează. Această categorie cuprinde un număr mare de producători și, de obicei, aceștia sunt acei regizori care scapă printre câteva filme geniale și aclamate de critici, câte o producție dezastruoasă sau din cale afară de clișeistică. Printre aceștia se numără și Joel Schumacher, care, de-a lungul timpului, a impresionat publicul cu pelicule precum Phonebooth, The Phantom of the Opera și The Number 23, dar a dat-o în bară în fața criticilor cu creații mai puțin reușite, ca Bad Company, Twelve, dar și cu cea mai nouă realizare a sa, Tresspass. Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film din Toronto, în luna septembrie a acestui an, și este un thriler psihologic care îi are în rolurile principale pe Nicholas Cage, Nicole Kidman și Liana Liberato. Scenariul filmului a fost realizat de Karl Gajdusek, un nume destul de puțin cunoscut în lumea filmului.

Trespass sau cum să eșuezi în stil mare Trespass sau cum să eșuezi în stil mare

Povestea peliculei este relativ simplă. Kyle (Nicholas Cage) și Sarah Miller (Nicole Kidman) sunt un cuplu cărora, aparent, nu le lipsește nimic. Împreună cu fiica lor adolescentă, Avery (Liana Liberato), aceștia trăiesc într-o casă imensă, dar retrasă, situată la marginea orașului. Deși cei trei se bucură de tot luxul din lume, Sarah nu se simte pe deplin împlinită, căci își simte soțul din ce în ce mai rece și mai distant, Kyle fiind, în majoritatea timpului, plecat în călătorii de afaceri. Lucrurile iau o altă turnură atunci când în casa celor doi pătrunde o bandă de hoți, care sunt convinși că au dat lovitura vieții lor. Aceștia îi iau ostatici pe cei trei locatari și îi amenință cu moartea. Deși își pierde pentru scurt timp încrederea în Sarah, atunci când unul din hoți susține că aceasta a avut o aventură cu el, Kyle nu cedează în fața presiunii exercitate de răufăcători, fiind decis să își salveze familia. Față în față cu moartea, Kyle, Sarah și Avery redevin o familie unită luptând cu disperare pentru propriile vieți.

Trespass sau cum să eșuezi în stil mare Trespass sau cum să eșuezi în stil mare
Trespass sau cum să eșuezi în stil mare Trespass sau cum să eșuezi în stil mare

Povestea Trespass a mai fost spusă, aproximativ la fel, de zeci de ori până acum. Filmele cu ostatici în propria casă erau la modă undeva la începutul anilor 2000. Publicul, însă, se aștepta la ceva genial, fiindcă distribuția filmului nu părea să indice altceva decât genialitate. Din păcate, însă, rezultatul a fost contrar așteptărilor. Nu pentru că Trespass ar fi o catastrofă de film, ci pentru că nu vine cu nimic nou în afară de colaborarea dintre Nicole Kidman și Nicholas Cage. Povestea este plină de clișee și previzibilă și, chiar dacă la un moment dat se încearcă niște intrigi interesante, acestea nu sunt suficiente pentru a spori originalitatea peliculei. Dimpotrivă chiar, la un moment dat, acele intrigi dispar subit și filmul se reîntoarce pe calea clișeului și continuă în această manieră până la final. Pe la jumătate, pelicula devine destul de haotică, acest lucru fiind, cel mai probabil, o încercare a regizorului de a spori suspansul și de a atrage atenția publicului. Din cauza acestei încercări, însă, se creează o serie de dificultăți în a înțelege exact anumite părți ale filmului. Spre exemplu, publicul nu află numai la final dacă Sarah a fost sau nu infidelă sau dacă familia Miller este sau nu atât de bogată cum lasă de înțeles introducerea peliculei.

Ceea ce ar putea reprezenta un plus al peliculei, dar, din păcate, nu suficient pentru a o transforma într-o capodoperă, ar fi acțiunea și ritmul alert care se menține pe tot parcursul acesteia. Filmul nu oferă nicio pauză publicului și probabil că acest lucru va face ca acesta să fie vizionat până la capăt, chiar dacă povestea nu este una dintre cele mai reușite. De asemenea, prestația actorilor este ireproșabilă, poate chiar prea reușită pentru un film atât de comun și lipsit de originalitate. Nicole Kidman și Nicholas Cage fac un cuplu reușit, însă ipostazele brutale în care sunt înfățișați pe tot parcursul filmului nu se potrivesc cu stilul lor, acesta fiind motivul pentru care prestația impecabilă a celor doi este în anumită măsură umbrită de filmul în sine. Intrepretarea Lianei Liberato este cea cu care aceasta și-a obișnuit publicul, de adolescentă cu un caracter puternic și bine dezvoltat.

Criticii de film au fost extrem de duri cu producția lui Schumacher. Trespass a primit, în mare parte, critici negative și a eșuat în stil mare în box office. Cu un buget de 35 de milioane de dolari, filmul a reușit să scoată un profit de numai 25 de mii de dolari și a fost restras din cinematografe după mai puțin de zece zile. Trespass a fost considerat de cinefili o copie după pelicula spaniolă Sequestrados. Calificativele primite nu au depășit nota șase, excepțiile de la regulă fiind, bineînțeles, site-urile românești.

Deși Trespass nu este o catastrofă de film (dacă treci cu vederea eșecul din box office), filmul categoric nu a reușit să impresioneze. Ba, mai mult, având o distribuție de așa amploare, a lăsat în urmă o mare dezamăgire și o groază de bani, exact ca în finalul poveștii, irosiți. Dacă, totuși, ești decis să vizionezi filmul, este cert că nu vei adormi la el și că, în final, vei aprecia un singur lucru: prestația actoricească.

 

Nume/Prenume:
Email (rămâne ascuns):
Comentariu:
Cod de securitate:
SUSȚINEM

CONCURS

ABONARE NEWSLETTER

Banner sub newsletter

Banner sub newsletter