National
Sâmbătă, 18 mai, Teatrul Mic are onoarea de a găzdui un eveniment unic. În contextul celebrărilor zilei de 10 Mai, Majestatea Sa Regele va conferi Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo” actriței Olga Tudorache. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare va reprezenta pe Majestatea Sa Regele, fiind însoţită de Alteţa Sa Regală Principele Radu.
Ca în fiecare an, în luna mai, muzeele din toată țara pregătesc evenimente speciale pentru vizitatorii dornici de experiențe culturale nocturne, sub umbrela „Noaptea Muzeelor”. Teatrul Ion Creangă se alătură iniţiativei şi, împreună cu Muzeul Naţional Cotroceni, doreşte să îi bucure pe cei mari şi mici prin spectacolul-lectură "Micul Prinţ", una dintre cele mai îndrăgite povestiri scrise pentru copii.
În intervalul 10-16 mai a.c., Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” va organiza, ca parte a unui amplu turneu naţional, o microstagiune în municipiul Târgu Mureş, susţinând în cadrul acesteia o serie de spectacole de operetă și musical, recitaluri, concerte şi numeroase activităţi pentru copii. Turneul național, care include și microstagiunea desfășurată în premieră la Târgu Mureș, este una din cele mai ample inițiative de acest fel susţinute de o instituţie de profil din România, în cele opt luni de turneu evenimentele Teatrului Național de Operetă fiind găzduite de numeroase instituții de spectacole din oraşe precum Constanţa, Timişoara, Braşov, Sibiu, Craiova, Blaj, Aiud, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Brăila sau Focşani.
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely" din Timișoara pune în vânzare biletele și abonamentele pentru Festivalul Euroregional de Teatru TESZT, organizat în perioada 24-31 mai la Timișoara. Așadar, începând de joi, 2 mai 2013 se pot achiziționa biletele de 20 de lei, respectiv 10 lei (cu preț redus), precum și abonamentele de 60 de lei pentru șase sau șapte (pentru studenți și pensionari) spectacole. În ambele cazuri iubitorii de teatru pot alege dintr-o listă ce cuprinde 13 spectacole.
- TIFF 2013
- Gala Absolvenţilor UNATC Master 2013
- Festivalul Internațional de Teatru Sibiu - FITS 2013
- Festivalul de muzică barocă LA STRAVAGANZA
- Festivalul „Scrie despre Tine”
- Turneul Naţional Stradivarius "Bach to Basics"
- BODY MIND SPIRIT FESTIVAL CONSTANȚA
- EUROPAfest 2013
- ARTmania 2013
- Audiţie Naţională
- Bienala Internațională de Ceramică Cluj 2013
- Ghost Gathering II: Râșnov 2013
- Turneul piesei de teatru „Interviu”
- Făuritori în Companii
- SERILE BUCUREȘTI STRICT SECRET
- Aserțiunea
- Români pentru o lume
- CLUJ 2021, CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ
- Santorini Biennale of Arts 2012
- Da, am participat la acest simpozion, din pacate nu am putut...
- MC Ranin : un habarnist mediocru lipsit de orice morala care...
- Your phrase, simply charm
- Bonjour-Familia mea paterna e de origina valona-v-as ruga pe...
- Unul dintre cele mai emotionante momente din primul razboi mondial-in...
- Ce pacat ca nu se pot citi articolele voastre! Poate ca ar trebui...











































































