A treia premieră a Naționalului ieșean în ultimele două săptămâni (după Prăpădul de Attila Bartis, marcând debutul regizoral al lui Lucian Dan Teodorovici și Domnul Swedenborg vrea să viseze, în regia lui Mihai Mănuțiu – un regal muzical al lui Cosmin Maxim), Variațiuni enigmatice pregătește simbolic, într-un spectacol concentrat, de mare forță emoțională, Gala Premiilor Uniter care se va derula luni seara la Iași.

În această stagiune, ArCuB (Centrul de Proiecte Culturale ale Primăriei Municipiului Bucureşti) le prilejuieşte spectatorilor săi o întâlnire cu universul lui Gogol: versiunea scenică a textului Însemnările unui nebun, în regia lui Felix Alexa, care propune o abordare inedită, un dialog artistic între actorul Marius Manole şi muzicianul Alexander Bălănescu. Regia lui Felix Alexa reprezintă, în cazul acestui spectacol, o orchestraţie a unor accente subtile care se armonizează, contrastează, se întâlnesc, se luptă, pentru a scoate la lumină tabloul lumilor între care pendulează personajul creat de Gogol.

O telenovelă cu mult corazón – efuziuni sentimentale, adversități romanțioase, impulsuri explozive. Personaje de revistă people, surprinse între două raiduri de shopping – vestimentație sofisticată, mină snoabă, pasiuni la modă. O tramă derizorie de soap opera – inconsecvențe erotice, intrigi adolescentine, atmosferă de vitrină. Este chiar Shakespeare, într-o epocă sub semnul spa, mall și LGBT.

Mansplaining. Newspeak. Political correctness. Marxism cultural. Teorie educațională. Mamet speak. Sistem de control. Distopie. Dacă ar fi să analizezi la modul academic Oleanna lui David Mamet, să o întorci frumușel, pionierește, pe toate părțile, ți-ar ieși mai multe tomuri decât ar trebui ca să-l faci pe Balzac să tremure de mânie.

Bad Bed Stories e ca o beție seismică la capătul unei perioade de suferință. Beția în care îți permiți, în sfârșit, să te scălâmbăi, să înjuri, să te schizoidizezi, să râzi în hotote, să dai cu pumnul în masă, să plângi, să leșini mâncând o șaormacudetoate. Te trezești în nu mai mult de două ore. Privești totul hiperlucid, în apusul unei autobulversări euristice.

Nopți cu Isadora de la Naționalul timișorean e un spectacol străbătut de la un cap la altul de tentația și fiorul poeticității. Perfect justificat: expune ficțional povestea de dragoste ca-n filme dintre preadamnatul, preaidealistul poet Serghei Esenin și preafrumoasa, preaexpresiva, prearevoluționara și preaidealista dansatoare americană Isadora Duncan.

Aparent, e vorba despre foame. De fapt, problematică e, mai degrabă, pâinea. Pâinea care precede foamea. Pâinea pe care o porți cu tine înainte de a ști cui o vei da. Înainte de a te întâlni cu foamea cuiva. Tema e, prin urmare, chiar buzunarul hainei (cam uzate) de vagabond metafizic – o identitate simbolică încă fertilă pe o scenă.

Felul în care ne raportăm la absolut orice e, din ce în ce mai des, unul care seamănă cu deschiderea pasivă specifică turiștilor. Am trecut, am văzut, am reținut sau nu, am purces mai departe. Am învățat din corectitudinea politică nu că a fi diferit nu înseamnă a fi mai rău, ci că totul trebuie înghițit, stocat fără masticație în compartimente special amenajate pentru curiozități și fobii depășite.

Pălăria florentină a devenit în viziunea regizorală a lui Silviu Purcărete o comedie spumoasă, gândită ca un spectacol complet, într-o suprapunere de registre ce conferă modernitate unui text „clasic”, a cărui exuberanță consta la Labiche cu precădere în înlănțuirea comicului de situație.

Fotolim des pe la teatru. Ne place să privim personajele puse-n fața morții, în fața sacrificiului, în fața suferinței, în fața deciziilor capitale. Privim de dincolo de ecranul transparent al celui de-al patrulea perete teatral cum unii mor și alții scapă din toată nebunia de pe scândură. Ne culegem din asta o oarecare satisfacție voyeuristică. Am văzut viața, ne rămâne să canapelim, mai departe, prin foaierele teatrelor și să discutăm despre ea.