Teatru prin Skype

Trei oameni și laptopurile lor erau deja acolo când am intrat în cameră. Ceea ce ei elaborau pe micile ecrane din fața lor era proiectat și pe peretele pe care îl vedeau toți cei ce intrau, deci nici un secret nu era permis. O femeie purta o conversație pe chat cu cineva care părea de vârsta ei - discuția avea o serie de referințe comune - dar în același timp își verifica pagina de Facebook și naviga și pe altele, printre care una cu anunțuri de lecții de tango. Bărbatul scria o postare pentru blogul personal și atingea o zonă foarte personală descriind dificultățile pe care le are când trebuie să iasă din casă și să întâlnească oameni reali în loc să le verifice existențele on-line și să se ferească de momentul ciudat al începerii unei conversații cu cineva pe care nu-l cunoaște. ”Ce face pe cineva să aibă acel impuls inițial de a începe o conversație cu un străin?”, se întreba bărbatul, ca și cum el n-ar fi făcut parte din aceeași specie, ci ar fi fost o versiune alienată a acesteia, o versiune bi-dimensională a omului ”primitiv”.

Cea de a treia persoană profund implicată într-un dialog cu propriul computer era o tânără foarte atrăgătoare care încerca disperată să găsească pe cineva care să se potrivească cererilor ei, pe un website dedicat intermedierii întâlnirilor și citea simultan on-line studii despre efectele de alienare ale unei existențe on-line. Treptat, pe măsură ce spectatorii intrau în spațiul impregnat de sofisticatele solitudini ale celor trei, noii veniți deveneau vrând-nevrând voyeuri, pătrunzând în fiecare dintre cele trei lumi personale și, în același timp, devenind mai conștienți de propria singurătate.

Lungă introducere pentru primul spectacol din Around the World Festival organizat de grupul newyorkez The Internationalists, un eveniment de o zi, incluzând mai multe încercări de spectacol transglobal. Skype Duet, spectacolul pe care am început mai sus să-l descriu, a continuat cu stabilirea unei legături via Skype între tânăra atrăgătoare din New York și prietena ei din Berlin, pentru ca în cele din urmă, totul să se termine cu o mică petrecere în care oameni din din New York și Berlin au alcătuit perechi și au dansat vals, urmărind simultan eforturile celorlalți prin intermediul Skype. Berlinezii dansau mai bine.

Între timp, tânăra era abordată de un bărbat, iar scânteia dintre ei doi o determina să facă rapid mărturisiri despre cele mai intime sentimente, inclusiv faptul că-i lipsește să fie atinsă de o altă ființă umană. Celelalte două personaje din New York se dovedesc a fi fost colegi de liceu, legați de amintirea dureroasă a faptului că el a invitat-o la balul de absolvire și apoi n-a venit, fiindcă n-a îndrăznit să-i spună că își descoperă atracția pentru parteneri de același sex. Scena finală din Skype Duet, cu oameni dansând unii cu alții pe două continente diferite confirmă că totuși, nevoia esențială pentru orice ființă umană este să fie implicată în relații sociale cu semenii săi.

Partea cea mai interesantă este aceea că cei trei actori newyorkezi și actrița din Berlin și-au adus  propria biografie în dramaturgia spectacolui, dat fiind că paginile lor de Facebook sunt reale - am mai făcut un alt pas către voyeurism atunci când am verificat existența reală a unor persoane pe care nu le cunosc. Skype Duet este o creație colectivă, la care au participat direct toți cei implicați; ideea de rol fiind chestionată aici în însăși structura sa.

Dar spectacolul ridică o serie de întrebări nu numai în ceea ce privește schimbările condiției actorului când e vorba despre asemenea ”spectacole digitale”. De ce fel de pregătire au nevoie actorii implicați în asemenea spectacole? Este existența lor contemporană și constanta folosire a internetului suficientă pentru a hrăni interpretarea lor în astfel de spectacole? De asemenea, se pune întrebarea similară cu privire la condiția spectatorului, fiindcă ni se cerea tuturor atenție distributivă, pentru a ne muta atenția de la o proiecție la alta, de la o viață la alta. Și mai este un aspect ce trebuie chestionat în privința ”spectacolului digital”, anume estetica acestuia: pentru primii pași pe drumul complicat al combinării tehnologiei cu o nouă sensibilitate a publicului s-ar putea să fie de ajuns simpla proiectare pe un perete alb a ecranelor personale, dar cât de repede vor fi spectatorii contemporani pregătiți pentru viitorul pas? Dacă nu sunt deja...

Abordarea celuilalt spectacol pe care l-am văzut în aceeași zi, ca parte din Around the World Festival: Long Distance Affair, un concept de Ana Mărgineanu, are la bază ignorarea alienării produse de era digitală. Aici tehnologia este folosită doar ca instrument de comunicare, restul elementelor teatrale fiind destul de convenționale. 9 dramaturgi au scris monoloage de 10 minute pentru 9 actori din 9 țări diferite, iar fiecare dintre aceștia intră în legătură cu spectatori din New York cărora le spun ”povestea” lor.

Ducând mai departe forma de spectacol one-to-one, de care Ana Mărgineanu este atrasă de mai multă vreme în munca ei, Long-Distance Affair e o creație mai rafinată din punct de vedere teatral decât Skype Duet - textele au un sâmbure dramaturgic mai clar, actorii urmează cu succes rețete cunoscute, iar regia face din ei personaje credibile - dar mai puțin curajoasă în cercetarea efectelor noilor tehnologii asupra ființei umane și capacităților ei de percepție, comunicare și relaționare cu ceilalți.

Or tocmai acesta este punctul arzător de dezbătut în privința viitorului spectacolului: avem sau nu de-a face în era digitală cu o schimbare de paradigmă atât în privința esteticii spectacolului, cât și în privința relației dintre public și creatori? Vom fi oare martorii unei noi modificări a limitelor dintre funcțiile creative din spectacol? Paradoxal, cele două spectacole, aflate sub aceeași umbrelă a comunicării transglobale și folosind tehnici de comunicare similare, par să dea răspunsuri diferite la aceste întrebări.

Cronica spectacolului Long Distance Affair în nr. 16 al Scena.ro, în curs de apariție