Sibiul respiră rock din nou – ArtMania 2011

Cu ocazia fiecărei ediții a festivalului ArtMania, fraze care includ sintagmele „Sibiul va fi capitala rockului”, „Sibiul va fi zguduit din temelii” ș.a.m.d. sunt nelipsite din textele articolelor ce apar în presa centrală și în cea de nișă. Totuși, oricât ar fi de prăfuite și de lipsite de originalitate, propozițiile respective descriu cel mai bine atmosfera care încarcă Sibiul în câte-un weekend din fiecare vară, când Piața Mare este invadată de mii de oameni cu haine negre, mulți dintre ei veniți de departe să vadă spectacolele unor trupe care greu se decid să  poposească și prin România.

Anul acesta, concertele mult așteptate din cadrul festivalului (Lacrimas Profundere, Helloween, Tarja, Republica, Sonata Arctica, Lacuna Coil) au avut loc în zilele de 12 și 13 august. Pe lângă acestea, ArtMania Festival 2011 a mai inclus o serie de concerte în Sibiu Arena (Ethernus, Reckoning, Heavy Duty, Monarchy, Interitus Dei, Guerrillas, Truda, Tagma, Byron) și în Piața Mică (Flavius, Aeternum & Gaby Koss, Classic Beat Orchestra, Quart’elle String Quartet), expoziții și workshop-uri. La loc de mare cinste au fost anul acesta motoarele și tatuajele, la festival fiind organizate expoziții și o paradă Harley Davidson, precum și Transylvania Tattoo Expo.

Dacă până acum, ArtMania mi-a părut a avea o organizare impecabilă, anul acesta, având de-a face mai mult ca niciodată cu Info Center-ul, mi s-a spulberat părerea inițială. Găsirea acestui birou de informații a fost dificilă din start, întrucât site-ul preciza că acesta va fi localizat într-un cort aflat în fața Muzeului Brukental, iar la fața locului aveai să constați că respectivul cort este, de fapt… clădirea Primăriei. Materialele informative au apărut pe masa Info Center-ului (mutat, ulterior, într-un cort din fața muzeului, așa cum s-a promis) abia în cea de-a doua zi de festival. Presa nu a primit nicio broșură, niciun program, nimic, dar reviste precum Popcorn, Playboy și Men’s Health se serveau la discreție. Unii dintre noi am primit ecusoanele ca pe niște cartonașe-surpriză cu Pokemon, extrase dintr-un teanc de alte cartonașe cu nume și poze. Pokemonul X de la instituția Y, eventual și o poză. În rest, au mai fost câteva probleme organizatorice (aș include aici și lipsa de organizare și proasta instruire a jandarmilor și a crew-ului), dar odată ce primele riff-uri au răsunat în Piață, jumătate dintre ele au fost uitate. Arena festivalului a fost, ca de fiecare dată, primitoare și bine pusă la punct, pregătită să fie luată cu asalt de mii de devoratori de muzică rock. Berii celei de toate festivalurile i s-a adăugat, în această ediție, și shot-ul de Jagger, direct de la gheață, care s-a vândut și el în cantități enorme.

Seara de vineri a început, puțin după ora planificată, cu recitalul celor de la Lacrimas Profundere. Decizia organizatorilor de a nu mai umple timpul cu trupe românești (care făceau ca seara de concerte să dureze, înainte, cam 6-7 ore) s-a dovedit foarte inspirată, publicul fiind prezent în fața scenei, în număr mare, încă de la începutul recitalului Lacrimas Profundere. Deși ei erau, practic, trupa de deschidere a festivalului, nemții au avut și fani veniți la ArtMania special pentru ei. Rob, solistul actual al Lacrimas Profundere, aduce un aport considerabil în construirea noului sound al trupei, pe care noi l-am găsit ca fiind foarte apropiat de cel al finlandezilor de la HIM. Un spectacol destul de frumos, dar deloc dinamic și care, privit din perspectiva unuia care nu e fan, nu merită văzut mai mult de o dată.

Trupa americană Nevermore, așteptată cu drag de către mulți români, a anulat la începutul verii recitalul pe care urma să îl susțină în cadrul festivalului, la timp însă pentru a fi înlocuită de o altă trupă mare, și anume Helloween. Plini de energie și fără să stea locului o clipă, veteranii trupei germane au stârnit ropote de aplauze prelungite din partea publicului prezent în Piața Mare, care a fredonat alături de ei melodii precum If I could fly, I want out, Are you metal? sau Future World. Andi Deris, solistul trupei, a menținut o atmosferă încântătoare, foarte familiară, în cadrul recitalului, povestind publicului întâmplări din turnee, glumind pe seama celorlalți membrii ai trupei și dirijând strigătele și chiotele celor prezenți în arenă.

Ultimul concert al primei seri a festivalului a fost cel al Tarjei Turunen. Asociată în permanență cu trupa Nightwish, pe care a fost forțată să o părăsească în 2005, Tarja încearcă acum să-și construiască o identitate proprie puternică și să lase trecutul acolo unde îi e locul. Ușor de spus, greu de făcut, mai ales ținând cont de faptul că publicul și presa nu contenesc să îi amintească de Nightwish. Mai mult, Tarja a cântat acum pe aceeași scenă pe care, în urmă cu doi ani, vechea sa trupă concerta alături de Anette Olzon. Solista nu a fost la prima sa cântare în România. În trecut, a susținut concerte în București și Sibiu, atât solo, cât și însoțită de trupa Nightwish. Debordând de energie, Tarja a dansat și a sărit în permanență, deși era încălțată cu niște pantofi cu tocuri înalte și subțiri. Vocea care a consacrat-o sună absolut impecabil și live, fiind desăvârșită de instrumentalul unei trupe foarte bune. Din păcate, din postura de fan al vechii formule Nightwish, nu poți să nu observi că nici Nightwish-ul nou, dar nici trupa Tarjei nu se compară nici pe departe cu ceea ce a fost Nightwish-ul între 1996 și 2005. La ArtMania, Tarja a inclus în recital End of all hope și Over the hills and far away, două dintre piesele compuse de Tuomas Holopainen pentru Nightwish. Oricât de „ca înainte” ar suna, era pe undeva o clapă care acum nu se mai aude deloc. Iar dacă te uiți în jurul sopranei, nu mai vezi toate chipurile acelea nordice zâmbitoare pe scenă. Solista a cântat coverul-colaj Where were you last night – Livin’ on a prayer - It’s my life, precum și binecunoscutele piese de pe albumele sale solo: I walk alone, Until my last breath, Die alive, I feel immortal.

Cea de-a doua seară a debutat cu o nucă imensă aruncată în peretele Festivalului ArtMania: recitalul britanicilor de la Republica. Trupa, destul de renumită, de altfel, are un sound mult prea electro-tehno-pop pentru ceea ce reprezintă, în general, festivalul, și pentru gustul publicului prezent la eveniment. Dacă la alte trupe, spectacolul se transmitea de pe scenă înspre public și puteai vedea oameni sărind, dând din cap, strigând și fredonând alături de trupă, nu același lucru se poate spune și despre Republica. Show-ul a fost, în cazul lor, doar pe scenă, unde Saffron țopăia non-stop în încercarea nereușită de a trezi publicul „la viață”. Nici măcar cunoscuta piesă Drop dead gorgeus nu a ajutat prea mult la animarea atmosferei.

Au urmat Sonata Arctica, așteptați cu nerăbdare de către fanii care fluturau bannere, steaguri și postere cu mult înainte ca spectacolul să înceapă. Veniți pentru prima oară în România, după un drum lung și un concert avut chiar cu o seară în urmă, cei cinci finlandezi au părut epuizați complet la conferința de presă, dar pe scenă au fost energici și plini de dăruire. Au cântat Full Moon, Last drop falls, Replica, Blinded no more, Don’t say a word și alte piese care au fost fredonate în cor de miile de fani adunați în Piața Mare a Sibiului.

Italienii de la Lacuna Coil au încheiat această a șasea ediție a festivalului ArtMania. Cristina Scabbia, solista trupei, iese de fiecare dată prima în orice top oficial al celor mai frumoase/celor mai sexy femei ale scenei metal internaționale. Și acum, când am văzut-o în realitate, ne-am convins că merită din plin aceste titluri. Chiar și la conferința de presă, când a venit îmbrăcată într-un maieu sport și o pereche de pantaloni de camuflaj, nemachiată și nearanjată, Cristina a surprins prin frumusețe și naturalețe. Iar pe scenă, farmecul său a devenit incontestabil. Este, într-adevăr, o femeie deosebit de frumoasă și de sexy, deși aceste calități nu i-ar fi fost neapărat necesare pentru a cuceri publicul, dată fiind vocea pe care o are. Lacuna Coil au făcut un spectacol superb, plin de viață, din care nu au omis piesele Swamped, Heaven’s a lie, I won’t tell you, Spellbound, Closer, Our truth, Entwined, Survive. Din recital nu a lipsit nici coverul Enjoy the silence, după piesa originală semnată Depeche Mode. Într-un interviu acordat mai demult unei publicații de afară, Lacuna Coil declara c㠄Depeche Mode enjoyed the silence”, referindu-se la părerea britanicilor despre cover. Ce-i drept, alături de Gimme, Gimme a celor de la Beseech (cover ABBA), Sweet Dreams a lui Marylin Manson (cover Eurythmics), Word up! a celor de la Korn (cover Cameo) și alte câteva astfel de piese, cover-ul face o concurență puternică originalului.

Am plecat cu un zâmbet larg din Piața Mare, și cu promisiunea că, dacă va mai fi, vom mai reveni. Să sperăm că festivalul va continua să evolueze și că vor veni să concerteze la Sibiu tot trupe de acest calibru. Până una-alta, Lacuna și Sonata au promis că se vor reîntoarce cât de curând în România.