Chestionar Art Act Magazine | Parteneri | Despre noi | Contact
 
Anul Caragiale la RRC Best Film Fest Ateliere Control N Japan Play Transylvania we are more Sighisoara Blues Festival Bienala - Cartasia 2012

Banner stanga

Banner dreapta

Prima pagina » FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU 2010 » Romeo Castellucci vine la FNT 2010

Romeo Castellucci vine la FNT 2010

29 Iunie, 2010
 

Celebrul regizor italian Romeo Castellucci este prezent la București, în cadrul Festivalului Național de Teatru cu Hey Girl!, spectacol pentru producția căruia s-au asociat instituții din Franța, Austria, Belgia, Olanda, Slovenia, Ungaria și Italia.

Creator cu un stil unic, Romeo Castellucci combină regia de teatru cu arta plastică într-un mod visceral, iar rezultatul îl plasează în topul mondial al regizorilor. După ce a studiat artele plastice la Universitatea de Arte Frumoase din Bologna, Castellucci a fondat, în 1981, Societas Raffaello Sanzio, companie alături de care lucrează în continuare.

Castellucci nu face teatru în sensul clasic al cuvântului: nu construiește spectacole pentru un public anume fiindcă nu lucrează într-un teatru și nici nu alimentează un repertoriu curent, ci își prezintă creațiile – alcătuite în luni de zile de cercetări – aproape exclusiv în circuitul festivalier al lumii, acolo unde la început a fost primit cu rezervă, iar acum este vânat cu ardoare.

Considerat un deschizător de drumuri al avangardei teatrale, Castellucci este  cunoscut ca autor al unui teatru al percepției totale. A creat spectacole pornind de la opere clasice și epopei, precum: Gilgameș (1990), Hamlet - vehementa exterioritate a morții unei moluște (1992), Orestia – o comedie organică? (1992), Iulius Cezar (1997), Călătorie la capătul nopții (1999), Tragedia Endogonidia (2001-04). În 2005 a fost desemnat directorul secțiunii teatrale a Bienalei de la Veneția, iar în 2008 a prezentat, ca Artist Asociat al Festivalului de la Avignon, Divina Comedia după Dante.

Romeo Castellucci vine la FNT 2010

Refuzând logica unui scenariu scris, respingând textul aproape în întregime și folosind vocea umană numai la nivelul ei sonor (lucrat în colaborare cu muzicianul Scott Gibbons), amestecat cu alte sunete pentru a alcătui un fundal audio potrivit fantasmelor strânse laolaltă de acest magician cerebral și cinic, spectacolele lui Castellucci ajung să te bântuie mult timp după ce le-ai văzut.

Imaginile înșiruite de Castellucci pe firul non-epic al spectacolelor sale au consistența visului, iar cei ce le văd construindu-se în direct, sub ochii lor, au senzația că participă la o ședință de hipnoză colectivă, în urma căreia au ajuns să viseze același lucru cu sute de semeni.

Cu ocazia prezentării celor trei producții inspirate de Divina Comedia – evenimentul principal al Festivalului de la Avignon în 2008 - Castellucci declara: ”În fiecare zi trăim infernul, paradisul și purgatoriul. Fiecare dintre acestea sunt înscrise în structurile mentale ale omului contemporan. Nu mă interesează să lucrez asupra socialului, nu e felul meu de a face teatru. Mă interesează omul, dar la un alt nivel.. mă interesează foamea oamenilor de viață, de iubire..”

Romeo Castellucci vine la FNT 2010 Romeo Castellucci vine la FNT 2010

Într-un alt interviu spune: ”Scena europeană este acum într-un moment fecund, fiindcă în fine, figurile marilor maeștri dispar. Ei au vampirizat mai multe generații, dar acum scena este mai liberă, iar această libertate este necesară mental. Mulți artiști tineri au o viziune complet deschisă, ceea ce e foarte important. Publicul e și el mai deschis, are experiența expozițiilor de arte vizuale, deci e pregătit să primească și noile limbaje din teatru.”

Despre Hey Girl!, realizat în 2006, și prezentat de atunci în toate marile festivaluri ale lumii, Castellucci povestește că i-a fost inspirat de imaginea unor adolescente așteptând autobuzul într-o stație, în fața școlii. Ce a rezultat este un eseu despre momentul inefabil al trecerii unei fete de la starea de copil la aceea de femeie. Spectacolul este o călătorie printre mituri, încorporând ipostazele acestei vârste incerte prin intermediul unor personaje simbolice precum Fecioara Maria, Ioana d’Arc sau Julieta lui Shakespeare. Folosind costume suprarealiste, proiecții de film, explozii de sticlă și răvășitoarea apariție a celor două interprete, Hey Girl! construiește o lume care se zbate între frumos și oribil. „O frumusețe hipnotică, cu o rezonanță vizuală pe care mult prea rar le găsești împreună pe scen㔠scria Financial Times după turneul spectacolului la Londra.








Creative Commons License