Robert Sturm la Cluj: Pina Bausch ne-a vorbit, dansând, despre noi toți

Opera Pinei Bausch - The Work Of Pina Bausch

Cinema Arta, 12.11.2011

Dans, teatru, muzică, poezie, peisagistică, creație, artă contemporană și clasică, toate reunite sub aceeași cupolă: numele coregrafei Pina Bausch este din nou pe buzele clujenilor. Nu doar că filmul Pina, în regia lui Wim Wenders, a putut fi revăzut în cadrul Festivalului Temps D’Images, la Cinema Florin Piersic, în format 3D, în data de 11 noiembrie, dar și Robert Sturm, unul dintre directorii artistici ai teatrului din Wuppertal și, totodată, unul dintre confidenții Pinei, a fost prezent sâmbătă, 12 noiembrie, la Cinema Arta în cadrul aceluiași festival, pentru a vorbi publicului despre opera și viața artistei, într-un eveniment organizat cu sprijinul Centrului Cultural German.

Cu toate că realizările Pinei sunt foarte diversificate și cuprind o gamă largă de influențe din toate ramurile culturale, Robert Sturm ne-a asigurat de faptul că, întotdeauna, a fost vorba de dans. Pina nu concepea altfel operele sale, dansul fiind elementul cheie până și în vorbire, în mimică sau în elementele sonore introduse în piesele sale. A fost mereu vorba de dans, dans-teatru în cele din urmă - noua formă de artă introdusă de Pina - mereu dans, până și în viață. Robert Sturm ne-a prezentat o Pina care trăia dansând.

Timp de două ore și jumătate, Robert Sturm a prezentat publicului clujean detalii despre creația Pinei Bausch și despre lunga lor colaborare, făcând apel la amintirile lui și la înregistrările video. În ceea ce o privește pe artistă ca om - Sturm a prezentat-o ca fiind o persoană extrem de calmă, curioasă și activă. Ca artistă, inspirația și-o „culegea” din răspunsurile la întrebările pe care obișnuia să le pună dansatorilor, întrebări țintite și, deseori, foarte personale. Căuta să ajungă la miezul sentimentelor, creațiile ei vorbind în același timp despre acestea, punând accent pe aspectele mai sensibile și mai provocatoare ale lor. Pare, astfel, că Pina căuta extremele, însă emoțiile din operele sale erau din cele mai comune și mai întâlnite: bucurie, tristețe, frică, nevoie, împăcare. Pina argumenta, conform celor spuse de Sturm, că este suficient să fii în viață pentru a putea atinge emoțiile pe care ea încearcă să le pună în scenă. Ceea ce a făcut-o, însă, revoluționară este capacitatea ei de a săpa în aceste sentimente și a explora, în mod continuu, din exteriorul în interiorul fiecărui dansator, astfel încât acel rol, găsit undeva în adâncuri, să poată fi pus pe tavă în mod direct și neobstrucționat. Elementul principal era detaliul fiecărei emoții și explorarea lui până la epuizare, moment în care Pina, deseori, apela la artificiul repetiției, fapt ce îl face pe spectator să trăiască un timp îndelungat ceva ce, altfel, ar fi trăit într-o fracțiune de secundă, palpitația emoției reieșind astfel, fără doar și poate.

Ceea ce e interesant e că niciun spectacol nu a fost finalizat cu adevărat. Pina nu și-a explicat niciodată operele și nu considera că sunt terminate. De multe ori, schimbările surveneau și cu jumătate de oră înainte de premieră. Ceea ce punea punct unei dans semnat de Pina era prezentarea lui publică. Fiecare mișcare are o semnificație pe care nu o poți analiza, nu o poți explica, dar o poţi simți. Din acest punct de vedere, dansul Pinei e ceva aproape de subliminal.

În afară de firea Pinei și ceea ce o inspira, Robert Sturm a făcut și o selecție de dansuri-video prin care a pus accentul pe aspectele tehnice importante pentru artistă. Muzica era mereu în schimbare, în funcție de mișcările găsite în urma explorării pe sine. Background-ul era constituit, cu precădere, din elemente naturale, care aveau rolul de a asigura transferul emoțiilor de pe scenă în viața reală a publicului, acesta din urmă putând să se regăsească, ulterior, într-o piesă de dans marca Pina sau să considere piesa un element de viață, ambele fiind părți ale aceleași intenții clare ale artistei. De asemenea, Pina considera dansul clasic mai mult decât necesar, argumentând că, dacă noile lucruri exclud clasicul, nu se va putea construi nimic nou, deoarece interacțiunea cu trecutul este foarte importantă.

Un alt segment la care Robert Sturm a făcut referire e acela al criticilor. Deși talentul i-a fost recunoscut foarte repede, Pina a avut parte de reacții dificile din partea publicului. A fost criticată cum că intenția ei era să provoace, fapt pe care artista l-a contestat, argumentând că ea este cea provocată, provocată să creeze. În timp ce unii critici subliniau că „muzica a fost foarte bine aleasă, puteai foarte bine să închizi ochii”, alții au spus că „a distrus dansul, pentru ca mai apoi să-l reînvie”.

Pina Bausch a mișcat senzații, a creeat reacții și a dansat în interiorul oamenilor: a reușit să lase în urmă căi deschise spre inspirația de a te prezenta pe-o scenă cu indiferent ce temă, căci, cu siguranță, se poate dansa.