Richard III se înscăunează în direct

de Cristina Rusiecki

De jur împrejur, capete decapitate înghesuite în rafturi de plexiglas. Pentru a ajunge la putere calci pe nenumărate cadavre. Ideea textului shakespearean prinde concretețe în scenografia Carmencitei Brojboiu. Fiecare nou cap scurtat își ocupă locul la vedere. În „Richard III”, coproducţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj cu Teatrul din Cetate, Gyula (Ungaria), în regia lui Tompa Gábor, istoria regală și, prin extrapolare, cea a conducătorilor în general, se traduce printr-o stivă in progress de crime politice. Nici vorbă de bună-credință sau construcție în folosul celorlalți! Tronul (cu bătaie spre scaunul prezidențial, după cum se va vedea) aparține strict individului tînjind după putere și șleahtei sale politice. Cum se eșafodează capetele din imensul depozit de victime care capitonează scena, așa se ierarhizează puterea în niveluri succesive: jos criminalii pălmași (veterani ai omuciderii, cei care pun mîna pe pistol și trag nonșalant, în joacă, în adorabila scenă a pregătirii primului omor); puțin mai sus, șefii mașinăriilor politice care orchestrează crima (aici Buckingham, conceput de Keresztes Sándor ca funcționar tenace și anost). Deasupra - spre final acest „deasupra” va deveni unul propriu, supraetajat -, individul pe care măcelul bine pus la punct îl catapultează, pentru scurt timp, pe tron. Și de la măcelul royal nu există derogări, nici de sex (femeile sînt căsăpite la fel ca și bărbații), nici de vîrstă. Copiii, moștenitorii tronului, singurii, între toți, cu scăpărări de farmec benign și inteligență nepervertită, nu sînt exceptați. În viziunea lucidă a lui Tompa Gábor, concertarea detenției și uciderii lor nu antrenează nici un moment de compasiune. Cu atît mai puțin de șovăire. Faptele sînt etalate rece și chirurgical. În lumea aceasta, problema inocenței nu se va pune nici pentru o fracțiune de secundă. Deliberat, regizorul reconstruiește istoria prin roluri multe și reduse la esențial, unde nimeni nu are pregnanță. În spatele tuturor acțiunilor, venirilor și plecărilor din scenă, se întrevede doar eternul tipar al uciderii pentru putere.

Mă opresc să spun a suta oară că oricare din actorii trupei de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj își susține impecabil partitura. Nimic prea mult și nimic în minus. Marile nume ale trupei (Hatházi András, Kézdi Imola, Bács Miklos, Biro Jozsef) apar în roluri abreviate cu aceeași vigoare și același profesionalism de totdeauna. Chiar și interpretul rolului principal, Bogdán Zsolt, construiește sobru, extrem de economic, energia ființei schilodite, despre care nu se știe la ce pol al traseului se află: diabolic-rezervat sau îmbătat de crimă în ascuns?

Dincolo de succesiunea de fapte multe și sîngeroase: „alte măști, aceeași scenă”. Adevărul migrează de la epocă la epocă, amintește sumbru Tompa Gábor, iar scena înscăunării va demonstra că și mileniul al treilea îl păstrează întocmai. Pînă la încoronare, suita de crime a însemnat veșnicul prolog al ridicării pe tron. Azi, totul e mostră de manipulare. Dar, schema, se vede clar, e neatinsă. Încoronarea în direct, la televiziune, cu celebrele ezitări de fecioară, bine monitorizate, ale lui Richard III, retras, chipurile, în rugăciune, se filmează ca la carte, din trei unghiuri și încadraturi diferite. Nu lipsesc nici prezentatoarea în mini, nici staff-ul din campania pre- și post electorală, nici chiar spaţiul de publicitate (savuros folosită autoreferențialitatea: „Teatrul Maghiar de Stat din Cluj e un Teatrul de repertoriu...” etc., etc).

Cît despre eternul feminin în acest voiaj al decapitărilor și înscăunărilor? Se manifestă între etalare - toate reginele sînt manechine sexy, păpușele care evoluează ca pe catwalk, schimbîndu-și tocurile și poșețelele -, și imprecații, cînd se văd mătrășite de la porția de răsfăț regal (Péter Hilda strălucește în blesteme). În „Richard III”, în regia lui Tompa Gábor, feminitatea echivalează cu pițipoanca regală, în mini, haine bine mulate sau vaporoase, parcă tocmai ieșită de la hair stylist, cu un look supersexy oriunde, chiar și la înmormîntări. Traseul se păstrează intact, de la regină, păpușea intrigantă (Kézdi Imola e delicioasă în rol), pînă la manechina cu trupul uns și costumație de piele, încă element de vînzare, mai la poalele piramidei de putere. Ca și la pălmașii crimei, accesul la avantaje e bine stratificat. Toată suflarea feminină se asumă ca sex simbol, pentru ca în schimbul unei bucățele de nuri să pună mîna pe o porțioară bună de huzur alături de vreun posibil potentat al zilei. Chiar și cînd acesta e ucigașul fostului soț. Cînd capitalul de nuri s-a topit, rămîne în loc o abulie perpetuă, naturală sau indusă. E cazul mamei celor trei regi (interesant personajul construit de Csutak Réka: matcă bizară, gravă, paradoxală, năucită de narcoticele care fac mai suportabil mirosul de sînge din vecinătatea tronului).

Ceea ce reușește foarte bine spectacolul lui Tompa Gábor de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj e balansul între epoci. Ecuația e veșnică la toți hăndrălăii politici: bani, putere și poziție. Nu-i vorbă, și realitatea românească pare croită după tiparul shakespearean!