Banner sub header stanga

Banner sub header dreapta

Home » ARHIVĂ » Hidden » Cronica TV » Răul din noi

Răul din noi

de: mihaela-michailov 09 Februarie 2010

’’Mă cheamă Sylvia. Aceasta este povestea mea’’.

Aşa începe An American Crime (2007, regia: Tommy O'Haver), difuzat pe TVR 1, vineri noapte, şi prezentat de către Alexandru Tocilescu.

Un film despre răul comunitar extrem, despre complicitatea unor devoratori de violenţă, pe care suferinţa celuilalt îi reduce la stadiul de copii-canibali. American Crime este cu atît mai tulburător cu cît cei care asistă şi desăvîrşesc tortuta sînt copii şi adolescenţi.

O familie de circari îşi lasă cele două fetiţe în grija unei casnice cu mulţi copii, amant care o suge de bani şi probleme de tulburare emoţionale, nedescifrabilă de la bun început. O femeie care-şi învaţă copiii să spună rugăciuni înainte de masă, să fie buni şi drepţi, iniţiază pedepse cumplite. O închide pe una dintre fetiţe în subsol – pe motiv că i-ar fi jignit fiica cea mare – o bate, o ţine nemîncată şi îi scrijeleşte pe corp: ’’Sînt prostituată şi sînt mîndră de asta’’. Din nevoia de a-şi proteja proprii copii, mama ajunge să ucidă.

Un corp neputincios devine cel mai crunt spectacol. Copiii îşi invită prietenii să se ’’joace’’ cît pot ei de crud cu fetiţa care abia mai respiră. O ard cu ţigara, o leagă, o transformă în sac de box.

Sylvia, amestec de inocenţă şi suportabilitate care-ţi taie respiraţia, este interpretată de Ellen Page (Juno).

Răul din noi Răul din noi

Protecţia devine furie. Frica semnează pactul cu tăcerea. Ignoranţa produce moarte. O comunitate întreagă ia parte la performance-ul morţii în subsolul umanităţii. Indiferenţa şi frenezia-în-rău ale acestei comunităţi sînt mai torturante decît orice tortură.

 

P.S. Filmul este inspirat după o poveste adevărată.

Nu rataţi filemele de vineri noapte de pe TVR1!

Nume/Prenume:
Email (rămâne ascuns):
Comentariu:
Cod de securitate: