Program - Muzeul de Artă, Timişoara
Rembrandt misticul oglindit în gravura sa
Durata expoziţiei: 3 30 iunie 2010
Muzeul de Artă Timişoara organizează în luna iunie a.c. o expoziţie de gravuri din Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti. Sunt prezentate publicului 101 gravuri din cele aproximativ 400 create de Rembrandt între 1628 şi 1665: gravuri cu teme inspirate din Vechiul şi Noul Testament, autoportrete, portrete, scene de gen şi peisaje. Aceste gravuri au fost cumpărate de colecţionari pasionaţi din Bucureşti, precum D. A. Sturdza, Gh. Oprescu, G. Balş, M. Ciucă, Al. Slătineanu, şi au ajuns în Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane prin donaţii şi achiziţii.
Pentru prezenta expoziţie au fost selectate 101 de gravuri din cele 128 de planşe Rembrandt din Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane, planşe care ilustrează cele mai importante etape ale creaţiei maestrului olandez. Sunt gravuri din tirajele făcute în timpul vieţii artistului sau la începutul secolului al XVIII-lea. Imprimările mai târzii, precum cele de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi din secolul al XIX-lea, copiile şi heliogravurile nu au fost selecţionate pentru această expoziţie, deşi ele sunt interesante din punct de vedere documentar.
Cele mai multe, dar şi cele mai importante şi frumoase planşe, adică tirajele din timpul vieţii artistului şi din secolul al XVIII-lea provind din colecţia academicianului şi arhitectului Gheorghe Balş (1868 1894). În 1986 Matei Balş, fiul lui Gheorghe Balş, a făcut o donaţie Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane cuprinzînd 193 de lucrări, dintre care peste 90 aparţin lui Rembrandt.
Expoziţia de gravuri este completată cu pictură olandeză şi flamandă din secolul al XVII-lea din colecţia Muzeului de Artă Timişoara.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Expoziţia Lucian Bernhard Publicitate şi design la începutul secolului XX la Muzeul de Artă Timişoara
Centrul Cultural German Timişoara şi Institutul German pentru Relaţii Externe, în colaborare cu Muzeul de Artă Timişoara organizează din 20 mai în 6 iunie 2010 expoziţia Lucian Bernhard Publicitate si design la începutul secolului XX. Expoziţia, găzduită de Muzeul de Artă, la etajul 1 al Palatului Baroc din Piaţa Unirii, va fi deschisă în data de 20 mai, la ora 18, de către curatorul german al expoziţiei, domnul Hubert Riedel.
În data de 21 mai, de la ora 11, domnul Riedel va susţine un workshop de design de afiş pentru studenţii de la Facultatea de Arte Plastice, secţiile Design şi Grafică.
Născut în 1883 în apropiere de Stuttgart, Lucian Bernhard s-a stabilit în 1901 la Berlin. După ce a realizat primul său afiş, pentru o fabrică de chibrituri, cariera sa s-a bucurat de un imens succes. În 1903, la numai 20 de ani, Bernhard avea deja propriul său studio în centrul Berlinului. În 1922, el devine primul profesor german de design grafic, iar în 1923 este invitat să ţină prelegeri în Statele Unite. Bernhard decide să se stabilească la New York, devenind foarte interesat de decoraţiuni interioare şi pictură. El este de asemenea cunoscut ca realizator a mai multor seturi de litere (fonturi). Bernhard a murit în 1972.
Lucian Bernhard este considerat unul dintre cei mai importanţi designeri grafici din secolul trecut. Deşi numele lui nu este foarte cunoscut, munca sa de pioneriat în domeniul designului publicitar influenţează până în ziua de astăzi acest domeniu. Logo-uri ca Bosch, Audi şi Pelikan păstrează încă designul lor original, conceput de Lucian Bernhard.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Muzeul de Arta Timisoara organizeaza joi, 6 mai 2010, de la ora 18, vernisajul expozitiei retrospective a artistei plastice timisorene Elena Minodora Tulcan, Semn-simbol. Evenimentul va avea loc la Palatul Baroc din Piata Unirii, Timisoara. Vor prezenta criticii de arta prof. univ. dr. Cristian Robert Velescu si prof. univ. dr. Ciprian Radovan. Deasemenea, in data de 20 mai, in cadrul expozitiei se va organiza o masa rotunda, ai carei moderatori vor fi prof. univ. dr. Alexandra Titu, prof. univ. dr. Constantin Prut si scriitorul Robert Serban. Expozitia va fi deschisa pana in data de 30 mai a.c. si poate fi vizitata zilnic intre orele 10-18, lunea inchis.Muzeul de Artă Timişoara
6 30 mai 2010
Expozitie retrospectivă Elena Minodora Tulcan - Semn-simbol
Vernisaj: joi, 6 mai 2010, ora 18
Prezintă: criticii de arta prof. univ. dr. Cristian Robert Velescu si prof. univ. dr. Ciprian Radovan.
În data de 20 mai 2010, în cadrul expoziţiei se va organiza o masă rotundă, ai cărei moderatori vor fi prof. univ. dr. Alexandra Titu, prof. univ. dr. Constantin Prut şi scriitorul Robert Şerban.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cu prilejul aniversării a 60 de ani de la momentul arestării foştilor membri ai guvernelor de până la 6 martie 1945, Muzeul Presei Sever Bocu din Jimbolia, în colaborare cu Muzeul de Artă din Timişoara, va organiza manifestarea intitulată
NOAPTEA DEMNITARILOR
Evenimentul - programat miercuri, 5 mai 2010, la ora 19, la Muzeul de Artă din Timişoara, Piaţa Unirii nr. 1 va include o expoziţie şi o evocare a patru mari personalităţi timişorene arestate în noaptea de 5/6 mai 1950: Sever Bocu (1874-1951), Coriolan Băran (1896-1979), Dimitrie Nistor (1890-1963) şi Aurel Baciu (1886-1953). Primii trei au decedat în temniţele comuniste de la Sighet şi Botoşani.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Muzeul de Arta Timisoara organizeaza marti, 27 aprilie 2010, de la ora 18, la Palatul Baroc din Piata Unirii Timisoara, vernisajul expozitiei "Linii si taieturi" a artistei germane Ulla Westerweller. Expozitia va fi deschisa de Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Arta Timisoara, si va fi onorat de prezenta artistei. Expunerea contine desene, colaje si lucrari plastice si va fi deschisa publicului pana in data de 9 mai a.c. in spatiile de la parterul Palatului Baroc, zilnic intre orele 10-18 (lunea inchis).

Articole din aceeaşi categorie
- Festivalul Operelor Naţionale
- Festivalul „Sergiu Celibidache”
- Bucharest Biennale 5
- Photo Romania Festival
- SALONUL DE FOTOGRAFIE BUCURESTI – SAFO
- Turneul Pianul călător
- CANNES 2012
- FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL ARTELOR SCENICE, BITEI-2012
- EUROUNDERGROUND
- Zilele Clujului 2012
- Festivalul Filmului European
- TIFF 2012
- Let’s Go Digital
- Ateliere Control N
- Festivalul de Teatru Scurt
- Bienala - Cartasia 2012
- ce comentariu interesant nedea, sau oi fi nenea? :P
- vin si eu
- De unde se da like de doua ori?
- Buna ziua, As dori sa va intreb daca participarea la concurs...
- A ajuns bine teatrul Odeon : la Tulcea si la Caracal. Pe cand...
- in realitate, lucrurile stau cam asa. un om citeste b24 sau 7seri...










































