Banner sub header stangaBanner sub header stanga
Banner sub header stangaBanner sub header stangaBanner sub header stangaBanner sub header stangaBanner sub header stangaBanner sub header stangaBanner sub header stangaBanner sub header stangaBanner sub header stanga

All Shoes

Home » ARHIVĂ » Hidden » Agenda TIFF » Plăceri vesele şi triste - The Mill and the Cross, Balada triste de trompeta, La vida de los peces (TIFF, ziua a treia)

Plăceri vesele şi triste - The Mill and the Cross, Balada triste de trompeta, La vida de los peces (TIFF, ziua a treia)

de: Paul Boca 07 Iunie 2011

Plăceri vesele şi triste - The Mill and the Cross, Balada triste de trompeta, La vida de los peces (TIFF, ziua a treia)The Mill and the Cross, Polonia, 2011, Lech Majewski: În Flandra secolului al XVI-lea, Pieter Bruegel lucrează la ceea ce este, probabil, pictura sa cea mai cunoscută, Calvarul. O sinteză a unei societăţi închistate, prinsă între foamea perpetuă şi crimele odioase în numele unei religii care numai creştină nu e, tabloul este, dincolo de aparenta sa dimensiune religioasă, o profundă declaraţie de critică socială şi politică. Lech Majewski, regizorul experimentalist polonez, este unul dintre cei mai îndrăzneţi şi inovatori cineaşti europeni ai ultimilor ani. Un experiment asemănător s-a născut tot sub bagheta lui, în 2004, filmul având ca temă recurentă, de această dată, creaţia lui Hieronymus Bosch, The garden of early delights. The mill and the cross reuşeşte un lucru extraordinar: traduce limbajul picturii în cel cinematografic cu o inspiraţie şi o precizie venite parcă din alte vremuri, alte lumi, alte raţiuni filmice. Lech Majewski pictează pur şi simplu pe peliculă, obţinând o cinematografie absolut fantastică, împânzită de cadre pe care ai crede, în mod normal, că orice regizor primeşte dreptul de a le prinde o dată sau de două ori în carieră. Vizual vorbind, filmul pare smuls din mâna lui Bruegel, cel care, interpretat în film de Rutger Hauer, creează tabloul din care el însuşi face parte. Un film cu multe cadre naturaliste, cu o pregnantă iconografie religioasă, cu imagini gândite milimetric, realizate după cele mai riguroase reguli ale picturii acelor vremuri. Fascinant experiment vizual, se serveşte cu sandvişuri călduţe de meta, stropit binişor cu vorbe de duh.

 

Plăceri vesele şi triste - The Mill and the Cross, Balada triste de trompeta, La vida de los peces (TIFF, ziua a treia)Balada triste de trompeta, Spania, 2010, Álex de la Iglesia: Tim Burtonish Tarantinoish sick exploitation piece of junk, referenţial şi autoreferenţial până la Freakşii din ’32 şi-napoi. Balada triste de trompeta este tributul pe care Álex de la Iglesia îl aduce propriei lui cinematografii, nebunia îmbibată cu toţi tropeşii filmelor trecute ale regizorului. Cu o imagine care te face să uiţi pe unde ţi-ai lăsat maxilarul inferior, cu un machiaj naturalist premiat la Goya care a stârnit multe controverse, spaniolul îşi realizează capodopera à la Grand Guignol cu demenţa unui copil hiperactiv care joacă fotbal cu hoitul unui câine găsit pe maidanul din spatele blocului. Grotesc, amuzant-bolnav, cu imagini care nu sunt întotdeauna recomandate celor care nu se ţin prea bine în fotoliu, filmul spune povestea macabro-psihedelică a urii dintre doi clowni apucaţi bine de nebunia completă şi iremediabilă, bazată pe iubirea pe care fiecare, în felul lui puerilo-psihotic, i-o poartă Nataliei, o echilibristă-bombă sexy care poartă ceva însemne nimfomaniacale dincolo de chipul ei angelic. Cei doi se mutilează şi se automutilează pentru obţinerea Nataliei, într-un mayhem militarizat etapizat care se întinde pe 40 de ani. Fluctuând inteligent între momentele de gore de dragul sângelui care sare în toate părţile, al ciocanelor şi fierelor de călcat care lovesc tot ce prind şi momentele duse până la limita melodramei, filmul lui de la Iglesia reuşeşte să construiască un melanj viabil între horror şi comedie, între psihotic şi uman, între sângele închegat şi iubirea cea mai sinceră. Intensă, alertă, aproape obositor de plastică în imaginea ei, pelicula este copilul răsfăţat şi înarmat până-n dinţi al unui regizor care nu-şi refuză nimic, cu potenţial serios de cult movie.

 

Plăceri vesele şi triste - The Mill and the Cross, Balada triste de trompeta, La vida de los peces (TIFF, ziua a treia)La vida de los peces, Chile, 2010, Matías Bize: La vida de los peces nu poate fi urmărit foarte uşor de oricine şi, mai ales, nu poate fi urmărit uşor oricând. Pe lângă dispoziţia sufletească necesară, mai ai nevoie şi de ceva experienţe sentimentale (nu neapărat erotice) în spate pentru a-l putea gusta cu adevărat. Andrés ajunge în Santiago de Chile, oraşul său natal, la 10 ani după ce îl părăsise pentru o viaţă a scriitor-călător în alte părţi ale lumii. Ajuns la ziua de naştere a unui vechi prieten, o întâlneşte pe cea pe care dorea s-o evite: Beatriz fusese iubita lui până când, cu opt ani în urmă, cei doi se despărţiseră; temporar, credeau ei pe atunci. Acum, ea are doi copii şi o căsnicie nefericită. El are un avion de prins în 12 ore. À la Richard Linklater, regizorul Matías Bize ştie să exploateze într-un mod fascinant tocmai ceea ce este non-filmic, acele mici spaţii, pauze, poticniri din dialogurile perfect umane despre nimic altceva decât vremurile trecute şi gustul lor irecuperabil, despre regret, despre senzaţia acută a imanenţei dispariţiei oamenilor şi a legăturilor dintre ei. Cu cadre mişcate, lumini sau obiecte care filtrează sau blochează privirea (numele filmului este derivat tocmai dintr-ul astfel de obiect, acvariul cu peşti prin care se filmează în mai multe rânduri pe parcursul peliculei), La vida de los peces nu îşi propune performanţa cinematografică şi nici şocul. Cu simplitatea unui 9 Songs din care smulgi scenele de sex şi cea mai mare parte din muzica live, dar laşi atmosfera dureros-dulceagă cu care îţi vine să-ţi scobeşti la nesfârşit, într-un acces de masochism nevinovat, rănile, creaţia regizorului chilian nu are altă ţintă decât sufletul în toate frământările, contorsiunile, plăcerile şi aducerile lui aminte.

Nume/Prenume:
Email (rămâne ascuns):
Comentariu:
Cod de securitate: