Performînd istoria scurtă

Litere negre curg pe un perete alb. Un cearceaf de nume construieşte o lume. Cuvintele performează o ficţiune temporară. O memorie provizorie, care se deconstruieşte sub ochii noştri. O istorie care aşteaptă să urce şi să cadă. Să se sprijine de o schelă ca să ajungă sus, ca să poată acoperi spaţiul nostru vital, un spaţiu care dispare ca şi cum niciodată n-ar fi fost.

Mădălina Dan (performer şi coregrafă) şi Ciprian Mureşan (artist vizual) au şters pe 23 mai, la Fabrica de Pensule din Cluj, un perete. Performance-ul lor - Dominic Stanca - a fost prezentat în cadrul proiectului Moving Dialogue, un proiect în care coregrafi români şi americani participă la un schimb de practici şi idei.

Cu trafalete şi var, Mădălina Dan şi Ciprian Mureşan au vopsit trecutul şi au redus şi readus totul la gradul zero al existenţei. La un moment al tuturor începuturilor şi sfîrşiturilor posibile. Dan şi Mureşan fac din distrugerea lentă, dar sigură, un performance. Un gol parcurs în trepte pline. Nimicul devine mai vizibil decît orice conţinut vizibil. Nimicul se vede şi se poate atinge. Varul este, încă, o prezenţă proaspătă. Peste istoria cuvintelor se depune tăcerea. A fost, vreodată, aici, ceva? Cît de uşor este să faci totul alb, să faci totul să nu mai fie?

Numele scrise pe perete sînt asamblate într-o reţea. Cei doi performeri au pornit de la Dominic Stanca - poet, dramaturg şi actor destul de puţin cunoscut - şi au construit în jurul lui un context de intersecţii. Felix Aderca, Radu Stanca, Cella Delavrancea, Radu Tudoran sînt cîţiva dintre cei înscrişi în traiectoria lui Dominic Stanca. Sîntem numele care ne leagă într-o textură fragilă.

Dominic Stanca este un performance emblematic pentru neputinţa de a păstra materialitatea solidă a lumilor pe care le construim. Un performance în care oameni, nume şi istorii devin lichide.

Dubla ştergere - cea fizică şi cea simbolică - este punctul intrării în absenţă. Ficţionalizarea prezenţei se face prin apelul la o memorie sincopată, care nu mai ştie ce-a fost şi ce n-a fost, care încearcă să reconstruiască din litere înjumătăţite nume întregi.

Textul în stare de a fi şters intră în relaţie de tensiune cu corpurile proiectate ale artiştilor care scriu. Corpul proiectat scrie ceea ce corpul live şterge. Ceea ce se ridică şi ceea ce se demolează instituie un timp comun al acţiunilor simultane, o meditaţie performativă asupra temporarităţii şi istoriei scurte. Cine construieşte istoria lungă? Istoria care persistă şi rămîne?  Numele cunoscute? Numele din manuale şi ghiduri? Ce nume face puterea să intre în istorie? Pe măsură ce numele dispar, textele unei lumi pulverizate îşi narează scurgerea. Fete ale paharnicului, logofeţi şi boieri din sfat, pantofari şi precupeţe se aud anonim într-o căldare de nume şi amintiri.

Pe voi cum vă cheamă?