O ipocrizie tipic românească

Joi seara, la emisiunea „Sinteza zilei” de pe Antena 3, Mihai Gâdea a difuzat un film documentar făcut de nemţi, mai exact de Spiegel TV, despre o groapă de gunoi de la Vişeul de Sus, „spaţiu scenic” în care evoluează şi, în genere, mimează că trăieşte o anume familie Moldovan. Făcut cu tot tacâmul unor astfel de reportaje realist-dramatice, filmul prezenta secvenţe din viaţa de zi cu zi a căutătorilor de gunoaie, insistând pe modul în care cei şapte copii îşi procură hrana, fie la propriu, mâncând resturi, fie oarecum figurat, căutând fier vechi şi comercializându-l pe nimica toată.

Impresionant, nimic de zis, cutremurătoare imagini… Doar că, în acelaşi timp, e atât de banal! Cum altfel, de vreme ce în fiecare oraş al acestei ţări există câte (cel puţin) o groapă de gunoi din care, dezumanizate, blazate, îşi fac temele de supravieţuire sute de familii precum familia Moldovan. Ai senzaţia că toţi Iovii lumii şi-au dat întâlnire în România, arătându-ne rănile, bubele supurânde şi dezastrul destinal de acolo, din turnurile de observaţie alcătuite din cutii goale, hoituri şi materie descompusă. Vişeul de Sus (unde „sus”, desigur, indică o culme a mizeriei) nu este decât o verigă dintr-un ruginit lanţ al nefericirii în care se ştrangulează de-a valma tineri şi bătrâni, rromi şi români, suflete vii şi suflete moarte. Iată de ce stupefacţia nemţească îmi apare la fel de gratuită precum afirmaţia că Pământul este rotund. Desigur, pentru publicul de televiziune din Germania toate astea pot părea secvenţe dintr-un film suprarealist, ori de-a dreptul ficţiuni. Însă pentru publicul românesc, în majoritatea lui, un film precum cel de la Spiegel TV valorează mai puţin decât un episod al oricărei telenovele…

Ipocrizia mi s-a părut că vine din altă parte: din atitudinea realizatorului Mihai Gâdea, extrem de preocupat de imaginea României în Europa şi în lume. Că ce-or să zică ăia, că uite ce prost apărem, că de ce s-a ajuns aici, ca şi cum povestea cu gardul şi cu leopardul încă ar fi de maximă actualitate. Mihai Gâdea semăna vag cu Hedda Gabler, eroina lui Ibsen preocupată nu de moarte, ci de cum se va produce moartea. Căci cui, dintre milioanele astea de români puşi să experimenteze sistemele de peratologie existenţială, îi mai pasă despre cum ne privesc italieni, nemţii, francezii?! Cât poţi fi de ipocrit  ca să transformi cu atâta lejeritate centrul dramei într-o „problemă de percepţie”?!

N-a fost doar atât! După difuzarea filmului documentar, ne-am întors în studio, unde, cu voce gravă, Mihai Gâdea a prezentat invitaţii. Spilcuiţi, în costume elegante, cu priviri sclipind de compasiune umană şi de inteligenţă sfredelitoare, Adrian Cioroianu şi Petre Roman au deschis robinetele cu şabloane. S-a discutat, cel puţin în cele zece minute cât a ţinut termenul de valabilitate a răbdării mele, despre „gradul de civilizaţie”, despre „sărăcie”, despre „imagine” şi „standarde de viaţ㔠(deşi mult mai potrivită ar fi fost o discuţie despre „standardele de moarte”), despre „actuala guvernare” şi, desigur, despre „eforturile de reintegrare”. A fost utilizat frecvent imperativul „trebuie”, dar şi un plural al responsabilităţii comune. După aceea a intervenit şi Mădălin Voicu, care, interesat să-şi ferească etnia de scuipăturile obişnuite, a vorbit despre maladiile grave ce rod din spiritul românesc. Bineînţeles, Voicu apăra locatarii altor gropi de gunoi, pentru că the Moldovan’s era alcătuită din români get-beget.

S-a schimbat cu ceva viaţa familiei făcută vedetă de Spiegel TV? În genere vorbind, nesfârşitele discuţii, voluptatea teoretizării, formularea problemei schimbă vreodată ceva? Poate doar în şi mai rău, căci, conform logicii administraţiei româneşti, autorităţile de la Vişeul de Sus vor trage următoarele concluzii:

- ne-a dat la televizor! Nasol!

- dacă ne cer explicaţii cei de şi mai sus decât Vişeul de Sus? Nasol!

- să băgăm un gardian la groapa de gunoi! Că altfel e …nasol!

- poate-i mai prindem pe ăştia ai lu’ Moldovan umblând pe-acolo! Că e nasol!

Şi uite-aşa, puţinul din care supravieţuiau cei nouă oameni se va transforma în …nimic! Pe bune că e nasol!