A cincea ediție a Galei Star, organizată de Teatrul Municipal Bacovia, singurul festival-concurs de one man show-uri din România, dedicat creației actoricești, s-a încheiat ieri. Ca în fiecare an, Gala Star a reunit recitaluri de factură diferită, texte și genuri interpretative diverse. Printre cele mai provocatoare spectacole prezentate de concurenți a fost Viețașii, de la Teatru 74 Tg. Mureș, după volumul lui Eugen Istodor, Viețașii de la Rahova. Din mărturiile unor condamnați pe viață, în regia lui Cătălin Chirilă și interpretarea lui Ciprian Mistreanu.
Greu de definit reacția scontată de regizorul Cătălin Chirilă în fața acestei mostre de teatru document, din moment ce eludează deliberat teatralitatea și dramatismul. Patru criminali se confesează plini de naturalețe în fața publicului fără ca discursul să le fie bruiat de vreo perspectivă exterioară sau de vreo altă scală de valori în afară de cea proprie. Limitele simțului etic comun nu intră deloc în cărțile creatorilor. Spre deosebire de celelalte montări românești cu criminali în prim-plan, în Viețașii, raportul, chiar și implicit, față de obișnuitul set de repere e completamente retezat. Nu există nici o scală de valorizare perceptibilă, în afară de cea a ucigașilor care se mărturisesc, cu ritmul și atitudinea bolovănoasă specifice. Forța poveștilor lor e atît de mare încît inhibă din capul locului reacțiile firești ale publicului - identificare, înțelegere, compasiune, dispreț etc. În fond, nu se pot urî niște oameni care își devoalează faptele cu garda jos. Cel puțin, nu în acel moment. Tot ce-i mai rămîne spectatorului onest e distanța critică față de cele auzite.
Cele patru personaje au ceva în comun: pedeapsa pe viață, o gramatică specifică, perfect acordată la gradul lor de educație și dezordinea din valori. În rest, nici o legătură narativă între ele. Creatorul spectacolului păstrează intactă nota documentară, sacrificînd de la bun început orice efect teatral. Un nu hotărît manipulării dramatice! Cu atît mai complicat pentru actor. În costum, cu papion, Ciprian Mistreanu stă încadrat între cordoane, ca la muzeu (sau la zoo). Se uită calm, pe îndelete, în ochii spectatorilor. În pauzele dintre momente publicul ascultă muzică simfonică. Primul infractor are 31 de ani, se află de treisprezece ani în pușcărie și mai are șapte pînă la prima comisie. Intenționează să fie cuminte, liniștit și respectuos. Nu pierde nici un prilej ca să adreseze plin de bunăvoință urări celor din libertate. Îi lipsește mama bătrînă (54 de ani!), căreia nu poate să-i ofere nici măcar o floare sau o ciocolată. În cazul tuturor personajelor povestea din biografia civilă alternează cu mostre din viața de pușcărie (frigul, dușul o dată pe săptămînă, timp de o jumătate de oră pentru toată secția, acuplările între colegi etc.).
 |
 |
Pentru următorul personaj, care coase la gherghef ca să-și treacă timpul, Ciprian Mistreanu schimbă registrul. Abordarea e mai viguroasă, actorul rostogolește cuvintele și împrăștie energie. Din familie de pușcăriași, infractorul său are zece clase. Condamnat pentru două tentative de omor și uciderea unei bătrîne de la care voia să fure un Stradivarius, pledează pentru respectul față de oameni și pentru familie. Speră ca tatăl și fratele să-i fie eliberați din închisoare (în cartier la noi 80% sînt pușcăriași) pînă la Crăciun, ca să-l poată vizita. Perspectiva asupra mediului e discretă, personajul vorbește despre mîndria pachetului și despre faptul că acolo și visele sînt din pușcărie: nu mai au vise din libertate.
Nota comună a celor patru ucigași ține de normalitatea cu care își istorisesc întîmplările, una care nici nu înfricoșează, nici nu stîrnește repulsia. Pe tot parcursul celui de-al treilea monolog, personajul care evoluează de la furturile din tren, în înțelegere cu personalul feroviar, la următoarele patru crime, mănîncă liniștit mere. Aici ritmul e lent, Ciprian Mistreanu rostește apăsat, pe îndelete. Energia joasă se va menține și în ultimul moment unde protagonist e criminalul care și-a omorît amanta. Neputînd să-i scoată corpul din casă fără să fie văzut de vecini, îl taie și îl aruncă în Dunăre. Apoi îi fierbe un sîn și-l mănîncă sperînd să ajungă astfel, nu la pușcărie, ci la un spital psihiatric. Actorul recită mare parte din rol ca pe o litanie.
După cum se vede, gradația se bazează pe un crescendo al infracțiunii în textele alese, de la cele mai simple furturi la criminalul calculat. Dacă interpretarea primilor doi are energie, următorii sînt jucați în registru molatec, fără nici o infuzie de vigoare în public. Poate că de dragul acestuia, al habitudinilor sale de percepție și de reacție, ar fi fost mai utilă alternarea scenelor energetice cu celelalte. Dar oricît ne-am strădui să-l judecăm după criteriile obișnuite, Viețașii se sustrage dihotomiei spectacol bun spectacol prost. Rămîne una dintre experiențele incitante ale Teatrului 74, un teatru ale cărui montări excelează, de fiecare dată, în prestații actoricești.
