Cronici

Într-un interviu pentru The Quietus, având ca temă o anumită „geografie” a celui de-al treilea album Foals, „Holy Fire”, frontmanul trupei, Yannis Philippakis, povestea cum, la începutul înregistrărilor, când încă nu era clar care dintre demo-uri vor prinde albumul, cvintetul britanic s-a deplasat taman până în Australia, pe malul râului Woronora, la vreo 20 de kilometri de centrul oraşului Sydney.

Văzându-i titlul, ai putea fi înclinat să crezi că „Regions of Light and Sound of God” e albumul unei trupe de rock psihedelic. Puţini ar intui, poate, că e un potpuriu de genuri muzicale, un pelerinaj stereo prin soul, funk, space rock, folk pastoral şi jazz zburatic. Coperta zveltă ar putea fi un indiciu subtil: albumul de debut al lui Jim James (al doilea său disc, dacă luăm în calcul şi EP-ul „Tribute To”, compus din coveruri acustice, minimaliste la şase piese George Harrison şi semnate cu pseudonimul hispanico-şugubăţ Yim Yames) e mai degrabă revărsare de lumină decât de muzică.

Dacă te laşi purtat de noapte s-ar putea să îţi contorsionezi mintea iremediabil. Clujul construieşte mai nou în fiecare seară puzzle-uri de evenimente (tot mai) provocatoare, ale cărui piese ajungi să nu le mai găseşti nicicum ordinea (ori cel puţin cea potrivită sinelui). Dar oare ar trebui?

După aproape două decade de colaborări cu nume din categoria celor de scris cu majuscule, dimensiune de font 72 (gen Air, R.E.M., U2, Paul McCartney, Travis, Beck, Charlotte Gainsbourg, Natalie Imbruglia ori Metric), cel care e cunoscut drept „cel de-al şaselea Radiohead”, Nigel Godrich, putea să lanseze anul acesta un album compus din sunete create de un cor de maşini de spălat Albalux şi tot ar fi zgândărit atenţia music geekşilor.

Vineri seară, după o săptămână extrem de complicată şi o deplasare interminabilă până în Capitală (CFR a inventat maşina de călătorit în timp – 9 luni pe şine pot deveni 4,5 ani în viaţa reală), am reuşit să ajung la evenimentul pregătit de TM Live: Jamie Woon şi Jessie Ware live la Romexpo.

Nu am văzut-o niciodată live pe Jessie Ware. Dar există o filmare pe YouTube care surprinde un scurt concert live al artistei din sudul Londrei şi care îmi place teribil.

"WORLDLY SAVAGES: CONTAGIOUS FOLK PUNK ENERGY with Ethno Music Spiciness.", pe larg. Pe scurt: Muzică. Ţopăială. Libertate. S-au născut  în 2008, în Serbia. De atunci a(u) crescut în Toronto şi Londra, iar maturitatea le-a venit pe drum, cu fiecare concert pe care l-au avut în jurul lumii. Cu un stil muzical ce se redefineşte cu fiecare concert, cântă fără graniţe, în stil nomad, cu un singur gând: să nu se îngrădească nicicând.

„N-are niciun rost să ai imaginaţie, pentru că oribilul vinde bine într-o lume în care oamenii mor după 17 ani petrecuţi în faţa televizorului”. Iar Peter Pan e o imigrantă cu simţul umorului. După spectacolul „4FAUST & The Braniwashing Machines” şi performance-ul „Refuz să cresc. Dacă puteţi face o mică donaţie”, cu gândurile astea m-am aşezat în gura scenei pe care Alternativ Quartet a ocupat-o, sâmbătă seara, în Fabrica de Pensule. Era lansarea albumului „Când nu cânt”, în cadrul festivalului Temps D’Images.

Acum 18 ţări şi aproximativ 550 de zile,  patru oameni se urcau într-o dubiţă olandeză dărăpănată. Plecau spre Festivalul Sziget, unde aveau să îi atace ţânţarii şi să afle de ce e muzica balcanică una dintre cele mai vii sunete ale lumii pe care aveau să o înconjoare. Aveau cu ei instrumente muzicale, un cort, haine colorate şi dor de ducă. Şi s-au dus. Nu înainte de a-şi procura un balcon mobil, eticheta trupei care îşi spune The Balcony Players.

Întâlnirile memorabile sunt cele spontane, rapide, neaşteptate. Nu de puţine ori aleg să merg la un concert ca la un blind date. Să las cutumele de jurnalist conştiincios şi să bifez o întâlnire muzicală fără să mă pregătesc în prealabil. Căci ce-aş putea să risc altceva decât să fiu surprins?

Divine Fits nu sunt nici pe departe un supergrup, deşi membrii trupei sunt muzicieni cu pedigree: Britt Daniel, frontmanul Spoon, Dan Boeckner, ex Wolf Parade şi Handsome Furs, Sam Brown, bateristul punkerilor de la New Bomb Turks, însoţiţi de Alex Fischel la clape. Judecând, deci, după succesul muzical moderat al fiecăruia în parte, distribuit mai degrabă în cercuri oarecum restrânse de indie hipsters, am putea numi formaţia, mai în glumă, mai în serios, drept übergrup.

Dacă întorci COMA pe dos, îţi iese un AMOC, un termen aparent lipsit de sens, dar, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, „amoc” se referă la o „boală mintală tropicală care se datorează abuzului de stupefiante.”