Lysistrata sau orașul femeilor, în Cluj-Napoca

Foto: István Biró

Lysistrata a ținut în frâu poftele bărbaților atenieni și spartani, vineri, 8 octombrie, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, când comedia lui Aristofan, destul de puțin montată la noi, a avut premiera, avându-l ca director de scenă pe Dominique Serrand.

Este a doua premieră a stagiunii 2010-2011 a teatrului amintit, după Măsură pentru măsură de W. Shakespeare, în montarea lui Matthias Langhoff. Un alt nume străin de plaiurile noastre dar cunoscut lumii teatrului și operei mai ales în America și Franța, Dominique Serrand vine cu o propunere nouă de montare a comediei antice, experiment plin de prospețime care captează o sală și care smulge multe  ropote de aplauze în cele două ore cât ține reprezentația.

Piesa, considerată licențioasă și neindicată vizionării de către cei mai mici de optsprezece ani, este savuroasă nu numai prin limbajul frust, direct, lipsit de pudoare, cu forță veristă, ci și prin ideea grevei inițiate de femei și prin natura restricției impuse de acestea soților care nu mai  încetează războaiele. Semnarea pactului de renunțare la luptă le-ar aduce belicoșilor soți plăcerea conjugală, ceea ce se și întâmplă în final.

Aristofan, considerat părintele comediei universale, supune criticii, în Acarnienii, Cavalerii, Babilonienii, politica nedemnă și coruptă a lui Cleon. Pacea, alegorie a solidarității umane,  este considerată capodopera sa. Norii este o satiră la adresa semidocților și a snobilor, Broaștele se constituie într-o veritabilă artă poetică, iar Lysistrata este purtătoarea unui mesaj pacifist.

Dominique Serrand, regizor american de origine franceză, cofondator și director artistic până în 2008 al Theatre de la Jeune Lune, este cunoscut prin montările sale teatrale Lulu, Burghezul gentilom, Romeo și Julieta, Red Noses, 1789, Cei trei mușchetari, Tartuffe, Pescărușul, Avarul, Micul prinț, dar și prin spectacolele de operă pe care le-a realizat, Flautul fermecat, Cosi fan tutte, Don Giovanni, Figaro, Carmen.

Cu aceeași poftă de joc pe care publicul o știe, dar și cu har și plăcerea de a construi spectacole durabile, artiștii maghiari au creat adevărate personalități și tipuri comice credibile, adesea foarte asemănătoare cu cele din viață. Lysistrata, femeia voluntară, capul grevistelor, cea care unifică energiile piesei , este excelent interpretată de Hilda Peter . Robert Laczko Vass își valorifică vocea lirică, alături de ”iubita” sa, aducând o frântură inspirată de operă în interiorul teatrului comic. Lorand Vata, soțul sedus și abandonat în piesă își defulează orgoliul rănit al refuzului soției într-un joc plin de autenticitate și convingere. Miklos Bach, Melinda Kantor, Lehel Salat sunt alte voci care întregesc cu talent mesajul comediei.

Regizorul Dominique Serrand, care își asumă și rolul de scenograf al piesei, printr-un decor simplu, minimalist aproape, bazat pe jocul sus- jos ( sus-Acropole, sugestie a faptului că femeile stăpânesc situația pentru moment, jos-poalele dealului, spațiul bărbaților întorși din lupte care nu au acces la favorurile sexuale ale soțiilor), întărit și prin cromatica patinată a spațiului ( trimitere până în zonele nașterii comediei) și prin costume foarte inspirate, expresie a transcenderii timpului dinspre vechi înspre modernitate, concepute împreună cu Carmencita Brojboiu, contribuie și din această perspectivă la întregirea sensului textului dramatic și al montării scenice.

Așadar, o piesă care merită să fie vizionată în această stagiune, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj