La Covent Garden cu Ruxandra Donose

Am şansa de a fi văzut recent două montări cu Don Giovanni de Mozart, una la Deutsche Oper Berlin şi o a doua la Royal Opera House Covent Garden din Londra, în ambele versiuni rolul Dona Elvira fiind susţinut de Ruxandra Donose.

Una dintre experienţe se petrecea în toamna anului 2010, cea de a doua în februarie 2012. Un rol mai rar abordat de mezzo-soprane, partitura scenică a Donei Elvira i-a oferit Ruxandrei Donose posibilitatea de a sonda interioritatea unui personaj complex, contradictoriu, ofertant pentru o cântăreaţă care îşi pune probleme de construcţie a discursului muzical mai departe de performanţele strict vocale pe care le solicită acesta.

Artista declara pentru www.clasicalsource.ro într-un interviu realizat de Kevin Rogers: „Când am citit prima dată acest rol am fost puţin confuză: de ce mi-ar plăcea o femeie care este tratată atât de rău şi pur şi simplu pare să nu înţeleagă. Ceea ce am înţeles este că pentru a o face convingătoare trebuie să o fac sinceră, devotată şi iubitoare. Ea îl iubeşte pe Don Giovanni şi atunci când iubeşti pe cineva ca el nu aştepţi nimic în schimb: îl iubeşti pur şi simplu.”

Înţelegerea profundă a personajului este cea care o susţine pe Ruxandra Donose în povestea decodificată destul de simplist de regia semnată Francesca Zambello la Royal Opera House Covent Garden. Având alături alţi şase cântăreţi şi actori remarcabili într-o distribuţie dominată, în rolul titular, de baritonul Erwin Schrott, Ruxandra Donose pune în valoare fondul dramatic al personajului, conducându-l vocal cu profunzime şi expresivitate.

Ca să-mi explic rezervele privind această montare londoneză, voi menţiona accentul pus pe elementele comice ale scenariului şi ale scriiturii, o interactivitate nu de cel mai bun gust (cum ar fi incursiunile în sală ale lui Don Giovanni către publicul feminin) şi lista ar putea continua. Chiar dacă prefer tipul de montare pe care l-am văzut la Berlin pentru Don Giovanni în 2010 (în care Ruxandra Donose va reveni în sezoanele următoare), montare semnată de Roland Schwab - modul în care regizorul prezenta falimentul moral al modului de viaţă al lui Don Giovanni, irosirea care îl conduce spre sfârşitul previzibil, intensitatea fizică şi psihologică cu care este descrisă evoluţia eroului având o putere hipnotică -, totuşi şi la Londra mi-am reconfirmat senzaţia clară că aparţinem acestei lumi de elită a spectacolului liric, care nu este reprezentat la Londra doar de apariţiile Angelei Gheorghiu şi ale Alinei Cojocaru.

În 2012 şi chiar 2013, putem vorbi despre un sezon londonez al Ruxandrei Donose, deoarece în toamnă, mai precis în octombrie, ea va mai evolua în rolul titular din Ora spaniolă alături de BBC Symphony Orchestra la Barbican Center, iar în noiembrie-decembrie va apăreea în opt spectacole cu Carmen de Bizet la English National Opera, pentru ca în aprilie 2013 să cânte în Damnaţiunea lui Faust de Berlioz sub bagheta lui Charles Dutoit la Royal Festival Hall.

Revenind la Covent Garden în 2012, printre numeroasele elemente care m-au bucurat în atmosfera de strânsă alăturare şi respectiv apropiere a tradiţiei cu modernitatea, aş menţiona şi elemente surprinzătoare privind promovarea artelor spectacolului, de la pachetele "olimpice" (trilogia Mozart Da Ponte, cuprinzând trei spectacole cu Cosi fan tutte, Nunta lu Figaro şi Don Giovanni fiind vândută sub forma unui astfel de pachet), până la blogurile fanilor de operă. Ajungând la Londra am descoperit că există şi un blog românesc al unei astfel de iubitoare de operă (http://aroundtheworldwithirina.blogspot.com/2012/02/don-giovanniroherwin-schrott-ruxandra.html).

A petrece o seară la Opera Regală Covent Garden rămâne un privilegiu, iar căutând nume româneşti în distribuţii există toate şansele să ne bucurăm destul de frecvent.