Interviu cu actorul Ionuţ CARAS

„Sunt bucuros că m-am întâlnit cu Gurevici”

Ionuţ Caras, actor la Teatrul Naţional din Cluj, este nominalizat la premiile UNITER 2010, categoria Cel mai bun actor într-un rol principal, pentru partitura din „Noaptea Walpurgiei sau Pa;ii Comandorului” de Venedikt Erofeev, regia Mihai Măniuţiu.

Eşti nominalizat la premiile UNITER pentru rolul pe care îl faci în „Noaptea Walpurgiei”, la Teatrul Naţional din Cluj. Cum ai aşteptat listele de nominalizări de anul acesta şi cum ai „digerat” vestea regăsirii numelui tău în competiţie?
Am aflat că sunt nominalizat de la colegii mei din Bucureşti şi din Cluj. Eram în timpul unui examen cu studenţii - mintea îmi era deci la altceva şi nu am luat vestea foarte în serios. La început am crezut că sunt doar zvonuri. În ceea ce priveşte „aşteptarea listelor”, chiar nu ştiu ce să spun. Nu le-am aşteptat în nici un fel. Eram ocupat cu repetiţiile la şcoală şi la teatru, priorităţile mele erau altele. Nu am stat în nici un caz cu inima cât un purice, pândind presa sau urmărind pronosticurile. Faptul că s-a considerat de către un juriu de specialişti că ceea ce fac în „Noaptea Walpurgiei” e reprezentativ nu poate decât să mă bucure.

Ce şanse îţi dai să câştigi premiul UNITER, în raport cu rolul pe care îl faci, dar şi cu ceilalţi actori nominalizaţi în aceeaşi secţiune - Mihai Constantin pentru „Sfârşit de partidă” şi George Mihăiţă pentru „Casă Zoikăi”?
În cazul oricărui concurs corect, şansele sunt aceleaşi pentru toată lumea. Mihai Constantin şi George Mihăiţă sunt doi actori buni pe care îi respect. Sunt sigur că rolurile pentru care au fost nominalizaţi sunt frumos construite şi bine conduse. În ceea ce mă priveşte, sunt mândru şi bucuros că am reuşit să mă întâlnesc cu personajul Gurevici, cu autorul Erofeev şi cu regizorul Măniuţiu într-un moment bun şi generos din punct de vedere artistic şi uman. Tocmai din acest motiv nu mă simt deloc decoperit sau inconfortabil în acest rol.

Aţi scos „Noaptea Walpurgiei” într-un timp relativ scurt - o lună şi un pic, dacă nu mă înşel. Cum te-a solicitat acest rol pe parcursul repetiţiilor, ce ţi-ai spus în seara primei ieşiri la public şi cum trebuie să fie fiecare reprezentaţie ca să îţi iasă rolul cel mai bine?
„Noaptea Walpurgiei” nu e un spectacol uşor, nici pentru actori, nici pentru public. Sub aspectul înşelător al unei tragicomedii se ascund realităţi crude şi poveşti înduioşătoare. Subiectul e amplasat într-un timp istoric care încă mai are repercusiuni grave asupra societăţii noastre. Nu există în „Noaptea Walpurgiei” nici imagini gratuite, nici lucruri făcute cu jumătate de măsură. Toţi actorii din distribuţie sunt conştienţi de asta şi sunt fideli acestui demers.

Rolul Gurevici e, pe cât de solicitant, pe atât de frumos şi de nesfârşit, iar pregătirea pentru acest rol e una specială, pe măsură responsabilităţii. Şi, da: presupune efort, un anumit tip de energie, o abandonare controlată şi foarte multă atenţie. Am aşteptat cu sufletul la gură întâlnirea cu publicul (poate chiar mai mult decât în cazul altor spectacole în care joc) şi m-am bucurat teribil când, la final, le-am văzut reacţiile. Spectatorii erau sincer emoţionaţi, transformaţi, într-o cu totul altă stare de spirit decât cea cu care au intrat în sală. Se întâmplase, ca să zic aşa, minunea...

Regizorul Mihai Măniuţiu, de asemenea în calitate de director artistic al Teatrului Naţional din Cluj, spunea înainte de a porni repetiţiile că speră ca spectacolul „să dea o imagine mai clară a posibilităţii trupei ca organism unitar - deci e şi un experiment sub raportul acesta, fiindcă e implicat aproape tot teatrul în el”. Cum comentezi aceste afirmaţii, fiind din interiorul trupei, şi în ce măsură crezi că a reuşit Mihai Măniuţiu să ofere această „imagine mai clară a trupei ca organism unitar”?
Trupa Naţionalului clujean e într-o reală transformare acum. Acest lucru a fost confirmat de prezenţa foarte apreciată la Festivalul Naţional de Teatru, unde am fost invitaţi cu trei spectacole, dar şi de premiile obţinute la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, de reacţia publicului nostru, de atmosfera de lucru din interiorul echipei. Cred, aşadar, că acest organism unitar care e o trupă se dezvoltă şi creşte. E foarte posibil deci ca, într-adevăr, trupa Teatrului Naţional din Cluj să devină una din primele trei din ţară. Şi asta în următorii doi ani.

Cum resimţi atmosfera de creaţie în Teatrul Naţional din Cluj?
Din fericire, aici actorii îşi mai găsesc timp să caute, să îşi pună întrebări legate de această artă şi de rosturile ei. Încă nu suntem doborâţi de „criză”. Acum se repetă în paralel patru piese care vor avea premiera în martie. Unii colegi joacă în trei din cele patru producţii. În aprile vom avea premiera cu „Revizorul” în regia Monei Chirilă, iar în aprile începem cu Radu Afrim un text foarte interesant... Astea toate, pe lângă proiectele independente ale fiecăruia. Nu ne permitem în nici un caz să vegetăm şi să aşteptăm sfârşitul lumii.

Pe cine pariezi la celelalte secţiuni din lista de nominalizări ale UNITER de anul acesta?
Pe cei mai buni.

Spune-mi trei lucruri care îţi vin acum spontan în minte.
1. Pe unde o fi motanul meu Ilie, că nu îl mai văd lângă mine...
2. Mâine îmi vine costumul complet al lui Oberon din „Visul” şi sper să fie ok...
3. Chiar aşa... când sunt Galele UNITER?