Interviu cu Răzvan Popovici, directorul festivalului SONORO ediţia a VI-a

- Ce înseamnă Sonoro la ediţia a VI-a. Mai are puţin şi poate... intra la şcoală. Putem vorbi despre un festival matur ?
- Desigur, orice festival are nevoie de aproximativ cinci ani pentru a-şi găsi formatul ideal. Este vorba despre o perioadă foarte importantă de altfel, pentru că atunci se crează fundamentul pe care festivalul va fi construit. Vorbim, evident, despre o iniţiativă cu continuitate şi, cel mai important, cu viziune. SoNoRo a ajuns la o amploare de aproape trei săptămâni, a dezvoltat un proiect educativ larg - SoNoRo-INTERFERENŢE, s-a dezvoltat prin ramura SoNoRo OnTour atât în restul ţării, cât şi mai ales în străinătate (primul SoNoRo Arezzo a avut loc în acest an în Italia, apoi parteneriate cu diverse festivaluri europene şi concerte punctuale în săli precum Carnegie Hall din New York, Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena sau YMCA din Ierusalim). Deci ediţia a VI-a este poate prima la care culegem roadele în urma primilor cinci ani de "şcoală primară".

- Ce rămâne constant în acest festival şi ce se schimbă la această ediţie ?
- Muzica de cameră este mai departe protagonistul SoNoRo, de fiecare dată însă travestit altfel. "Un ballo in maschera" a devenit în acest an "NEW WORLDS". Anul acesta am planificat pentru prima dată în festival muzica jazz, o serată literaro-muzicală despre Liszt împreună cu actriţa Maria Dinulescu, multe lucrări în primă audiţie şi o serată la BNR alături de artistul parizian Raphael Thierry, care va picta pe nisip. În plus am inclus câteva săli noi minunate în circuitul concertelor SoNoRo: The Ark, Sala Amfiteatru din TNB şi Aula Bibliotecii Universitare "Carol I" în Bucureşti, Palatul Cercului Militar din Braşov şi Sinagoga din Bistriţa.

- Care sunt punctele de atracţie ale actualei ediţii, aveţi recomandări ?
- Cum Festivalul SoNoRo se află aproape la mijlocul său, aş recomanda la Bucureşti ultimele două concerte de la MNAR de marţi, care îi are ca protagonişti pe bursierii SoNoRo-INTERFERENŢE şi de la ARCUB, alături de pianistul lituanian Petras Geniusas şi proiecţia filmului "Life in a Day". La Cluj concertul cel mai spectaculos va avea loc în Sala Auditorium din Universitatea Babeş Bolyai. Aş dori să invit publicul şi la concertele singulare din Braşov, Iaşi şi Bistriţa.

-  Aveţi ca prieteni o serie de muzicieni europeni contemporani importanţi. Care sunt muzicienii români pe care îi consideraţi prieteni ?
- Mara Dobrescu, Alexandru Tomescu, Răzvan Suma sunt numai câţiva dintre aceştia.
- Prin ce credeţi că modul în care un artist gândeşte astăzi muzica şi locul ei în societate diferă faţă de acum 20, 30 de ani?

-  Ce vă motivează să îmbinaţi cariera artistică şi pe aceea de manager ?
- Pentru mine cele două ocupaţii se îmbină de minune, pentru că am descoperit că ambele sunt o vocaţie. Viola este probabil instrumentul care poate da un pic de timp suplimentar în favoarea organizării şi, prin rolul comunicativ sine qua non, este un mare avantaj pentru orice activitate managerială. La fel şi sensibilitatea artistică este un credit suplimentar aplicat natural în activităţile organizatorice. Eşti tratat mult mai bine dacă pe scenă ai ceva de spus. Este adevărat că trebuie multă disciplină pentru a nu perturba activitatea muzicală cu probleme strict organizatorice, îndeosebi în mijlocul festivalurilor pe care le-am creat. Secretul este modul de abordare, pe care cuvântul german "spielen" îl descrie cel mai bine!

- Criza reprezintă un cuvânt tot mai des rostit în ultimii ani cu sau fără temei. Cum vedeţi prezentul muzicii clasice ?
- După părerea mea, ultimii ani pot fi consideraţi cei mai efervescenţi în ceea ce priveşte iniţiativele personale în întreaga lume. Cunosc foarte multe iniţiative şi proiecte (festivaluri, serii de concerte, etc.) care au pornit, asemeni Festivalului SoNoRo, şi care au devenit după puţin timp exact cele care "dau tonul" în viaţa muzicală a multor metropole sau chiar ţări. Sunt caracterizate prin calitate şi inventivitate, conduse sau iniţiate de artişti sau persoane care înţeleg cu adevărat muzica. Iar iniţiativele de mare calitate cresc peste tot, în ciuda crizei. Oricum, dintotdeauna orice cultură are nevoie de iniţiative de vârf, pentru care se găsesc întotdeauna fonduri. Muzica clasică are mai departe un viitor strălucit, trebuie însă întotdeauna adusă publicului într-un mod fără compromisuri artistice.

- Credeţi că există un pericol real vizavi de suma tot mai mare de alte tentaţii pseudo-culturale aflate la îndemâna tinerelor generaţii?
- Deloc. Sălile arhipline din primele zile ale Festivalului SoNoRo arată exact care este situaţia. Odată ajuns în sălile de concert (iar aici trebuie să complimentez pasărea SoNoRo pentru cântul seductiv cu care a reuşit să aducă atât de mult tineret la concertele SoNoRo) nu cred că există ascultători care să nu fi revenit măcar o data la concertele noastre următoare.

- Credeţi că publicul festivalului Sonoro vine şi la alte evenimente muzicale din zona muzicii clasice ?
- Chiar dacă publicul nostru este în medie foarte tânăr, melomanii de toate vârstele sunt întotdeauna prezenţi la concerte. Cine iubeşte muzica clasică, nu are cum să nu meargă la toate concertele bune, pentru că acestea nu sunt nenumărate. Cum publicul SoNoRo a fost confruntat în ultimii ani cu concerte de cea mai buna calitate, s-ar putea să fie dezamăgit la unele concerte mai mediocre, care din păcate nu sunt o raritate în România. Este adevărat însă că am reuşit în aceşti ani să aducem multă lume bună din cele mai diverse domenii în sălile de concert, lucru extraordinar şi de care va beneficia cu siguranţă generaţia bursierilor SoNoRo-INTERFERENŢE.