Interviu cu actorul Cezar ANTAL

„Premiile au fost şi vor fi întotdeauna pentru cei care le merită”

Actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, Cezar Antal e protagonist în mai toate spectacolele acestei instituţii. În prezent repetă „România 21”, pe un text scris de Ştefan Peca şi regizat de Pia Furtado.

În ultimele două luni ai jucat, cred, mai mult în deplasare decât acasă. Ce ţi-a revelat contactul cu un alt tip de public decât cel de la Piatra Neamţ în turneele de la Bucureşti şi Timişoara?
Cred că reacţiile publicului, pozitive de cele mai multe ori, atât în cazul spectatorilor bucureşteni, cât şi al celor timişoreni (reacţii din timpul reprezentaţiilor, dar şi de tip „ecou”, după întoarcerea noastră acasă), mi-au întărit convingerea că e bine ceea ce facem. Şi cred în efectul revigorant al acestor turnee asupra spectacolelor noastre şi asupra trupei.

Cezar Antal in Herr Paul, regia Radu Afrim, foto de Mihaela Jipa

De două ori s-a întâmplat ca un spectacol în care joci să fie nominalizat la premiile UNITER - „Povestiri despre nebunia noastră cea de toate zilele” (2008) şi „Herr Paul” (2010) - totuşi niciodată nu s-a întâmplat să fii vizat tu. Ce explicaţie obiectivă şi subiectivă îţi dai pentru această stare de fapt şi în ce măsură premiul UNITER reprezintă pentru tine un deziderat?
Simplul fapt că un spectacol în a cărui distribuţie mă regăsesc ajunge să atragă atenţia în acest sens înseamnă deja mare lucru. Mă bucură să ştiu că fac parte din acel spectacol, mă face să mă simt pe drumul cel bun. Premiile au fost şi vor fi întotdeauna pentru cei care le merită. În privinţa asta nu am nici un dubiu. Poate că aş vedea un pic altfel lucrurile dacă un asemenea premiu ar însemna o sumă uriaşă (râde)... apropo de deziderat.

Cele două spectacole „Povestiri despre nebunia noastră cea de toate zilele” şi „Herr Paul” sunt regizate de Radu Afrim. În ce chimie te-ai aflat cu acest regizor în lucru?
Radu este regizorul la care am debutat. În 2001, în „Ocean Cafe”. Ne-am reîntâlnit să lucrăm după şase ani. Apoi după încă doi. Şi au fost şi ocazii în care am fi putut lucra în alte teatre. Cred că ne-am înţeles şi cred că ne înţelegem ca la început, chiar dacă au trecut câţiva ani. Eu nu văd nimic schimbat în privinţa asta. Îmi place să lucrez cu Radu şi sper că acest lucru să se mai întâmple.

Cezar Antal in Herr Paul, regia Radu Afrim, foto de Mihaela Jipa

Ai lucrat de două ori cu Alexandru Dabija, în „Oo!” şi „Cu dragostea nu-i de glumit”. Spune-mi trei indicaţii pe care ţi le-a dat pentru personajele pe care le-ai făcut în aceste spectacole.
Nu-mi amintesc vreo indicaţie precisă, fie din cauza memoriei superficiale pe care o am, fie din cauză că acestea s-au asimilat şi nu pot fi extrase la comandă. Oricum, cred că ele ţin de intimitatea spectacolului. Mă bucur că nu mi le amintesc, pentru că m-aş desprinde cu greu de ele împărtăşindu-le. Sper doar ca acestea să-şi fi atins scopul. O să vă spun totuşi una singură pe care am auzit-o de mai multe ori: „jucaţi tare!”, „jucaţi tare!”, „jucaţi tare!”

Cezar Antal in OO!, regia Alexandru Dabija

M-am uitat pe rolurile pe care le-ai făcut în ultimii ani şi am observat că ai lucrat cu regizori destul de diferiţi ca factură şi valoare. Joci oriunde eşti distribuit, fiind actor angajat, sau îţi negociezi implicarea în funcţie de regizorul cu care urmează să lucrezi?
Sunt actor angajat, dar nu este acesta singurul motiv pentru care joc unde sunt distribuit. Asta îmi place să fac. Asta cred că am de făcut.

Eşti absolvent al Secţiei de păpuşi a Facultăţii de Teatru din Iaşi. De ce s-a transformat profesia ta din actor păpuşar în actor interpret?
Am urmat secţia de Păpuşi la Iaşi pentru că nu credeam că o să intru vreodată la Actorie. Încercasem deja de două ori. Am avut însă o mare şansă. Diploma era cu dublă specializare: actor şi actor mânuitor păpuşi. Am înţeles că, în anii care au urmat după ce am absolvit, acest lucru s-a schimbat. Dar nu asta a fost şansa de care vorbeam, ci profesorii pe care i-am avut. Şi nu o să-mi pară niciodată rău de lucrurile pe care le-am învăţat lucrând cu păpuşile. Cred că, fără ca neapărat să-mi dau seama, le folosesc şi acum, ca actor.

Ai făcut muzică de teatru pentru diverse spectacole. La ce instrumente cânţi, când ai început să-ţi dezvolţi această dimensiune şi care sunt, în accepţiunea ta, particularităţile muzicii de teatru?
Am studiat vioara în primii ani de şcoală (clasele I-VI) şi pianul, ca instrument opţional, în aceeaşi perioadă. Pe celelalte le-am învăţat de unul singur, folosindu-mă de cunoştinţele muzicale pe care le aveam. Nu sunt instrumentist, nu fac performanţă, dar îmi place să mă joc. Şi cred că dacă aş avea câteva sute de ani la dispoziţie, aş putea învăţa să cânt şi la alte instrumente, şi chiar să cânt bine de tot la cele pe care le chinui acum.

Cezar Antal in Cinci minute miraculoase, regia Ana Margineanu, foto de Mihaela Jipa

Am început să fac muzică pentru teatru încurajat fiind de profesorul meu de actorie Ion Sapdaru. Tot pentru spectacole montate de dumnealui am şi făcut muzica ulterior. Iar ca particularităţi... cred că indiferent cum sună (ca gen sau ca stil), trebuie să-ţi stârnească senzaţia că momentul pe care îl însoţeşte sau îl subliniază ar fi mai sărac sau nu s-ar împlini fără muzica respectivă.

În ce condiţii te-ai putea certa definitiv cu un regizor?
Definitiv ar fi atunci când nu am mai avea niciodată ocazia să ne împăcăm.