Insula muzicală de la Cluj

Între 7 și 9 octombrie Clujul a găzduit Întâlnirile internaționale de la Cluj, o manifestare aflată la prima ediție dar care promite o desfășurare interesantă pentru anii care vor veni, așa cum ne-a dat de înțeles și directorul general al Teatrului Național Lucian Blaga din Cluj, Mihai Măniuțiu. Ediția a fost dedicată operei scriitorului suprarealist Gellu Naum. Duminică, 9 octombrie, s-a consumat ultimul act al acestor Întâlniri, spectacolul  concert al Adei Milea după piesa Insula scrisă de Gellu Naum. Ada Milea nu este la prima tentativă reușită  de a oferi o variantă muzicală a operei amintite. În anul 2006, în Anglia, împreună cu Alexander Bălănescu, violonist și compozitor britanic de origine română, a realizat un spectacol exclusiv muzical pornind de la drama suprarealistă a lui Gellu Naum. Atunci personajele lipseau, tot mesajul  fiind pus pe umerii celor doi muzicieni. Acum și aici lucrurile stau foarte diferit. Există o distribuție inspirată iar actorii Teatrului Național din Cluj  au oportunitatea de a-și pune în valoare vocile.

Piesa Insula a fost scrisă în 1966 dar a fost publicată în volum în 1979, alături de Poate Eleonora... și Ceasornicăria Taus. Discursul dramatic se bazează pe retorica suprarealistă consacrată : ratări, vise uitate , instinctele sexuale refulate cuibărite undeva în inconștient stau să dea pe dinafară sub forma dicteului automat care își găsește un instrument ideal în  muzica eliberatoare de orice constrângere,  revelatoare a secretelor depuse în timp în subconștient.  Romanul folosit ca pretext în construirea subiectului  este Robinson Crusoe al lui Daniel Defoe, prima creație romanescă  de factură modernă. De aici Naum preia câteva motive care vor constitui  cărămizile pe care se vor clădi ramificațiile multiple ale piesei. ( naufragiul pe insula pustie, efortul de a supraviețui, întâlnirea cu personajul Vineri și încercarea de civilizare a acestuia). Influențele nu se opresc aici, ci trebuie căutate și în romanele de aventuri sau picarești ( piratul cu picior de lemn, misionarul trimis în colonii, sirena abandonată, căpetenia băștinașilor de pe insulă). Toate personajele descoperă în timp că există un anumit grad de rudenie între ele, așadar este prezentă în text  schema dramatică a ”recunoașterii”( după un semn distinctiv).

Dincolo de verva limbajului automatic, clișeizat,repetitiv și dezarticulat, dincolo  de trădări sentimentale, răpiri, de parodie savuroasă se află, așa cum foarte bine vedea Laurențiu Ulici, un strat grav:  singurătatea funciară a eroului, care, deși este asaltat de aglomerarea relațiilor care-l solicită, rămâne un însingurat, trimitere la omul modern care socializează intens pe toate rețelele posibile dar, dincolo de forfota cotidiană sau de multul zgomot pentru nimic, rămâne cu sine însuși în marile confruntări ale vieții. De altfel, revine ca un laitmotiv, ca un refren poate chiar prea redundant motivul singurătății:  Sunt singur, singur/ Foarte singur”.

Adrian Cucu, piratul cu picior de lemn, cinic, plictisit, dominat de un puternic simt al onoarei , își cântă cu o anumită plictiseală existențială trecutul  eșuat, plin de aventuri  riscante . Anca Hanu, sirena părăsită de pirat, o voce foarte plăcută, își plânge soarta și se autostigmatizează șarjat pentru ” trecutul pătat”,găsindu-și  consolarea și salvarea  alături de Robinson pe care-l trădează cu sluga acestuia, sporind populația insulei părăsite, dar din ce în ce mai locuite. Ramona Dumitrean, un alt talent muzical pe care l-am descoperit cu acest prilej, se îndrăgostește de pirat și are revelația indusă a unei vechi și uitate maternități, amintindu-și că este mama lui Robinson Crusoe. Cele trei mătuși-bunici , jucate de Irina Wintze, Adriana Băilescu și Romina Merei, sunt apărătoarele și supraveghetoarele moralității familiale, cele care păzesc ”onoarea de familiste”, poate aluzie intertextuală și la comedia lui nenea Iancu. Întruchipări ale Eriniilor din mitologie care-și revarsă razbunarea asupra celor care încalcă legile milenare scrise dar mai ales nescrise , joacă cu multă vervă, energie  și convingere căutarea lui Mary pentru a o sancționa pentru rătăcirea ei sentimentală. Cătălin Herlo, Robinsonul care-și descoperă mama și neamurile aferente, dezabuzat, plictisit, își cântă sau își plânge  singurătatea, chiar dacă este agresat  de atâtea neamuri și relații care nu fac decât să-i  adâncească sentimentul naufragiului pe insula solitudinii. Este vocea multor oameni moderni eșuați pe o insulă doar a lor, spațiu unde nu pătrunde nimeni. Iedu  Coco (Cristian Grosu), mult prea debordant, arătare diabolică, dezlănțuire dionisiacă, cu iz orgiastic, rockman extrem , întreține atmosfera, contrapunctând tonurile mai  așezate ale celorlalți cântăreți din  musicalul Adei Milea.

O mare reușită, de mare rafinament artistic și muzical, cu actanți care chiar au vocile la ei, Insula e un refugiu cultural pentru fiecare dintre noi. Este una din creațiile pe care dorești să le mai auzi și să le mai vezi. Așadar, Insula creată de Ada Milea și actorii sus-numiți e o chemare spre un veritabil  demers artistic.