Interviu cu actorul Marius Manole

Interviu realizat de: Ciprian MARINESCU

Marius Manole

„Actorul de succes este acela care a avut parte de întâlnirile bune”

Cum îţi mai merge?
Nu ştiu cât de bine, dar ştiu că îmi merge mai bine de când nu mă mai interesează foarte tare ce se întâmplă în jur, de când m-am izolat şi încerc să am grijă de mine, de sănătatea mea. Aşa că lucrurile sunt calme. Mă simt bine.

Cine consideri că eşti în momentul profesional în care te afli?
Cred că în momentul de faţă nu mai am de demonstrat nimic nimănui şi am posibilitatea să experimentez – fără să simt că mă presează ceva – lucruri care îmi lipsesc mie ca actor, legate de tehnică, de zone în care nu am intrat sau în care nu am avut acces, personaje pe care nu le-am făcut până acum. Îmi permit să experimentez fără să mă mai tem că greşesc, pot să mă bucur de meserie fără să-mi fie frică de ea.

Eşti un actor care joacă în iureş. Ai totuşi perioade când simţi nevoia să mai cobori din carusel?
Da. Dar nu mi-am permis asta ani la rând fiindcă aveam nu ştiu câte contracte şi eram permanent în repetiţii, dar acum – asta spun! – e frumos şi bine. Dacă nu-mi place un proiect, îmi permit să-l refuz, dacă mi-e foame – mănânc, dacă sunt obosit – mă odihnesc cum trebuie. Vreo şapte ani nu m-am oprit din acest iureş, dar acum, vreau - nu vreau, trebuie să iau pauze. Nu zic că nu mă mai implic, doar joc aproape în fiecare seară, dar acum nu mai repet atât de mult. Încerc să îmi fac viaţa frumoasă, să înţeleg unde e locul meu. Mi-am făcut casa, văd mai multe spectacole decât înainte, citesc, mă uit la filme, călătoresc, fac sport – sunt lucruri pe care nu le făceam înainte fiindcă nu ştiam că există.

Cum îţi percepi potenţialul artistic?
Asta nu ştiu, şi nu am ştiut niciodată. Teatrul e o meserie în care nu poţi să cuantifici. Potenţialul artistic ţine de condiţia fizică, de starea psihică, de o grămadă de factori. Azi îţi poate ieşi un spectacol minunat, mâine seară – nu.

Există zone creative pe care ţi le cunoşti şi care au rămas în umbră din cauza unui „pattern” care ţi-a fost aplicat?
Nu. Am avut mare noroc. Chiar în momentul de faţă joc în vreo 15-16 spectacole, roluri care nu seamănă deloc între ele. Şi din cauza faptului că nu sunt nici frumos, nici urât, nu ştii niciodată unde să mă pui. Din cauza ciudăţeniei ăsteia cred că am scăpat de etichetă.

Ce pondere au avut regizorii în cariera ta de actor?
Foarte mare. Sunt un actor care are nevoie de regizori şi mă bucur când întâlnesc profesionişti. Marea mea calitate e că reuşesc să mă deschid foarte tare în faţa unui regizor bun. Le datorez mult regizorilor cu care m-am intersectat şi cred că actorul de succes este acela care a avut parte de întâlnirile bune. Am văzut nenumărate spectacole ratate cu distribuţii impecabile şi actori mari care păreau neprofesionişti din cauza regiilor proaste.



Gândeşti în perspectivă?
Mă gândesc doar că trebuie să fiu sănătos, pentru că am păţit câteva accidente şi mi-am dat seama că nimic nu e mai important decât sănătatea. Teatrul e o meserie de cursă lungă în care trebuie să faci faţă; dacă nu mai poţi, oamenii nu numai că te dau la o parte, dar te şi uită. Am grijă să nu mai fac greşeli majore, cum am păţit la Sibiu, în 2006. Îmi doresc să rămân un actor decent.

Ai fost vreodată „sclavul” unui contract?
O singură dată mi s-a întâmplat, tot atunci, la Sibiu. Dar nu eram atât sclavul unui contract, cât al meu însumi, al colegilor pe care nu am vrut să îi las baltă. Nu am fost sclavul unui contract poate şi pentru că în România contractele nu sunt atât de stricte; nimeni nu ştie exact ce înseamnă un contract adevărat.

Ce ai schimba tu în „modul de funcţionare” al teatrului în România?
Aş desfiinţa teatrele. Pentru că ele au trupe formate dinainte de 1989, şi adăpostesc în general nişte oameni care nu mai au de mult căutări şi care ar trebui cumva să lase loc celor pentru care teatrul înseamnă uneori mai mult decât viaţa. Şi aş mai schimba ceva. Regizorii sunt obişnuiţi să pună piese indiferent de calitatea lor. Eu aş întruni un consiliu care să ia pulsul spectacolului în diverse stadii de lucru, şi dacă se constată că nu merită investiţi banii, aş sista producţia.

Ce te stimulează în momentul de faţă la rolurile pe care le faci?
Am descoperit ceva esenţial: că fiecare spectacol pe care îl joc e foarte important. Pierdusem la un moment dat gândul ăsta, fiindcă trebuia să fac faţă multor proiecte în acelaşi timp, dar acum încerc să joc fiecare spectacol de parcă ar fi ultimul. Şi am ajuns să-mi dau seama că dacă realmente investeşti cât trebuie, satisfacţia poate să fie de trei ori mai mare. Constat cum mă schimb eu de la o reprezentaţie la alta, ce mai pot să descopăr la mine în fiecare seară, într-un rol pe care l-am jucat de o sută de ori, cât de diferit sunt în fiecare zi în relaţia cu partenerii, cu publicul… Cred că asta şi înseamnă teatrul, pe undeva.