Hamlet, ascetul eşuat

Unul dintre tinerii regizori români, autor de spectacole controversate, care nu obosește nici să șocheze, dar nici să inoveze, a fost invitat să pună în scenă „Hamlet" la Teatrul Alekton din Atena. Premiera va avea loc pe 30 octombrie. Spectacolul pornește, evident, de la o adaptare liberă după original.

Incandescentul autor din „Natural Born Fuckers", „God" sau „Edmond", care și-a strigat revolta arzînd toate tabuurile în apostrofări rebele la adresa societății, estetul fin și perversul plin de voluptate din „Valmont", contemplativul ironic al lumii noastre ultrafragmentate din „Deformații" se îndreaptă acum  înspre un text clasic. Summum-ul tuturor textelor clasice: „Hamlet".

În viziunea lui Marcel Țop, povestea lui Hamlet se desfășoară într-o Danemarcă „consumerist-fantastică, într-o noapte polară fără sfîrșit, provocatoare de insomnii, funcționînd într-un regim atemporal, o lume care se consumă și se autoconsumă în exces și care își ascunde gunoaiele, deșeurile, ADEVARURILE NEDORITE, într-un cuvînt, putreziciunea sub o strălucire de zăpadă". Regizorul și-l imaginează pe Hamlet, înainte de contactul decisiv cu duhul tatălui - de fapt cu el însuși, cu adevărul dezgropat -, ca pe „un sceptic plin de rafinament, un garcon de Sorbonne, spilcuit, cool, un fel de James Dean baudeleriano-bukowskian, un tip cu toate datele reușitei... Treptat însă el renunță la tot ca să devină un inițiat, se tăvălește în cenușa tatălui său, suferind de durerea lumii, de lipsa adevărurilor, de lipsa unei logici fundamentale, de bun-simț, în Danemarca lui care e și a noastră". Iar duhul tatălui va reprezenta, logic, nimic altceva decît DUBLUL, alter ego-ul, conștiința lui Hamlet. Întruchiparea Tatălui nu poate fi, prin urmare, decît o metaforă, un pretext...

Pe urmele lui Shakespeare, regizorul Marcel Țop îl condamnă pe Hamlet să devină, din păcate, nu un inițiat, ci umbra unui inițiat. Imposibilitatea personajului de a-și atinge scopul se datorește structurii sale de ascet incapabil de asceză, a unui ascet pătimaș. Și, cum orice modificare majoră în lumea în care trăim presupune violență, schimbările vizate de Hamlet - a întoarce tot pînă la rădăcini -, nu se vor sustrage nici ele violenței. Astfel, personajul principal este „un kamikadze, sacrifică tot pentru o noțiune abstractă, Adevărul, pe care pînă în final nici măcar nu îl amușină... Mai trist, mai tragic și ridicol e că își dă seama de asta. Dacă aș fi Shakespeare și aș putea să modific ceva în fișierele lui Hamlet, l-aș face poate puțin mai discret", mărturisește Marcel Țop. După întîlnirea crucială cu duhul, Hamlet intră într-un proces de „dezumanizare" provocat de scîrba față de ce e „omenesc, prea omenesc". Viziunea regizorului asupra personajului, cînd regizorul e Marcel Țop, nu poate fi decît înnoitoare: „Îl văd renunțînd la haine, aproape gol, mînjit de cenușă, ca un shaman hindu de pe malul Gangelui, ca un homeless, mîncînd din gunoaie, răscolind deșeurile Elsinore-ului și fumînd chiștoace, în timp ce lumea din jurul lui prosperă în glamour și strălucire..."

În ceea ce îl privește pe celălat reper al umanității din „Hamlet", Horatio, creatorul spectacolului atenian îl vede ca pe un perpetuum mobile, ceva care se consumă în sine. Horatio nu poate să moară pentru că, pur și simplu, el este povestea lui Hamlet. Marcel Țop decodează: „Regula nr. unu la Shakespeare: cine spune povestea nu moare... un personaj transformat într-o poveste, absurd, părăsit, abandonat, fără finalitate, deci fără destin. Ce poate fi mai groaznic, mai horror decît să fi văzut prea devreme toate grozăviile existenței, mizeriile, intestinele, promiscuitățile ei, să îți dorești din tot sufletul să mori și să nu o poți face din cauza unei promisiuni?".

Cît despre meditația hamletiană asupra teatrului, despre scena de teatru în teatru, Marcel Țop o vede  ca pe o paradigmă a întregii arte a spectacolului plimbate de-a lungul secolelor: „Teatrul la fel... regizorul... actorii... again and again... dezgropăm cadavrele morților frumoși, care nu putrezesc niciodată, îmbălsămați și condamnați la perenitate, cadavrele poveștilor, ale destinelor exemplare".