Gina Pane: scurt portret

Prezentat în 25 februarie la Institutul Francez, în cadrul programului lunar „Atelierul imaginilor” (al doilea sezon, episodul şase), filmul video Discours mou et mat prilejuieşte creionarea unui portret al Ginei Pane (1939 - 1990). Filmul înregistrează un performance al artistei, desfăşurat în Galeria De Appel în 28 iulie 1975, rolul camerei fiind aici mai degrabă unul pasiv, intensitatea şi semnificația evenimentului fiind induse de poemul citit cu voce tare şi de mişcările atent calculate ale actantului.

De altfel performance-ul şi instalația sunt cei doi vectori ai expresiei artistice ce o recomandă pe Gina Pane, corpul devenind „material şi obiect al discursului său”.
Născută la Biarritz, Gina Pane s-a stabilit la începutul anilor ’60 la Paris, unde a studiat artele vizuale la Ecole des Beaux-Arts, pentru a participa totodată la Atelierul de Artă Sacră inițiat de Maurice Denis încă din 1919. În seama acestei formări ori măcar afinități de ordin simbolic, cercetătorii artei contemporane pun apropierea artistei de zona sacrului, atunci când, spre sfârşitul carierei, se opreşte asupra vieților martirilor ca nucleu al inspirației. Însă debutul Ginei Pane priveşte în primul rând natura „ca forță poetică, ca loc al memoriei şi al energiei”, după spusele Annei Tronche. Primele sale picturi au fost expuse în anii ’60 la Galeria Simone Heller, opțiunea Ginei Pane formulându-se în favoarea compozițiilor geometrice abstracte şi a artei concrete.

Primele acțiuni şi performance-uri ale artistei se desfăşoară în atelier, în intimitate, iar mai apoi, la începutul anilor ’70, ele se consumă public. Adeseori expunându-se unor situații-limită, atât din punct de vedere fizic cât şi psihologic, teme precum iubirea, durerea, moartea, spiritualitatea sau încrederea în forța metaforică a artei devenind centrale discursului Ginei Pane. Atacul asupra propriului corp, potrivit unor scenarii riguros construite, documentat fotografic ori video, ajunge la intensitate maximă în Acțiunea sentimentală din 1973. „Mă rănesc, dar niciodată nu mă mutilez (...) Rana? Presupune a identifica, a înscrie şi a reitera o anume maladie, rana devine centrală”, mărturisea Pane la un moment dat. În 1977, în Galeria Isy Brachot din Bruxelles, Gina Pane realizează Acțiunea Laura, probabil una dintre cele mai controversate şi electrizante acțiuni ale sale, pentru care Antonin Artaud, Colette Peignot ori Georges Bataille constituie surse de referință.

Odată cu anii ’80, când decide să abandoneze registrul acțiunilor (autosuspectându-se de riscul repetării) seria instalațiilor Partiții revizitează înregistrările fotografice ale acțiunilor anterioare, aglutinându-le obiecte ce i-au servit drept instrumentar artistei. Respingând eticheta de „artistă feministă”, Gina Pane a recurs întotdeauna la propriul corp ca soluție de explorare a creativității, ca indiciu al imposibilității de a relaționa ori comunica cu ceilalți, cu exteriorul.