Folosiţi cu încredere suitele de Bach cu Răzvan Suma

Aparenta lipsă de repere pe care, cu mai multă sau mai puţină dreptate, o invocăm în aceste vremuri reprezintă, de fapt, în cele mai multe cazuri, doar un mereu savuros subiect de discuţie.                               

Este de ajuns să întâlnim oameni pasionaţi de ceea ce fac, care îşi înţeleg locul şi rolul pe care îl au de îndeplinit în societate, ca să realizăm că ambalajul poate modifica câteodată destinaţia (într-o oarecare măsură), dar nu şi conţinutul.

Un astfel de contact pe care îl recomand fără rezerve este ascultarea, chiar şi pe fragmente, a Suitelor pentru violoncel solo de Bach. Valoarea de dincolo de muzică pe care o are această partitură a aprins imaginaţia multor violoncelişti, dar şi a altor instrumentişti – graţie transcripţiilor – care au găsit prin tălmăcirea sensurilor acestei muzici prilejul unei comunicări meta-muzicale cu publicul, într-un discurs care adesea poate fi asociat unor adevărate crezuri.

Răzvan Suma este un încă tânăr muzician român a cărui măiestrie în arta interpretării violoncelistice i-a adus recunoaştere internaţională, lucru care nu l-a împiedicat şi continuă să nu-l împiedice să aibă un contact direct şi constant cu publicul din toată ţara. Continuând seria concertelor care au adus celebritatea ansamblului Romanian Piano Trio alături de violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail, Răzvan Suma a propus între 1 şi 21 martie publicului din opt oraşe din ţară un proiect solo care a cuprins integrala Suitelor.

Şi pentru ca ecourile să nu se stingă atât de uşor, proiectul a fost însoţit şi de o sesiune de înregistrări care a precedat turneul şi de apariţia foarte rapidă a unui dublu album editat de casa de discuri Sonoro Records. O apariţie care are un „aspect” de 2012, chiar dacă suntem încă în ţara în care asemenea proiecte nu sunt încurajate şi percepute la adevărata lor valoare de către cei care au puterea financiară de a o face. Şi este păcat, pentru că acest proiect – care în versiunea de concert cuprinde şi un comentariu de proiecţie video creat de Tom Brânduş – care semnează şi înregistrarea şi editarea materialului sonor, are multe de spus.

Ceea ce impresionează este, cred, înainte de toate, nota de ansamblu – care, în cazul unui proiect interpretativ atât de vast, nu este deloc uşor să existe ca atare – de unitate a concepţiei interpretative, a faptului că în viziunea lui Răzvan Suma suitele „curg” şi decurg una dintr-alta, a faptului că – şi nu este deloc forţată comparaţia cu termenul jazz-istic – au swing, lucru esenţial pentru nişte dansuri care pot fi la fel de bine primii paşi ai unui copil, mişcarea frunzelor de arţar, a firelor de iarbă sau paşii noştri grăbiţi. Tot mai grăbiţi. Ori acest lucru ne trimite, în mod paradoxal, poate, pentru unii, în realitatea imediată. Aceea pe care adesea nu o mai percepem pentru că ne lăsăm pradă unui prezent adesea înşelător.

Cele şase Suite pentru violoncel solo redescoperite de Pablo Casals şi folosite ulterior de acesta la senectute ca terapie a spiritului, pot fi, în interpretarea lui Răzvan Suma „folosite” cu încredere ca o lentilă de încredere prin care să ne percepem propria realitate. Aceasta va fi cu siguranţă una mai coerentă şi mai spaţioasă, inclusiv pentru proiecte de viitor.

Foto: Adrian Stoicoviciu