În ultima vreme, dezbaterile din spațiul public românesc sunt destinate aproape exclusiv politicii și întrețin o stare de iritare permanentă, atât a participanților, cât și a celor care îi ascultă. Pentru a ieși din această ramă, propunem la finalul ediției cu numărul 20 a Festivalului Național de Teatru o dezbatere serioasă, aplicată, dedicată exclusiv teatrului, având ca temă STAREA TEATRULUI ROMÂNESC.
Conferințele susținute în cadrul Festivalului Național de Teatru de importante personalități ale vieții culturale din România și din străinătate. Programul conferințelor este:
Programul Festivalului Național de Teatru continuă cu seria conferințelor și lansărilor de carte găzduite în spațiul intim al librăriei Cărturești de pe Arthur Verona și în UNATC, Sala Berlogea.
Inaintea celei de-a doua reprezentatii a spectacolului Regele Moare din cadrul Festivalului National de Teatru, trupa este disponibila pentru o discutie deschisa cu studentii si publicul, duminica de la ora 17 la teatrul Bulandra, sala Izvor.
Regizorul Krzysztof Warlikowski se va intalni cu presa marti, 2 noiembrie, ora 17.00, la TNB la sala lojii oficiale. Din pacate regizorul nu va putea fi prezent din cauza programului sau incarcat la evenimentul initial stabilit pentru data de miercuri, 3 noiembrie, ora 10.00 la sediul Fundatiei Lowendal. Asadar, miercuri vor avea loc conferinta despre Krzysztof Warlikowski si lansarea cartii: Krzysztof Warlikowski Teatrul sfasiat - evenimente prezentate de George Banu si Piotr Gruszczynski.
Așadar, ONB găzduiește două spectacole inedite din FNT 2010: premiera Interzis accesul animalelor, scris și regizat de Rodrigo Garcia, și Breaking the waves sau Viața binecuvantată a lui Bess după scenariul lui Lars von Trier, în regia lui Radu Alexandru Nica.
Marți, 2 noiembrie, este mult așteptată în FNT 2010, fiind ziua în care aveți ocazia să vedeți două spectacole invitate din străinătate. Este ultima zi în care veți putea vedea Trilogia stereoscopică - regie, coregrafie, muzică, text: Billy Cowie. Cele trei părți ale spectacolului-instalație - In the Flesh, The Revery Alone și Tango de Soledad implică o formă specială de proiecție 3D care dau privitorului senzația că împarte spațiul, într-un mod intim, cu dansatorii.
Teatrul Național « Marin Sorescu a participat la această ediție cu spectacolul « Odysseia », după Homer, în regia lui Tim Carroll (Marea Britanie). Actorii craioveni au prezentat două spectacole, sâmbătă, 30 octombrie, respectiv duminică, 31 octombrie, la Teatrul Odeon.