Festival de muzică barocă la Cluj
De data aceasta muzică sacră.
Sopranul italian Angelo Manzotti, noul Farinelli revine la Cluj.
O primă audiţie absolută la festival.
Trei concerte de înaltă ţinută.
Intrarea este liberă.
Proiectul comun între Italia, Slovenia şi România continuă în luna mai cu ciclul al doilea: muzică sacră din Baroc. Şirul concertelor începe în luna mai la Cluj Napoca, şi se termină în septembrie la Novo mesto, respectiv Trieste. Proiectul se integrează in Programul cultural 2007-2013 al Uniunii Europene, şi este cofinanţat de Comisia Europeană. Iniţiatorul proiectului este Asociaţia Panta rhei (preşedinte: Angelo D'Eri) din Trieste, directorul artistic fiind profesorul Stefano Casaccia. Partenerii proiectului sunt Institutul pentru educaţie şi activităţi culturale Friderik Irenej Baraga din Novo mesto (Slovenia) şi Ansamblul Flauto Dolce din Cluj Napoca (România). Concertele vor fi susţinute de muzicieni din cadrul ţărilor partenere: membrii Ansamblului Nova Academia din Trieste (director artistic: Stefano Casaccia) cu programul Barocul în Veneţia: de la Ghirlanda sacră a lui Monteverdi din San Marco la Pieta lui Vivaldi, soliştii, corul şi orchestra Conservatorului Jurij Slatkonja din Novo mesto (Slovenia) cu programul vocal-simfonic Moştenirea muzicală slovenă şi Ansamblul Flauto Dolce (director artistic: Zoltan Majo) şi invitata Mihaela Maxim (soprană) cu programul Muzică sacră din România din timpul Barocului şi reflectarea ei în muzica secolului 20.

Trebuie remarcată participarea extraordinară a sopranistului de renume mondial Angelo Manzotti la concertul Ansamblului Nova Academia, cât şi prezentarea unei compoziţii în primă audiţie absolută de către ansamblul Flauto Dolce. Este vorba de compoziţia HeteroFonie de Nicolae Teodoreanu.
Program
Joi, 6 mai, ora 19.00
Biserica Evanghelică-Lutherană
Bulevardul 21 Decembrie 1989 Nr. 1
Ansamblul Flauto Dolce (Cluj Napoca)
Programul sacru al Ansamblului Flauto Dolce reflectă diversitatea culturală din secolele 17 -18 de pe teritoriului României. Nici una dintre identităţile muzicale - română, maghiară sau germană nu a fost mai proeminentă decât cealaltă. Muzica populară ne reaminteşte de prezenţa ţiganilor, evreilor, dar totodată a fost prezentă - precum reiese din Codexul Caioni - şi muzica italiană.
Mai multe manuscrise din România, datând din secolele 17 - 18 includ şi muzică vest-europenă. Acest fapt arată că atât muzica cultă cât şi cea tradiţională au fost cântate în aceste regiuni.

Programul Ansamblului Flauto Dolce dovedeşte bogăţia patrimoniului reprezentată de culturile diferite, prezente în România, care alcătuiesc moştenirea muzicală din timpul Barocului. Totodată este interesant reflectarea acestei moşteniri muzicale în lucrările unor compozitori din secolul 20, fiecare folosindu-se ori de anumite motive muzicale, de timbrul unor instrumente de epocă, de
texte vechi, fie că este vorba de muzică cultă veche sau muzică populară tradiţională. Acest fapt ne aminteşte tuturor că principatele tradiţionale (Transilvania, Valachia şi Moldova) au fost întotdeauna şi sunt şi acum în inima Europei.
Sâmbătă. 8 mai, ora 20.00
Biserica Sf. Mihail
Piaţa Unirii
Soliştii, corul şi orchestra Conservatorului J. Slatkonja (Novo mesto)
Programul sacru al pertenerului sloven va fi susţinut de corul, orchestra de cameră şi soliştii Conservatorului Jurij Slatkonja din Novo mesto. Cu această ocazie vor fi audiate compoziţii sacre din Baroc ale compozitorilor sloveni Antonio Tarsia şi Jakob Francisek Zupan, mai puţin cunoscute pentru noi.

Duminică, 9 mai, ora 19.00
Biserica Evanghelică-Lutherană
Bulevardul 21 Decembrie 1989 Nr. 1
Ansamblul Nova Academia (Trieste)
Programul sacru al Ansamblului Nova Academia propune, în prima parte a concertului, prezentarea unor lucrări selectate dintre cele 40 de motete veneţiene, aparţinănd colecţiei intitulate Ghirlanda sacra (1625). Antologia de motete, conţine piese aparţinănd unor compozitori mai mult sau mai puţin cunoscuţi, ca faimosul Claudio Monteverdi sau alţi compozitori mnori, care au activat la Veneţia în secolul 17.
Considerând că astăzi Veneţia este amintită aproape numai prin memoria muzicală a lui Antonio Vivaldi, şi el este celebrat în partea a doua a programului.
..............................................................................................................................................
Întâlnire cu mass media / conferinţă de presă:
Joi, 5 mai, ora 12.30 la
Hotel Fullton
str. Sextil Puscariu nr. 10
Cluj Napoca
tel.: +40 264 597 766

- Festivalul Operelor Naţionale
- Festivalul „Sergiu Celibidache”
- Bucharest Biennale 5
- Photo Romania Festival
- SALONUL DE FOTOGRAFIE BUCURESTI – SAFO
- Turneul Pianul călător
- CANNES 2012
- FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL ARTELOR SCENICE, BITEI-2012
- EUROUNDERGROUND
- Zilele Clujului 2012
- Festivalul Filmului European
- TIFF 2012
- Let’s Go Digital
- Ateliere Control N
- Festivalul de Teatru Scurt
- Bienala - Cartasia 2012
- vin si eu
- De unde se da like de doua ori?
- Buna ziua, As dori sa va intreb daca participarea la concurs...
- A ajuns bine teatrul Odeon : la Tulcea si la Caracal. Pe cand...
- in realitate, lucrurile stau cam asa. un om citeste b24 sau 7seri...
- sunt curios daca exista asemenea texte/spectacole si in tari...










































