Felicia, înainte de toate

După ce a publicat două romane (Viața și faptele lui Ilie Cazane și Teodosie cel Mic) și a semnat scenariile multora dintre filmele românești din ultimii ani, cu Felicia, înainte de toate, Răzvan Rădulescu debutează ca regizor de lungmetraj, alături de Melissa de Raff.

Terminat de o bună bucată de timp, pelicula a intrat abia acum pe ecrane, după ce s-a văzut în festivaluri internaționale și a fost de curînd în competiție la TIFF. S-a întors de la Cluj cu un premiu pentru scenariu, un premiu pentru debut și unul pentru interpretare feminină (acordate protagonistei Ozana Oancea)

Filmul acesta de-o simplitate sfîșietoare e o dramă de familie care nu seamănă cu niciunul dintre celelalte filme unde îi apare lui Răzvan Rădulescu numele pe generic. Deși mulți dintre cei care au scris despre film nu sînt de aceeași părere.

Povestit în cîteva cuvinte, ar putea părea banal: o zi cît o viață din istoria personală a Feliciei. Stabilită de mulți ani în Olanda, divorțată și cu un copil, femeia de 40 de ani vine în concediu să-și viziteze părinții. Povestea începe cu cîteva ore înainte de zborul de întoarcere spre Amsterdam …

Dialogurile au acea familiaritate frisonantă care te face să recunoști în scenele din apartament propriile relații de familie, devenite absurde odată cu trecerea timpului din foarte multe motive. Fiecare dintre personaje e opac la lumea celuilalt, nu se mai recunosc, sînt niște străini perfecți și dragi, legați unul de celălalt prin sînge.

Se sîcîie unul pe celălalt pînă la limita suportabilului. Umbrela iubirii e atît de mare încît orice reproș, nemulțumire sau impudoare poate să intre acolo. Nu contează ce simte celălalt, atîta timp cît premizele sînt clare: părinții îți vor doar binele, rămîi copilul lor pînă la moarte, nu încerca să ai pretențiile unui adult de 40 de ani că nu va ține. Vei primi încă o lecție de viață, în cazul în care vei încerca să le explici că n-au dreptate.

E un film cu trei personaje, în principal. Restul sînt niște voci, și nu spun asta întîmplător, se vorbește mult la telefon. Ozana Oancea în rolul Feliciei e de neuitat.  Dezorientată, agasată, furioasă, disperată, trece prin toate stările posibile cu o naturalețe incredibilă. În rolul mamei, Ileana Cernat e o prezență obsedantă, nesuferită, opacă, înarmată cu cele mai bune intenții. Tatăl (Vasile Mentzel), fantoma infantilizată de boală, devine un fel de obiect de decor în această familie „normală”.

Căci despre asta e vorba, de fapt, despre o normalitate pe care o simțim prin toți porii, dar care, văzută pe ecran, pare de două ori mai gravă. Și mai dureroasă.

Felicia, înainte de toate e genul de film impecabil, lucid pînă la cruzime și cît se poate de emoționant. Nu-ți iese din minte, rămîne cu tine, ca o oglindă în care te vezi și pe tine și pe cei dragi. Și te gîndești că nu ești singur…