Fantezii cu Romica Jurcă
Rubrici s-au născut şi şi-au dat obştescul sfârşit, emisiuni şi-au trăit gloria, apoi au răposat pierzându-se în uitare, proiecte tv au trecut de la agonie la extaz cu o repeziciune ce pretinde reflecţii despre efemeritatea a toate câte sunt Şi totuşi, în mijlocul acestui vacarm de devenire, ceva a rămas stabil, insulă de permanenţă, fragilă iluzie a continuităţii la nesfârşit: rubrica meteo.
Ce s-ar face românul fără rubrica meteo, urmărită cu religiozitate mai ales de cei cărora informaţiile despre vreme nu le sunt de nici un folos?! Ce sens are viaţa, existenţa omului pe pământ românesc fără conştiinţa minimei şi maximei?! Cum ne-am purta banalele conversaţii de fiecare zi în lipsa unei rezonabile cunoaşteri a vitezei vântului, a umidităţii aerului, a traficului curenţilor şi, în general, a prognozei meteo?! Căci, bag de seamă, un popor atât de precipitat nu poate rămâne indiferent la precipitaţii, la fel cum omului aflat sub vremuri i se pare că nu ştie nimic dacă nu ştie cum va fi vremea. Ca o mică paranteză, îmi amintesc cum, în anii 80, în satul bucovinean al bunicilor mei, lumea se strângea în jurul unui radio rablagit ascultând cu o concentrare uluitoare Cotele apelor Dunării. Ce legături or fi existând între Bucovina şi apele Dunării nici până în ziua de azi nu-mi este clar
De-a lungul timpului, rubrica meteo a avut felurime de abordări, oscilând ani întregi între o tratare în zonele mondenului şi una la limita ştiinţificului. Nimănui nu-i era foarte clar cum trebuie să arate secţiunea aceasta de la finalul ştirilor. Unii spuneau că, fiind vorba despre o chestie soft, prognoza presupune fătuci cu picioare lungi şi zâmbet de nudistă. Ce te faci, însă, cu credibilitatea? E lucru ştiut, informaţia îşi pierde veridicitatea dacă e transmisă de cine nu trebuie. Iată de ce, alţii, din contra, insistau pe sobrietate şi ştiinţificitate, evocând urmele adânci lăsate în mentalul autohton de celebra Ortansa Jude, cea care ne vorbea despre vânt şi ploaie în plină uscăciune comunistă. O făcea, vă amintiţi?, ca şi cum tocmai îşi susţinea teza de doctorat, însă dacă o ratai musai trebuia să baţi în uşa vecinului: să-ţi iei sau nu, a doua zi, pulovărul de mohair? Disputa a fost complicată mult de apariţia furibundă a tabloidelor în care rubrica meteo era prezentată nici mai mult nici mai puţin decât în pielea goală. Dacă erau temperaturi scăzute, se specifica, inevitabil, că duduia cu chip de prostituată reabilitată vrea să te încălzească; dacă era caniculă, totul devenea logic, renunţarea la haine fiind, desigur, imperativă.

sursa foto: www.tvr.ro
Şi atunci cum să nu ai (anti)fantasme cu Romica Jurcă, această fatalitate în fustă a meteorologiei naţionale care îţi explică, metodic şi argumentat, pe TVR 1, cum şi de ce plouă pe pământ. Se îmbracă scorţos, cu straie lungi ce aruncă prognozele în plin monahism media, are gesturi ferme, de infanterist impecabil antrenat, coafură aproape băieţească şi atitudine de vifor antropomorfizat. Vorbeşte apăsat şi totuşi suav, apodictic, dar parcă apriori, cuvintele îi sunt bucăţi de gheaţă polară plutind pe oceanele sticlei tv, deşi vocea transportă cisterne de lavă fierbinte. Negul din stânga nasului instigă la dezmăţuri sufleteşti, iar în ochii mari, rotunzi, sfredelitori par să se ascundă infernuri greu domolite. Atunci, în incontrolabilele secvenţe ale umidităţii şi ale vântului de toamnă, mi-o închipui îmbrăcată în piele, cu bici şi cu piercing poznaş Sau pradă unui delir bacantic, transmis live, cu taioare sfâşiate şi urme de unghii pe piele, cu clinchet de cătuşe şi cu vorbe porcoase, rostite şoptit, cu unsuroase ipostaze ale fiinţei şi cu păcat incandescent sfârtecând epidermele Însă, vai, ochii se deschid şi suntem tot în era glaciaţiunii, temperaturi interioare anunţă îngheţul, iar planeta s-a transformat în congelator.
Revenind la destinul rubricilor meteo în vizualul românesc, pare-se că reţeta de succes au găsit-o cei de la ProTv care, de mai bine de opt ani, îl au pe baricade pe actorul Florin Busuioc. Busu a ales calea de mijloc, îmbinând fericit o dimensiune a ludicităţii (fie la nivel de vestimentaţie, fie prin vorbe de duh destul de inteligent alese) cu una a seriozităţii relatării. Ceva de genul: când e de râs râdem, când e de făcut treabă facem treabă. Este destul de ciudat că un individ îmbrăcat ultra-trăsnit, cu sacouri policrome, or cu accesorii de natură extraterestră, poate avea o credibilitate atât de mare. Prin luna septembrie a acestui an, GfK Romania, într-o cercetare de piaţă pe tema buletinelor meteo, îl plasa pe primul loc, la un triplu de rating faţă de Romica Jurcă. Fără comentarii!
Formal vorbind, interesul pentru această rubrică ar trebui să scadă. Explicaţia este simplă: internetul îţi oferă mult mai multe detalii, cu grad ridicat de probabilitate, calculate pe arealuri din ce în ce mai bine definite. Atât de bine, încât poţi afla dacă mâine, la 14,30, va ploua sau nu pe strada ta. Asta, repet, formal, pentru că, practic, rubrica meteo a încetat să fie o emisiune ca toate celelalte, preschimbându-se într-un bun naţional, canonic, sacralizat. Ea face parte din bucuriile mărunte şi tot mai puţine ale românului; informaţiile meteo au ajuns pentru mulţi adevărată grilă axiologică, în funcţie de care îţi defineşti destinul, îţi trăieşti sau îţi ratezi viaţa. Fără meteo, fără Romica, fără Busu, am fi infinit mai nefericiţi Ştiţi, ca în versurile acelea cu valoare meteorologică: Vântul suflă rece / Rănile mă dor!
Articole din aceeaşi categorie
- Festivalul Operelor Naţionale
- Festivalul „Sergiu Celibidache”
- Bucharest Biennale 5
- Photo Romania Festival
- SALONUL DE FOTOGRAFIE BUCURESTI – SAFO
- Turneul Pianul călător
- CANNES 2012
- FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL ARTELOR SCENICE, BITEI-2012
- EUROUNDERGROUND
- Zilele Clujului 2012
- Festivalul Filmului European
- TIFF 2012
- Let’s Go Digital
- Ateliere Control N
- Festivalul de Teatru Scurt
- Bienala - Cartasia 2012
- vin si eu
- De unde se da like de doua ori?
- Buna ziua, As dori sa va intreb daca participarea la concurs...
- A ajuns bine teatrul Odeon : la Tulcea si la Caracal. Pe cand...
- in realitate, lucrurile stau cam asa. un om citeste b24 sau 7seri...
- sunt curios daca exista asemenea texte/spectacole si in tari...










































