Faimă și bani/Persepolis (Filmele TIFF la Transilvania Look)

Delirious, SUA, 2006; R: Tom DiCillo; Cu: Steve Buscemi, Michael Pitt

Lumea paparazzilor, cu toată viermuiala lor parazitară, e privită, în general, ca unul dintre cele mai infecte medii în care şi-ar putea desfăşura activitatea un om. Iar pentru a face oamenii infecţi să ne pară apropiaţi, pentru a ne determina pe noi, spectatorii, să aderăm la povestea lor, se foloseşte o reţetă cu rată de succes de 100 %, cunoscută sub numele de Steve Buscemi. Cam aşa s-ar putea traduce, într-un număr minim de cuvinte, filmul lui Tom DiCillo din 2006, Delirious. Deşi un pic cam dulceagă prin povestea centrală, aceea a unui tânăr homeless păpuşel soap star wannabe (Michael Pitt) ‒ luat ca asistent de un paparazzo (Buscemi) al cărui extaz unic în viaţă e a prinde un cadru cu o vedetă de mâna a doua ieşind din spital după o operaţie la penis ‒ care, intrând în lumea petrecerilor high class, ajunge să se îndrăgostească de o vedetă pop şi, desigur, după multe dificultăţi, sfârşeşte prin a trăi fericit până la adânci bătrâneţi dimpreună cu ea, pelicula lui DiCillo reuşeşte să iasă din zona chick flick-ului printr-un Steve Buscemi care-şi interpretează personajul aşa cum face de obicei, adicătelea cu o forţă izvorâtă din obsesie, care bubuie în el la fiecare pas sau, după caz, la fiecare apăsare a declanşatorului. Recomandat pentru fanii Buscemi, fanii Elvis Costello (cameo senzaţional/de necrezut/cutremurător în film, avem de-a face până şi cu o fotografie a lui fără pălărie) şi amatorii de filme care nu-ţi dau prea mult de gândit, dar îţi dau satisfacţia unei poveşti bine închegate, plus câteva puseuri de jeg existenţial dintre cele mai savuroase, combinate calculat cu scene suprazaharisite într-un mod pe care îl suspectez puternic a fi cât se poate de voluntar. Bonus: da, DiCillo e cel care a comis, printre altele, şi Johnny Suede (1991), filmul care i-a adus împreună, într-o scenă de un suprarealism care l-ar face vânăt de invidie pe oricare Dali sau Buñuel, pe un Brad Pitt foarte tânăr (înlocuit acum, în Delirious, fără prea mari eforturi, cu un Michael) şi pe Freak Storm-Nick Cave care, pe acea vreme, nu prea terminase bine de umblat insistent pe la dulăpiorul său special cu prafuri magice.

Filmul va putea fi urmărit sâmbătă, 28 aprilie, începând cu ora 22.00, pe Transilvania Look.

Persepolis, Franţa, SUA, 2007; R: Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud; Cu: Chiara Mastroianni, Catherine Deneuve

Persepolis e un film sensibil care abordează o problemă (şi mai) sensibilă. La modul cel mai scurt cu putinţă, e vorba de povestea poignantă a unei adolescente iraniene – mare iubitoare de Michael Jackson şi Bruce Lee ‒ care creşte în Teheran, într-o familie care, eufemistic vorbind, nu-i purta foarte multă simpatie şahului aflat la putere în anii `70. Când acesta este dat jos, în urma unei revolte populare, toată lumea se bucură de ideea libertăţii absolute care se întrevede la orizont, însă situaţia nu se transformă decât din rău în mai rău: o ţară care se transforma încet, încet, într-una modernă, cu o cultură urbană pe măsură, trece, acum, brusc, sub noul regim, care se dovedeşte a fi unul represiv, într-una care susţine şi impune o mentalitate medievală cu privire la orice formă de influenţă vestică, considerată acum, desigur, una decadentă. Marjane Satrapi (realizatoarea celor două romane grafice pe care se bazează filmul, ea însăşi personajul central al poveştii) e, vorba englezului, cât se poate de outspoken, aşa că cea mai bună soluţie pentru ea e plecarea la o şcoală din Viena iar, mai apoi, la Paris, doar pentru a se întoarce, la maturitate, într-un Iran de nerecunoscut, redus la tăcere de deceniile de totalitarism care au trecut peste el. Mai mult decât inspirată este construcţia filmului, care reuşeşte să abordeze problema dezrădăcinării/vieţii sub totalitarism în toate faţetele ei, creând un construct complex de trimiteri intelectuale, socio-culturale, dar, mai ales, sentimentale care ne sună, din păcate, şi nouă, extrem de cunoscut, din motive evidente. Realizarea tehnică este, de asemenea, ea însăşi una de excepţie, întrucât Marjane Satrapi reuşeşte, împreună cu cel de-al doilea regizor (Vincent Paronnaud ‒ Chicken With Plums, Raging Blues ‒ cel care a scris şi scenariul filmului), prin desenele realizate de mână, în marea lor majoritate alb-negru, să reproducă, pe peliculă, experienţa exactă a parcurgerii romanelor grafice pe care aceasta se fundamentează. Realizare de mare fineţe tehnică, dar şi o construcţie epică fantastică, neducând sub nicio formă lipsa poeziei vizuale, Persepolis e un film recomandabil tuturor celor interesaţi nu doar de istoria recentă (fie ea şi subiectivă) a Iranului, ci şi celor care-şi doresc să înţeleagă ce se întâmplă dincolo de burqa, de diferitele nuanţe ale pielii şi de barierele de toate felurile pe care ni le impune Orientul Mijlociu sau, mai cu seamă, pe care ni le impunem singuri în legătură cu acesta.

Filmul va putea fi urmărit duminică, 29 aprilie, începând cu ora 23.30, pe Transilvania Look.