Expoziţia „Plimbare prin pădurea oglinzilor care cântă”, la Muzeul National Brukenthal

Artist: Alina Geanina Ionescu

Locul de desfăşurare: Palatul Brukenthal, Sălile de Expoziţii Temporare

Durata: 2 februarie - martie 2012

Vernisaj: 2 februarie, ora 13.30

Curator: Dr. Valentin Mureşan

Text oferit de curatorul expoziţie, Valentin Mureşan:

Pictoriţă şi restauratoare de artă, Alina Geanina Ionescu este un nume consacrat în forumul pictorilor sibieni, fiind membră a Filialei Sibiu a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi în cadrul acesteia, coordonator al tinerilor artişti afiliaţi la „Atelier 35”. Are la activ numeroase expoziţii personale şi participări la saloane de artă şi expoziţii de grup din ţară şi străinătate. Este o pictoriţă prolifică ce abordează cu dezinvoltură genuri şi teme diverse, având totuşi o specială predilecţie pentru nonfigurativ, în care pune accentul pe desfăşurările cromatice bogate, pe rezonanţele şi disonanţele culorii, ale cărei efecte când stins-intime, când răsunător-spectaculoase, le valorifică cu discreţie, cu o anume voluptate şi curiozitate. Are şi o mare doză de insolit, de la o expoziţie la alta maniera ei se schimbă, uneori radical, dezvoltând nu numai alte „partituri” compoziţionale, cromatice, formale, ci şi alte concepţii plastice, uneori diametral opuse, parcă provenind de la autori diferiţi, astfel încât nu e totdeauna lesne să-i recunoşti lucrările la prima vista.

Actuala expoziţie nu face excepţie de la acest obicei al ieşirilor inedite, în răspăr cu aşteptările. Lucrările, de mari dimensiuni, vor să ilustreze într-adevăr pretenţiosul titlu (poate inspirat de la Umberto Eco: Plimbare prin pădurea semiotică), astfel înşirate, puse faţă în faţă, ele putând sugera jocul de imagine în imagine pe care îl obţinem aşezând nişte oglinzi paralel. Plimbarea prin spaţiul labirintic creat astfel, ne poate sugera o adevărată „pădure de imagini”. Este probabil motivul pentru care, tablourile devenite surori, au asemănări numeroase şi doar câteva deosebiri, uneori mai greu sesizabile. Sunt asemănătoare prin gama coloristică, fiind înscrise în dominanta tripartită albastru - gri - galben, au un geometrism cam rece, iar prin decupajul, intersectarea şi dispunerea suprafeţelor cromatice, sunt înseriate compoziţional. Pot fi invocate inspiraţii din cubismul incipient al debutului lui Braque, sau din neoplasticismul lui Mondrian, dar nota personală „postmodernă” cum o numeşte pictoriţa, nu lipseşte. Cu puţină imaginaţie, şi privind circular etalajul ansamblului expoziţiei, după ce ne lăsăm cuprinşi de senzaţia vizuală a „pădurii” cromatice, iscate de tablourile „oglindindu-se” între ele,  putem să ajungem, (cu puţină fantezie) şi la impresia/senzaţia că  ele „cântă”, mai aproape de jazz decât de simfonic, dar într-un fel de orchestraţie global ritmată. Privite separat lucrările „păcătuiesc” printr-o oarecare simplitate (nu lipsită de eleganţă), dar vibraţiile culorii valorate pe întinderi clar delimitate şi contrastele dintre câmpurile dispuse pregnant angular, dau efecte armonioase ce amortizează şi uşoara notă de monotonie. Când însă toate lucrările sunt asamblate în concertul din „pădurea cromatică”, dispar micile „uscături” şi răsună acordurile majore ale orchestrei.

Artista a conceput şi proiecte vestimentare (de tip deux-pièces) cu aceleaşi modele geometric-cromatice, adaptate şi redimensionate, pentru a obţine efectele adecvate pieselor de îmbrăcăminte. Cu note originale, cu croială specifică  modei actuale, acestea capătă astfel nota tinerească, şic, potrivită mai ales anotimpurilor calde ale anului, primăvara şi vara. Un manechin inclus în cadrul expoziţiei poate exemplifica convingător cum ar arăta „pus în ecuaţie” un astfel de proiect-model dacă ar ajunge la o casă de modă.

Cu aceeaşi notă inedită, deja devenită caracteristică artistei, expoziţia personală deschisă la Muzeul Naţional Brukenthal de Alina Geanina Ionescu, stă sub semnul muzicalităţii, al unei poetici personale asumate cu oarecare ostentaţie, decorativ monumentală, masivă, dar convingătoare.