Maratonul TI Gala Tânărului Actor HOP Bienala Tinerilor Artiști eXplore dance festival Concurs național de foto StudioParc 2010 Fest. Artelor Bucuresti BITFF 2010 ARTE LAGUNA PRIZE 2010 Festivalul Plai 2010 Festivalul de Teatru PN FNT 2010 Puzzle Progress F.I. SPUNE PE SCURT Curs Artele Spectacolului
Arta în educație
Română       Engleză

Banner

Banner

Banner

Prima pagina » Teatru » Englezește fără, dar moarte cu Profesor

Englezește fără, dar moarte cu Profesor

de: Gabriela Lupu
NR. 58
10 Martie, 2010
 

foto: Adriana Grand

După ce a montat "Lecția" în ungurește, "Scaunele" în germană și "Regele moare" în românește, Victor Ioan Frunză s-a reîntors la Ionesco și la limba maternă cu o montare coupe: "Cântăreața cheală" la pachet cu "Lecția", într-o producție a Teatrului de Comedie. Cele două piese sunt unite de un personaj care le traversează și le transgresează, și anume menajera Mary din "Cântăreața cheală", pe adevăratul său nume Sherlock Holmes, și menajera Marie din "Lecția", ambele interpretate în travesti de Bogdan Cotleț. Cheia celor două povești stă deci la faimosul detectiv, maestru al deghizărilor, care în viziunea lui Frunză nu se mulțumește doar să  cerceteze crimele, el ajungând chiar să le și producă. Sherlock Holmes, în versiunea sa de fată-n casă, manipulează fizic, cu telecomanda, tot universul soților Smith, dar și sala, el dându-le "stingerea" până și spectatorilor. În "Lecția" este ca o mamă blândă a profesorului criminal în serie, ștergând cu grijă urmele omorurilor și îngrropând cât mai adânc cadavrele bietelor eleve. Marie se  dovedește utilă profesorului și-n exercitarea meseriei sale. Ea îi deschide laptopul și-i bagă în priză retroproiectorul atât de necesar lecției. Construite cu un umor noir debordant, cele două piese au fost concepute de Victor Ioan Frunză în stilistici diferite, el declarând că a gândit "Cântăreața chelă" ca pe  "o tragicomedie desprinsă dintr-un chat existențial", iar "Lecția" ca pe "un thriller filosofic care vorbește despre inutilitatea cumințeniei și chiar a cunoașterii".  Domnul Smith, englez, împreună cu doamna Smith, englezoaică, stau de vorbă englezește într-un interior desprins parcă din vechile cărți de studiu cu autoservire, "Englezește fără profesor".(Ca să nu mai fie niciun dubiu și ca să vină în sprijinul cronicarilor care-i cântăresc din ochi decorurile, scenografa Adriana Grand a inclus în caietul program și această utilă informație: 120 de kilograme, cu tot cu pisică).

Englezește fără, dar moarte cu Profesor Englezește fără, dar moarte cu Profesor
Englezește fără, dar moarte cu Profesor Englezește fără, dar moarte cu Profesor

Doamna Smith pronunță clar, rotund și impostat, rar ca să se lase timp fiecărei consoane să se așeze în mintea  elevilor-spectatori, "iată că s-a făcut ora nouă... Am mâncat bine astă seară, etc." Din vocea care sună ritmic precum bătăile unei pendule (englezești, fără doar și poate), ies câteodată la lumină dracii de muiere, cât o fi ea de doamna Smith, englezoaică. Scurtele momente în care isteria bate acalmia sunt precum aparițiile monstrului din Loch Ness, de câteva secunde, timp suficient însă cât să le intre tuturor în cap că Nessie există. Personalitatea stăpânei casei nu este copleșită decât de cea a pisicii sale care, deși nu e decât o machetă pe baterii, nu miaună decât atunci când are ea  chef. Virginia Mirea face un rol de nota zece plus în atât de "englezeasca" doamnă Smith, ce poartă o rochie retro, de gospodină burgheză din anii 50, având însă o perucă roz-electric, de parcă un copil obraznic i-ar fi desenat în timp ce învăța englezește fără profesor, părul cu carioca fosforescentă. De același tratament a avut de altfel parte și cea de-a doua doamnă "englezească", doamna Martin cea lovită de un soi Alzheimer marital, boală pe care și-ar dori-o multe neveste. Cuplul soților Martin nu are, din păcate, savoarea  celui format din soții Smith, gazdele. Aceasta poate și pentru că Mirela Zeța a preluat din mers rolul și nu a avut vreme să și-l asume pe deplin. Ea este singura notă mai joasă din distribuția în care mai strălucește și Dragoș Huluba , flamboaiant în rolul pompierului pentru ale cărui vizite soții Smith dotându-și casa și cu un hidrant pentru ca oaspetele lor să aibă acces direct la pompa cu care să poată stinge focul de la inimioara doamnelor. Pe hidrant sunt proiectate flăcări, în același amuzant paradox care făcea din doamna Smith soția perfectă și scorpia letală. Din când în când, conversația de manual e întreruptă de memento-ul identității naționale. Și oaspeții șI gazdele iau un time out pentru a da onorul la imn și la drapel. Si în "Lecția", silitoarea elevă care a  a învățat pe de rost toate răspunsurile la toate întrebările posibile, mai puțin la cele de tipul "cât fac 4 minus 1?" are ca sunet la celular o "marseilleză" cântată de copilaș, ca semn al încartiruirii timpurii în slujba patriei și a ideologiei sale. George Costin și Andreea Samson creează două partituri excelente în killerul și victima sa, ambii fiind însă la mâna "sistemului" al cărui braț înarmat este menajera Sherlock Holmes.





Subpage banner



ADAUGĂ PĂREREA:
Nume:
Email (rămâne ascuns):
Raport:
Cod: Vă rugăm să scrieți în câmpul din dreapta, cifrele și literele din poza alăturată. Vă rugăm să păstrați și literele mici și mari.     



Creative Commons License