Seniorii

Pentru titlul ales ar trebui, probabil, să le plătesc zeciuială colegilor de la Libertatea şi CanCan. Pentru spectacolul despre care am să vorbesc, însă, îi sunt dator, mai mult sau mai puţin, rezistenţei acumulate în nopţile copilăriei, atât de duios petrecute în compania filmelor din seria Saw. Machiavelli: arta terorii, spectacolul lui Răzvan Mureşan de la Teatrul Naţional din Cluj, e cam ca sângele care sare pe pereţi.

Piesa prezentată de actorii teatrului botoșănean, Telmah, are la bază o idee pirandelliană: revolta personajului împotriva autorului și a destinului implacabil în care a fost închis de către creatorul prim. Cel care se revoltă, încercând să se elibereze din datul existențial inițial este Hamlet, un Hamlet damnat de 400 de ani să retrăiască la nesfârșit povara căutării adevărului și care își clamează disperat libertatea de personaj și de ființă umană împotriva lui ”Will cel disperat”: ”Eu singur îmi formez destinul!”.

Desigur că titlul e total deplasat, chiar exagerat și jignitor. Cum poți numi o singură școală astfel, când e clar pentru toată lumea că toate instituțiile de învățământ sunt fabrici de proști, benzi rulante de conformism? Sașa Sokolov, poate cel mai important reprezentant al postmodernismului rus, rămâne un etern copil ce se joacă cu textul, cu personajele și cu cititorul.

Rosa das Rosas s-a născut din dorinţa lui Mircea Tiberian de a realiza un proiect autentic în peisajul muzical românesc. Alăturând spaţii îndepărtate ale muzicii occidentale şi traversând, în acelaşi timp, o întreagă istorie a muzicii, artistul oferă alături de Maria Răducanu (voce) şi americanul Lisle Ellis (piccolo bass), un album de jazz unic în România.

Întotdeauna m-am întrebat dacă există în lumea regizorilor un echivalent al spaimei de a doua zi a scriitorilor, cărora nu le trebuie un curaj mai mare decât acela de a citi ce au scris în ajun. Iar dacă răspunsul este da, atunci promit că îmi voi impune să privesc mai cu indulgență fiecare peliculă pe care am s-o văd vreodată de-acum încolo, așa să m-ajute frații Lumiere.

Există o chestie de care sunt sigură. Cel puţin în ultimul timp, încerc tot mai mult şi mai mult să îi dau dreptate. Nu trebuie să existe încăpăţânare. Mai ales în ceea ce ţine sau vrea să ţină de gusturi, preferinţe şi toate bucuriile de soiul lor. Chiar dacă nu mă consider o persoană conservatoare şi, de obicei, sunt deschisă la multe genuri de sunete noi, am avut de fiecare dată unele catergorii muzicale pe care pur şi simplu le toleram, ca să zic aşa.

Niccola Gagliano 1761 şi 1753, Giuseppe Guarneri 1730 şi Antonio Stradivarius 1702 sunt anii şi numele celebrilor fabricanţi ai viorilor care au putut fi ascultate între 23 noiembrie şi 2 decembrie la Sala Radio. 

Partenera lui Răzvan Mazilu în spectacolul umanitar „Requiem. Nu știi nimic despre mine„ destinat strângerii de fonduri pentru sinistrații din Japonia grav afectată de cutremurul din 11 martie, Motoko Hirayama este o prezență pe cât de serafică, pe atât de vioaie.

A patra ediție a Festivalului Internațional de Literatură București s-a încheiat de curînd. Dacă ar fi să fac un bilanț, ar trebui să spun că am văzut mai multă lume decît la celelalte ediții, semn clar că literatura devine, măcar o dată pe an, cool. Așa se face că am avut parte de trei seri animate, de autori români și străini importanți și simpatici și de organizatori inimoși (ceea ce știam deja de la celelalte ediții). 

Trecând razant prin sala de mese, îl aud pe unul dintre cei mai buni profesori de actorie, Miklos Bács, de la Universitatea Babes-Bolyai, vorbind cu un student: „Te-ai gândit și la o structură particulară? Pentru că la stat toate posturile sunt blocate de câțiva ani buni". 

A terminat Facultatea de Drept a Universității "Babeș-Bolyai" în 2005, a continuat  cu un masterat în științe administrative, a deținut funcții precum inspector de specialitate al Direcției de Învățământ, Cultură și Relații Publice și director adjunct al Direcției Poliției Comunitare din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, consilier juridic local, viceprimar al municipiului, iar astăzi este primarul interimar al Clujului.

Pentru a patra oară, Teatrul Național de Operetă, singura instituție de profil din România, a organizat în noiembrie 2011 un festival muzical care nu s-a rezumat la a prezenta doar spectacole proprii. 

Născut în Târgu Mureş, dar emigrat de mic împreună cu părinții în Germania, are o impresionantă carieră în teatru și (mai nou) film, și dacă încă nu are un parcurs vizibil în muzică, e pentru că nu a avut timp să-și lanseze compozițiile. Sabin Tambrea (Țambrea pe românește) a absolvit teatru la Universitatea „Ernst Busch” din Berlin.