Seniorii

Ați avut vreodată în mână o carte pentru copii tridimensională? Dar un joc în care personajele erau concepute din carton și puteau fi mișcate (pe o tablă magnetică sau, și mai interesant, pe șine ingenios montate pentru a da impresia de real)? Dar la teatru de marionete ați fost? Sau la un teatru de umbre? Fără a fi nimic din toate acestea, dar folosind sugestia și anumite tehnici dinspre aceste manifestări artistice, dublându-le de prezență fizică a actorului prestidigitator, actor  ce nu ascunde sforile, ci e în același timp personaj și manipulator, compania franceză PAPIERTHEATRE propune o viziune extrem de interesantă asupra piesei lui Matei Vișniec Mansardă la Paris cu vedere spre moarte.

O primă prejudecată de care mă îndoiesc că umanitatea va scăpa cât de curând este impresia pe care ne-o facem despre cineva la prima vedere. Vorba „haina-l face pe om” este mai mult sau mai puțin discutabilă, mai ales dacă referirea este legată de Florence Welch, care, la prima vedere, pare a fi o prezență bizară, cu o expresie a feței cel puţin ușor grotescă.

Cei care s-au mai întâlnit cu opera lui Salman Rushdie știu prea bine la ce să se aștepte de la orice nouă creație. Motivele pe care le folosește mereu sunt în mare parte aceleași: Orientul și Occidentul întâlnindu-se ca două imense sfere în conflict, absurditatea vieții și inutilitatea speranței în orice formă de divinitate.

În ziua în care şi-a lansat noul volum de poezie E toamnă nebun de frumoasă la Cluj, Horia Bădescu a făcut mult mai mult decât o simplă lansare de carte; poetul a transformat evenimentul într-o seară de poveste, poezie şi cântec.

Festivalul Filmului Francez e unul dintre festivalurile mici de tradiție clujeană. Spun mici doar pentru că durează trei zile, altfel e un festival extrem de mare și de iubit de public. Atât de mare și de iubit încât, în prima zi, la deschidere, nu mai erau locuri în sală, deși pe holul Cinematografului Victoria mai era lume. Printre ei, și eu.

De când toată povestea cu anul 2012 şi cu apocalipsele ce se anunţă o dată la trei luni, presa nu a fost singura care s-a lăsat purtată de valul acestor mini-isterii în masă ce s-au declanşat în urma tuturor calculelor mai mult sau mai puţin ştiinţifice.