Dirijorul ECKART HÜBNER şi trompetistul SERGIU CÂRSTEA, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania vă invită la Concertul Simfonic din 26 noiembrie 2010
La sfârşitul lunii şi al toamnei, Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania susţine concertul săptămânal sub bagheta dirijorului ECKART HÜBNER şi avându-l ca solist pe trompetistul SERGIU CÂRSTEA. Schubert, Tomasi şi Ceaikovski sunt compozitorii care ne vor încânta. Vă şteptăm cu drag!
Concertul are loc la Casa de Cultură a Studenţilor, de la ora 19.00
Actvitatea muzicală a lui ECKART HÜBNER se desfăşoară pe trei planuri, ca fagotist, apoi ca membru al cvintetului Albert Schweitzer şi, mai nou, ca dirijor. A început cu studiul fagotului la Hanovra, cu prof. Klaus Thunemann, ajungând mai apoi fagotist solist al mai multor orchestre (Orchestra Filarmonicii din Dortmund, Badische Staatskapelle), iar din 1990 s-a stabilit la Sinfonieorchester des SWR, ca prim fagotist. De-a lungul carierei sale solistice, a fost distins cu diferite premii: Förderpreis la Concursul Naţional German de Muzică (1987), Premiul I la concursul ARD (1985). Actualmente este profesor de fagot şi de muzică de cameră la Universität für Künste din Berlin.
Activitatea din cvintetul Albert Schweitzer i-a adus multe satisfacţii, înregistrările sale fiind foarte bine apreciate de presa internaţională. Astfel ansamblul a obţinut multe distincţii, printre care şi Premiul criticii de discuri germane (1989).
De câţiva ani Eckart Hübner se concentrează, însă, asupra carierei dirijorale, începute la Musikhochschule din Leipzig, sub îndrumarea prof. Volker Rohde. Până acum a dirijat un mare număr de orchestre, printre care menţionăm: Orchestra de tineret din Schleswig Holstein, Ansamblul de cameră al Orhcestrei de tineret europene, Filarmonica de Stat din Riga etc.
SERGIU CÂRSTEA este un muzician basarabean stabilit în Timişoara . A absolvit Institutul de Stat al Artelor Gavriil Musicescu din Chisinau, specializandu-se în cântatul la trompetă la Conservatorul Superior de Muzica din Paris (Franta), cu profesorii Pierre Thibaud, Jean Douay si Antoine Curé. Trompetistul Sergiu Cârstea şi-a început cariera interpretativă la Chişinău, în orchestra Filarmonicii Naţionale, a cărui director artistic a fost între anii 1992-1993, iar din anul 1997 este angajat ca şef partidă trompetă în orchestrele Filarmonicii Banatul şi Operei Naţionale Române din Timişoara. Ca solist a cântat cu orchestrele din Chişinău, Plovdiv (Bulgaria), cu Orchestra P. I. Ceaikovski din Rusia, precum şi cu filarmonicile din Arad, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Craiova etc. Activitatea sa în domeniul muzicii include şi latura pedagogică, începută în anul 1977 în Chişinău şi continuată la Facultatea de Muzică din Timişoara . Este preşedintele Romanian Brass Societty şi organizator al unui concurs internaţional de alămuri, WEST BRASS, inedit în România.

Vineri, 26 noiembrie 2010, ora 19, Abonament 9
Casa de Cultură a Studenţilor
Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania
Dirijor: Eckart Hübner (Germania)
Solist: Sergiu Cârstea
În program:
F. Schubert Uvertura Rosamunda, op.26
H. Tomasi Concert pentru trompetă
P.I. Ceaikovski Simfonia a 4-a în fa minor, op.36
PREŢ BILETE & ABONAMENTE
Biletele se pot cumpăra de la sediul Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16, vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert.
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
5 lei preţ redus pentru elevii Liceului de Muzică Sigismund Toduţă şi studenţii Academiei de Muzică Ghe. Dima, în baza carnetelor de elev/student
350 lei preţ întreg / abonament 32 de concerte în stagiune
200 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / abonament 32 de concerte în stagiune
Biletele cu reducere se cumpără doar de la sediul Filarmonicii, în timpul programului menţionat mai sus.
- Festivalul Operelor Naţionale
- Festivalul „Sergiu Celibidache”
- Bucharest Biennale 5
- Photo Romania Festival
- SALONUL DE FOTOGRAFIE BUCURESTI – SAFO
- Turneul Pianul călător
- CANNES 2012
- FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL ARTELOR SCENICE, BITEI-2012
- EUROUNDERGROUND
- Zilele Clujului 2012
- Festivalul Filmului European
- TIFF 2012
- Let’s Go Digital
- Ateliere Control N
- Festivalul de Teatru Scurt
- Bienala - Cartasia 2012
- vin si eu
- De unde se da like de doua ori?
- Buna ziua, As dori sa va intreb daca participarea la concurs...
- A ajuns bine teatrul Odeon : la Tulcea si la Caracal. Pe cand...
- in realitate, lucrurile stau cam asa. un om citeste b24 sau 7seri...
- sunt curios daca exista asemenea texte/spectacole si in tari...










































