Din programul degustătorilor de film: 3 feluri pe zi din farfurie pe ecran

La Festivalul Degustătorilor de Film și Artă Culinară mă simt ca un turist în excursie. Și îmi iubesc itinerariul. În fiecare zi, indiferent de țara pe care o sărbătorim în program, ziua începe cu o discuție despre cinematografie cu invitații zilei trecute. Povestim despre filmele pe care le-am văzut, despre industria de film din țara lor și aflăm lucruri interesante de fiecare dată. Apoi avem primul film din zi. De obicei de la ora 12, oră care a devenit perfectă pentru o vizionare în răcoarea gării fluviale, una din sălile de proiecție ale festivalului.

Ziua Ungariei a debutat aici cu un film ce a depășit cu mult epoca noastră (modernă), deci și-a câștigat oarecum dreptul de proiecție fără critică, așa cum povesteam cu un domn jurnalist ieri în drum spre proiecție. Omul de aur e o producție maghiară din anul 1919 în regia lui Alexander Korda, omul care și-a început cariera în 1914 și nu s-a oprit din drum până în 1948, când semnase deja regia a 67 de filme. Nu sunt cel mai mare fan al filmului mut, dar nu pot să nu-i recunosc meritele istorice și artistice. Dacă veți avea curiozitatea, Omul de aur e un film cu poveste frumoasă, palpitantă și merită văzut.

După film avem în fiecare zi o scurtă pauză. Unii se duc la plajă, alții se relaxează pe terasă, la umbră, cu apă rece și povești, sau se transpun în starea de birou, scot laptopurile și se apucă de scris. Oricum, lumea e fericită. După masa de prânz, mereu excelentă și foarte apreciată de invitați, urmează un alt film. La ora 17:00.

Din itinerariul zilei maghiare, ieri am văzut un documentar. Printre primele cu stropi de culoare pe alocuri, un excelent film de montaj ale cărui imagini sunt preluate din arhiva personală a unui căpitan de vas dunărean. Exod pe Dunăre e povestea a două din momentele cheie din viața vasului Regina Elisabeta. Regizat în 1998 de Peter Forgacs, documentarul este realizat cu imagini filmate în 1939. Cel mai interesant lucru este că cele două părți ale filmului (cele două povești prezentate) sunt oarecum antagonice. Urmărim salvarea evreilor din țările Europene (și transportarea lor în Palestina) cu doar câteva luni înainte de carnagiul început de Hitler, ca mai apoi să vedem cum au fost mutați germanii din Basarabia în patria mamă înainte ca Uniunea Sovietică să invadeze teritoriul fost românesc. E un documentar interesant și ca subiect, și ca structură. Nu prezintă un amalgam de imagini, ci o înșiruire logică, cu personaje, perspective și informații istorice. Merită urmărit atât pentru aspectul lui informativ, cât și pentru cel artistic.

Seara, programul e mai flexibil. Dacă avem un moment artistic pregătit (cum aseară a fost un concert și spectacol de dans pe muzică ungurească), proiecția are prioritate ca mai apoi să servim cina. Dacă nu, ordinea e fireasc㠖 masa, un festin adevărat ce onorează țara sărbătorită, urmat de film. Ziua Maghiară s-a încheiat cu producția Tender Son: The Frankenstein Project. Nominalizat la Palme d’Or în 2010, filmul lui Kornel Mundruczo e o rescriere a mitului Frankenstein. Nu vă imaginați momente de science-fiction cu tunete, fulgere și strigăte bolnave „It’s Alive!”. Nu. E o transpunere în realitate, o viziune modernă și elegantă asupra mitului. E un film greu de digerat, dar merită atenția cinefililor. Un film curajos, cu final ce nu explică prea multe și te obligă să-ți imaginezi câteva situații posibile. Spun te obligă pentru că mintea noastră nu e capabilă să lase astfel de lucruri neterminate, mai ales când e vorba de subiecte controversate, cum sunt crima, accidentele grave de mașină și condițiile extreme. Vă las să vedeți filmul, vi-l recomad chiar și aștept să discutăm câte ceva despre el. Voi reveni cu un articol mai larg despre el când ajung acasă.

E ultima zi aici, în Portul Cultural Cetate. Sărbătorim Austria și avem un program încărcat. Simțim deja presiunea finalului.