Dezbatere - Ordonanţa 63/2010

Apariţia OUG nr. 63/2010 riscă să producă disfuncţionalităţi majore în instituţiile de spectacole, sau chiar să le afecteze existenţa, mai ales din următoarele motive:

- ordonanţa de urgenţă nu ţine cont de specificul local, de caracteristice socio-culturale, etnice ori istorice ale diferitelor comunităţi, cărora li se impune acum un număr maxim de angajaţi. Astfel, de pildă nu putem accepta că tipul şi întinderea serviciilor publice (inclusiv culturale) din Timişoara şi cea din Craiova trebuie să fie identice, căci nu putem defini nevoile unei comunităţi doar prin prisma numărului de locuitori. În condiţiile aplicării ordonanţei, vor fi dezavantajate autorităţile care au dezvoltat servicii mai numeroase, corespunzător cu nevoile mai ample ale respectivelor comunităţi, fapt justificat istoric, cultural etc.

- la aceste elemente se adaugă zelul câtorva dintre autorităţile locale, care s-au grăbit să aplice ordonanţa, ajungându-se la situaţii uneori extrem de severe, precum cea a desfiinţării Operei din Constanţa. În acest context, şi văzând modul arbitrar în care unele autorităţi publice locale îşi înţeleg menirea (a se vedea, spre exemplu, situaţia de la Constanţa în mod repetat în ultimii ani, conflictul de la Braşov din urmă cu câteva stagiuni, ingerinţele în actul artistic de la Arad cam în aceeaşi perioadă, sau recentul caz Bocsárdi la Sfântu Gheorghe) ar fi oare de meditat la modalităţi legislative ori administrative prin care şansa unor astfel de excese să fie redusă? Dacă există mijloace legale de constrângere în privinţa protecţiei patrimoniului, de pildă, (nu discutăm în ce măsură sunt ele şi respectate), de ce nu ar exista măsuri coercitive şi împotriva autorităţilor care nu respectă creaţia artistică din alte domenii?! Sau este legislaţia actuală acoperitoare? Îşi pot apăra managerii din acele localităţi proiectele şi menirea?

Dar să revenim la ordonanţa cu pricina: Din buclucaşa formulare din art. III alin. (1) din OUG nr. 63 / 2010 deducem însă că ea se referă la „aparatul de specialitate al primarului, aparatul de specialitate al consiliului judeţean, precum şi din instituţiile publice locale înfiinţate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative.” Acestea din urmă sunt, potrivit Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, consiliile locale şi judeţene, respective Consiliul General al municipiului Bucureşti.

Cum multe dintre instituţiile de spectacole din România au fost înfiinţate între anii ’40-’60 ai veacului trecut, adesea prin acte normative ale autorităţilor puterii executive centrale din acea vreme (Rege, Consiliul de Miniştri etc.), putem deduce că de fapt, actuala limitare nici nu li se aplică. De aici, hotărârea pripită de a aplica ordonanţa mi se pare cel puţin discutabilă din punct de vedere juridic, ceea ce ar fi un motiv de a se contesta în instanţă de către instituţiile afectate eventualele acte emise în temeiul acestei ordonanţe. Un posibil efect ar fi suspendarea, de către instanţa de contencios administrativ, a efectelor actului atacat până la pronunţarea unei hotărâri. De asemenea, aşteptăm cu mare interes dezbaterile Curţii Constituţionale în urma sesizării de către Avocatul Poporului a anumitor prevederi din cuprinsul său care nu ar corespunde legii fundamentale.

Sau, poate, iniţiatorul actului normativ, va recunoaşte că s-a comis o eroare, şi o va îndrepta în termen suficient de scurt.

Căci altfel, cel puţin în această formă, ordonanţa de urgenţă nr. 63 nu se poate răsfrânge asupra instituţiilor de spectacole. Iar dacă ar face-o, temeiul său juridic este atât de instabil, încât ar fi răsturnat în curând cu destulă uşurinţă.

În ceea ce priveşte situaţia din Timişoara: aici Municipiul Timişoara finanţează patru instituţii (Teatrele German şi Maghiar de Stat, Filarmonica Banatul şi Casa de Cultură a Municipiului), doreşte să îşi asume destinele acestor instituţii şi în continuare, în mod distinct, fără comasare, cu condiţia să nu îi fie interzis prin lege să facă acest lucru. Din impozitele timişorenilor, să ne înţelegem!

Lucian M. Vărşăndan
Director – Teatrul German de Stat Timişoara