Desert Lane. Un jurnal aproape violent

Când spui desen, în arta contemporană românească, spui Dan Perjovschi, ultimul mare desenator de la Sorin Ilfoveanu încoace. Când spun mare, mă refer în primul rând la faptul că este unul din cei mai cunoscuți artiști contemporani români, iar în al doilea rând - că desenul este pentru el o formulă artistică asumată și dusă până la capăt. Că e asumată, înțelegem, dar ce înseamnă că e dusă până la capăt? Care este capătul formulei artistice numită desen? Capătul formulei artistice numită desen este textul sau, mai precis, conceptul pur. De aici și reputația conceptuală a desenului, dacă acceptăm că a fi conceptual înseamnă a te axa pe o idee bine înfiptă într-un context imediat, un context de natură socială, artistică, religioasă, politică, economică, bancară, culturală sau, pur și simplu, intimă. Din acest punct de vedere, conceptualul nu trebuie să rimeze neapărat cu abstractul, nonfigurativul ș.cl., uneori dimpotrivă, conceptualul este sinonim cu figura, dacă figura sintetizează o situație exemplară și este precisă. De fapt, asta a alimentat dintotdeauna incomoditatea desenului, faptul că este precis, o linie trasată rămâne o linie trasată, nu poate fi mutată mai sus ori mai jos, mai la stânga sau mai la dreapta, în funcție de orizontul de așteptare al privitorului, ca în cazul culorii care este alunecoasă și în care o poți scălda cum vrei tu. Conceptul de fuzzy logic, logica vagului, teoretizat la noi de prozatorul și inginerul Constantin Virgil Negoiță, își găsește în receptarea picturii un teren vast de aplicabilitate. De aceea, mulți și-ar dori desenul și pe mai departe ca etapă premergătoare picturii. Dar potul operei aperta, în cazul lui, se joacă în altă parte.

Imagine din expozitia Desert Lane. Un jurnal aproape violent, 2010

Acum câteva zile, Galeria Atelier 030202 a deschis o astfel de expoziție de desene, curatoriată de Alexandru Davidian. Desert Lane. Un jurnal aproape violent este expoziția de desene ale Simonei Vilău, cu lucrări din seriile Isis - Desene pentru plonjare în mit (2010) și Desert Lane (2008-2010), întrerupte de lucrările individuale Sea, Sand & Hair (2010), Desert Loner (2010), Trei procesiuni (2010-2011) și Punishment (2010). Ea însăși curatoare a unei alte astfel de expoziții, găzduită de Fundația LC - Centru de Artă Contemporană și intitulată Întâlniri cu desene 2006-2011, cu artiști din grupul Desene proaspete (Maria Be, Alexandru Rădvan, David Șandor, Alexandra Baciu, cu un nou venit, Lea Rasovszky) și după ce, până acum, a expus aproape numai pictură, Simona Vilău parcurge acum istoria în sens invers, de la colectiv, la intim, de la meditație culturală implicată, la expresie frustă, sinceră, directă, aflată, cum sublinia Alexandru Davidian în textul expunerii, sub zodia investigației psihanalitice. Desert lane, este punctul zero al cunoașterii celuilalt, când celălalt, contextul, nu există încă, ci abia începe să se prefigureze. A doua etapă a prefigurării, atunci când apare și culoarea în unele desene, se produce prin reactivarea sau, mai bine spus, reînscenarea unei dimensiuni mitologice, învecinată cu magia, așa cum sugerează și numele zeiței Isis din titulatura seriei. De altfel, o altă caracteristică a desenelor Simonei Vilău este și amestecul dintre cotidian și atemporal, îngemănarea dintre faptul social imediat și cel etern repetitiv.

Este și distincția pe care o întreprindea cândva Vilém Flusser, între conceptele de preistorie, istorie și postistorie. Desenul ține de preistoria omului, întrucât el înseamnă transpunere directă a gândirii / traumei. Culoarea apare în desen pentru a-l investi cu funcție magică. Istoria apare odată cu textul, iar postistoria ține de vârsta imaginii tehnice, adică a imaginii produse cu ajutorul unui aparat. Iar punctul forte al desenelor Simonei Vilău este faptul că ne umblă la imaginar, un imaginar totodată colectiv și intim care se cere exorcizat sau înțeles. O întreprindere cu atât mai dificilă, cu cât, s-a spus nu o singură dată, ne aflăm la sfârșitul istoriei, într-o epocă digitalizată a imaginii produsă de om.

Într-un plan ceva mai general, putem spune chiar că asistam la un proces complex de revitalizare a genului, cu instrumente contemporane, începută cu seria Dreamboys a Leei Rasovszky (Galeria Draft One, 2009), trecând prin Just another fashion victim a Dianei Dulgheru (D Gallery, 2010) și terminând cu grupul de BD-iști din jurul librăriei Jumătatea Plină. Fenomenul e de urmărit și pe mai departe.

Simona Vilau, Desert lane, 2009, cerneala pe hartie, 21x29cm

Simona Vilău, Desert Lane. Un jurnal aproape violent, [desen], 24 martie - 15 aprilie 2011, curator: Alexandru Davidian, Galeria Atelier 030202, București.