În seara zilei de 3 octombrie 2010 la București s-au jucat simultan, în cadrul ediției 20 a Festivalului Național de Teatru spectacole semnate de Krzysztof Warlikowski, Romeo Castellucci și Rodrigo Garcia, cu toții aflați atunci pentru prima dată pe scena românească. Toate cele trei spectacole au fost primite cu reacții adverse, unele despărțind publicul în două – cei care au fost profund atinși de ele, și cei care le-au declarat ca anti-teatru - în special critica manifestând grade diferite de respingere, așa cum făcuse în primăvara aceluiași an și cu spectacolul Hamlet al companiei Wooster Group.
Marţi, 22 mai 2012, ora 19.00, vă invităm la Sala Radio pentru a asculta cea mai importantă formaţie românească de cvartet, "Voces". Bujor Prelipcean - vioara I, Vlad Hrubaru - vioara a II-a, Constantin Stanciu - violă şi Dan Prelipcean – violoncel ne propun un program integral Mozart: patru cvartete vieneze compuse în anul 1773 - Cvartetul în mi bemol major, KV 160, Cvartetul în fa major, KV 168, Cvartetul în la major, KV 169 şi Cvartetul în do major, KV 170.
MAI MULTEOrchestra şi soliştii Teatrului German de Stat Timişoara (TGST) iau parte la Redeschiderea oficială a Parcului Rozelor, ce are loc în cadrul Săptămânii Rozelor, cu spectacolul muzical „Între prieteni", ce are loc sâmbătă, 26 mai, la ora 20. „Între prieteni" a avut premiera în noiembrie 2008 la Teatrul German şi face parte de atunci din repertoriul instituţiei. Vor cânta soliştii Dana Borteanu, Daniela Török, Anne-Marie Waldeck şi Harold Schmeltz, acompaniaţi de Orchestra Teatrului German de Stat Timişoara, sub conducerea lui Ioan Opra. Piese precum „We've got tonight", „Anyplace, anywhere, anytime" sau „Time after time" vor încânta proaspăt renovatul Parc al Rozelor.
MAI MULTEBUCHAREST BIENNALE - considerat cel mai important eveniment de artă contemporană din România - va deschide cea de-a cincea ediție pe 24 mai 2012 cu o conferință de presă internațională unde vor participa artiștii, curatorul și directorii evenimentului. Conferința va avea loc la ora 11.00 la Hotel Intercontinental, sala Rapsodia (Piața Universității).
MAI MULTEÎn perioada 5 mai – 10 iunie, spectacolul X mm din Y km în regia Gianinei Cărbunariu călătorește în cinci orașe universitare din România pentru 12 reprezentații speciale, cu intrare liberă, oferite studenților din Timișoara, Iași, București, Tîrgu Mureș și Sibiu, în cadrul unui proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
MAI MULTEÎntre 17 aprilie si 17 mai s-a desfasurat in Bucuresti Luna Scrie despre Tine, un eveniment de teatru independent în care au fost prezentate publicului primele texte generate in cadrul atelierului Scrie despre Tine, un atelier de dramaturgie in cadrul caruia participantii scriu si performeaza piese de teatru pornind de la povesti personale. Spectacolele-lectura "Ultimii eroi", "Stand up pls", "Branza topita", "Eu, gen", "Io te-am facut, io te omor", "La bucatarie si la mare" si "Texte în lucru", au adunat publicul în locatii de teatru alternativ independent: Teatrul LUNI de la Green Hours, Teatrul Act, Platforma (Anexa MNAC), Ceainaria Carturesti,
-
„Între prieteni” în Parcul Rozelor în 26 mai
21 Mai 2012
-
SCRIE DESPRE TINE module de vara
18 Mai 2012
-
ARTĂ CONTEMPORANĂ LA THE GRAND
18 Mai 2012
-
ICR Stockholm lansează Memoriile unui antisemit de Gregor von Rezzori, în limba suedeză
11 Mai 2012
-
Cvartetul Arcadia concerteaza la ICR Stockholm
11 Mai 2012
-
BIENALA DE ARTĂ CONTEMPORANĂ DE LA BERLIN - EDIŢIA A 7-A
10 Aprilie 2012
-
LUCIAN BOIA. «TRAGEDIA GERMANIEI. 1914-1945»
10 Aprilie 2012
-
Muzică și film din România la Festivalul Balkan Trafik de la Bruxelles
10 Aprilie 20121
- Festivalul Operelor Naţionale
- Festivalul „Sergiu Celibidache”
- Bucharest Biennale 5
- Photo Romania Festival
- SALONUL DE FOTOGRAFIE BUCURESTI – SAFO
- Turneul Pianul călător
- CANNES 2012
- FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL ARTELOR SCENICE, BITEI-2012
- EUROUNDERGROUND
- Zilele Clujului 2012
- Festivalul Filmului European
- TIFF 2012
- Let’s Go Digital
- Ateliere Control N
- Festivalul de Teatru Scurt
- Bienala - Cartasia 2012
- vin si eu
- De unde se da like de doua ori?
- Buna ziua, As dori sa va intreb daca participarea la concurs...
- A ajuns bine teatrul Odeon : la Tulcea si la Caracal. Pe cand...
- in realitate, lucrurile stau cam asa. un om citeste b24 sau 7seri...
- sunt curios daca exista asemenea texte/spectacole si in tari...
























































