De ce oare moare de foame Marius Manole în „Cancan„?

Situația artiștilor dependenți de bugetul de stat e groaznică și nu mai are, ca să zic așa, nevoie de nici o prezentare. Să tai 25% din salariile care și așa erau prea mici e o nenorocire. Sigur că și medicii și polițiștii și birocrații de la birouri trăiesc aceeași dramă. Aș adăuga un lucru pe care televiziunile îl bagă sub preș pentru că nu face atât de mult rating:  angajații de la privat sunt și mai loviți (întrebați-i pe jurnaliștii de la Realitatea, care plâng de mila bugetarilor cu lacrimi de sânge pe post, de când nu și-au mai luat salariile, dacă nu mă credeți. Și, de altfel, în majoritatea companiilor private s-au operat deja de multă vreme micșorări repetate din salarii și chiar concedieri).

Tristețea generală a devenit deja o prezență familiară, nu mai miră pe nimeni nimic. Și totuși, m-a șocat și m-a durut fizic să aflu tocmai din Cancan cum moare de foame Marius Manole, un om foarte drag mie, cu atât mai mult cu cât mi-a fost dat să citesc acest lucru (plus faptul că s-a îmbonăvit de hepatită pentru că trăiește doar cu ouă ochiuri) tocmai de pe o pagină vecină cu niște  sâni siliconați. M-a durut, repet. Și nu pentru că Manole nu mi-a dat mie știrea prima dată să o dau la gazetă (cum ar fi făcut în mod normal un  prieten bun), ci pentru că nu știam ce să mai cred. A ajuns Manole într-o situație atât de disperată? Și dacă da, de ce aflu despre asta din Cancan? Pentru că, să fim sinceri, într-un fel este percepută  o tragedie  prezentată într-un cotidian serios și în alta când ești „coleg„ de cuprins cu Bote și cu blonda lui. Credeam până acum cu tărie că  nu îți expui durerea în tabloide, ca pe niște episoade de telenovelă, decât dacă vrei să-ți plângă de milă coafezele și cu siguranță nu ăsta este visul lui Manole. Sigur că am început să-mi fac procese de conștiință și să-mi pun și întrebări de genul: de ce nu le-a vorbit despre asta mai întâi prietenilor? De ce a simțit nevoia să „iasă în presă„ și, mai ales, în acest soi de presă? Sau este acest articol parte dintr-o campanie de teasing și vom afla că cel ce moare de fapt de foame e vreun personaj interpretat de el în vreun film  și acea „știre„ ținea loc de „în curând pe ecrane„ ? Nu poate fi adevărat! Doar ultima dată când ne-am văzut am băut împreună o bere și era bine sănătos și nu părea nici în colaps financiar. Ba chiar  împărțea cu generozitate sute de mii de lei (vechi) cerșetorilor. Pentru că e un om bun.

Documentându-mă puțin, am aflat că Marius nu făcuse altceva decât să posteze pe blogul său o cugetare de genul „ce poți cumpăra de mâncare când rămâi doar cu 10 lei în buzunar„. (Ceea ce mi se pare pe cât de benign ca știre de presă, pe atât de util cititorilor, așa, cam ca o rețetă de gomboți cu prune). Jurnaliștii de la „Cancan„ au ars probabil câteva etape, obligatorii de altfel, din munca de ziarist și au luat cu copy/paste fragmente din postarea lui Marius de pe blog, inflamând „poporul„ cu titluri scrise cu majuscule roșii: „Actorul Marius Manole a ajuns la limită! Trăiește cu 10 lei pe zi!„ Poate au făcut acest lucru chiar fără să-i ceară aprobarea și o explicație-două, acolo, așa că omul nu avea nici o vină. Deci, una peste alta, a fost o alarmă falsă și încă o probă de „profesionalism„ al presei din țara noastră. Am răsuflat ușurată, pe moment.

Gândindu-mă însă la sentimentele care m-au încercat citind acea știre, nu mă pot lămuri încă ce m-a îngrozit mai tare: vestea despre „falimentul„ unui artist și, mai ales, al unui om la care țin, sau faptul că această „rană„ era exhibată într-o revistă „nerușinată„? Sunt încă în deliberări cu mine însămi ca să aflu ce m-a tulburat mai mult dar, ca să nu mai trec prin astfel de „cutremure„ sufletești, fac pe această cale un apel către Marius Manole pe care, în ciuda faptului că a apărut în Cancan, îl prețuiesc încă sincer (altfel nu l-aș fi folosit în acest articol drept „material didactic„): lasă-i să „moară„ de foame în fiecare seară, în prime time, pe Stela și pe Arșinel, dar nu intra și tu în cercul/circul ăsta. Chiar și dacă foamea/boala/sărăcia/durerea ar fi absolut adevărate, și tot ar trebui să aibă (vorba bancului) și „virusul„ mândria lui!