Dabija şi privirea sa ironică în oglindă

Dacă de cele mai multe ori regizorii îşi privesc spectacolele ca pe nişte acte artistice ce nu şi-au găsit locul pe lista scurtă a minunilor lumii numai din pricina „jocurilor de culise”, Alexandru Dabija, ajuns la înţelepciunea şi umorul pe care numai o carieră de peste 20 de ani ţi le poate da, face un pas în spate şi priveşte amuzat fenomenul teatral românesc şi propriile montări ca „element” al acestei „mulţimi”,  în „Pyramus & Tisbe 4 You”, cea mai nouă montare a sa la Teatrul Odeon.

Nimic din ce se găseşte în teatru nu îi este străin lui Dabija care atacă fără milă dar şi, paradoxal, cu multă tandreţe, „jobul” lui şi al colegilor săi: dramoletele starletelor gata să se sinucidă de trei ori pe zi dacă nu primesc rolul multvisat (principal, desigur, şi, dacă   s-ar putea, pe „cel mai” principal), determinarea regizorilor de a şoca şi de a rupe cu orice preţ gura târgului, limbajul „tare”, agresarea fizică şi psihologică a spectatorilor ca să se înveţe minte odată pentru totdeauna cu ce se mănâncă „marea artă”, jocul pe viaţă şi pe moarte al actorilor maghiari şi aşa mai departe.

Pornind de la secvenţa de teatru în teatru din „Visul unei nopţi de vară”, în care „proletarii” lui Shakespeare îşi dădeau aere de artişti, Dabija montează „tragedia” lui Pyramus şi a „gagicii” sale, Tisbe, în mai multe variante, la unele dintre ele văzându-se cu ochiul liber pastişa drăgălaşă la adresa unor colegi. De pildă, secvenţa montată numai cu femei face trimitere clară la „Lear”-ul lui Andrei Şerban de la Teatrul Bulandra ce are o distribuţie exclusiv feminină, iar punerea în scenă a secvenţei cu tineri ce dansează îmbrăcaţi doar în short şi cântă song-uri funny e o recompunere haioasă a unei creaţii ce poartă marca lui Radu Afrim.

Actorii au jucat cu mare „hai”, bucurându-se de fiecare propunere, cu pofta de joacă a unor copii. Dorina Lazăr, Toni Zaharia, Ionel Mihăilescu, Marius Damian, Pavel Bartoş, Rodica Mandache au dat tonul la zburdălnicie, zbenguindu-se cu prospeţimea şi cheful din studenţie. Dar cele mai puternice aplauze nu le-au luat actorii profesionşti, ci amatorii care au interpretat aceeaşi secvenţă. Pentru a reconstrui scena „pe bune”, Dabija i-a chemat la apel pe câţiva dintre tâmplarii, maşiniştii şi butaforii din Teatrul Odeon care au luat astfel caimacul actorilor cu diplomă. Nimeni nu s-a supărat pentru asta, „meşterii” fiind în postura Cenuşăresei ce nu părăseşte munca de jos decât doar pentru o noapte de bal. Şi pe principiul „dacă e bal, bal să fie !”, actorii de ocazie au dat ce-i mai bun în ei, nemaisperând să fie invitaţi prea curând la un viitor casting.