Ziua de sîmbătă a fost ciudată. Pe scara blocului, în dreptul fiecărui apartament, cineva a pus cîte o revistuță pentru a ne aduce la cunoștință nouă, cetățenilor destoinici, mărețele realizări ale Primarului Sectorului 1. Am aflat, așadar, din cele 35 de pagini cum primarul nostru a venit în sprijinul românilor afectați de inundații, cum primăria îi respetă pe vîrstnicii bucureșteni, cum că există proiecte europene pentru școlile și liceele din sectorul nostru, cum fiecare copil din sector beneficiază de un loc la grădiniță etc.
Am avut o revelație, toate drumurile duc la Dansez pentru tine, așa că mi-am luat inima în dinți și m-am uitat la ultima ediție. Înțeleg că am nimerit la o emisiune istorică, în care unul dintre concurenți a fost filmat cu camera ascunsă și, apoi, ce a zis a fost difuzat pe post. Imaginea orfanului pare că a ieșit destul de ciobită din povestea asta.
În ultimul timp am auzit tot mai mulți oamenii zicîndu-mi că n-au mai deschis de mult timp televizorul. De luni, poate de ani. Unii m-au întrebat ce au pierdut. Nu știu exact ce să le spun.
* Apropo TV, de pe Pro TV, e o emisiune veche care se ține bine. N-o mai văzusem de mult. Andi Moisescu pare în formă, lucru cu care nu se pot lăuda prea mulți prezentatori care merg pe aceeași formulă de emisiune o lungă durată de timp. Simpatic, relaxat, găsește un echilibru între divertisment și chestii serioase, de actualitate, care se întîmplă în mass-media autohtonă.
Dacă v-ați uitat în ultimul timp la tv, trebuie să vă fi dat seama că, în materie de spoturi publicitare, s-a întîmplat un fel de regresie în timp. Parcă ne-am teleportat în glorioșii ani 90. Cele mai multe reclame sînt adaptări ale unoe spoturi de afară, iar cele autohtone par făcute cu bani foarte puțini și suferă de o stupiditate atroce.
Mă uitam într-o seară la știri cînd, deodată, crainica începe să vorbească despre deschiderea celui mai mare mall din București. Încă unul, îmi vine să zic Dar, n-am apucat. M-aș fi înșelat amarnic, oricum... Chiar dacă parțial terminat, centrul comercial despre care vă vorbesc a fost luat cu asalt de mii de oameni care s-au bulucit ca oile să prindă rînd în față, cînd se vor deschide ușile. Oare ce or fi sperat să vadă? Nu tot magazine, aceleași coșuri pe care să le burdușească?
Aș putea să pariez pe orice că nici nu vă trece prin minte despre ce naș e vorba de data asta. Instituția e cît se poate de influentă și de prezentă în spațiul public românesc, de altfel. Toți par în cumetrie cu cine trebuie, dar ce am aflat de la emisiunea lui Brancu, Agentul Vip, de la Antena 2, parcă le întrece pe toate.
Săptămîna a început în forță. Am intrat într-un birou unde mai multe perechi de ochi urmăreau pe ecranul mare al unui televizor, scrisul cu litere de-o șchioapă: mortul de ieri e la noi în studio. OTV, desigur. Nu știu continuarea, dar ce mai contează?
Mă cheamă Sylvia. Aceasta este povestea mea. Așa începe An American Crime (2007, regia: Tommy O'Haver), difuzat pe TVR 1, vineri noapte, și prezentat de către Alexandru Tocilescu. Un film despre răul comunitar extrem, despre complicitatea unor devoratori de violență, pe care suferința celuilalt îi reduce la stadiul de copii-canibali. American Crime este cu atît mai tulburător cu cît cei care asistă și desăvîrșesc tortuta sînt copii și adolescenți.
Discuția săptămînii a fost, fără îndoială, legată de scutul antirachetă. M-am tot uitat la jurnale în încercarea de a înțelege exact cu ce se mănîncă chestia asta. Prezentatori cît se poate de serioși păreau convinși că asistăm la un moment isoric. Mie mi s-a părut foarte SF toată abordarea și n-am putut să nu încep să-mi contruiesc în minte tot felul de distopii, plecînd de la subiectul fierbinte al zilei.
