Corporalităţi în modă: Alexander McQueen, graniţa dintre corpul natural şi corpul artificial

Din moment ce corpul feminin este perceput ca reprezintând trupescul, materialitatea, transformarea sa pentru a servi unei estetici dictate în întregime de bărbaţi necesită o modelare a acestuia printr-o idealizare care îi permite să fie acceptat în tărâmul artelor. Acest compromis pe care corpul feminin l-a acceptat a însemnat în istorie singura modalitate de acces a femeii la spaţiul artistic. Nuditatea în picturile şi sculpturile vestice reprezintă o astfel o frumuseţe idealizată formată în interiorul unei conştiinţe masculine. Artiştii au fost dispuşi să sacrifice realitatea în favoarea unei frumuseţi folosite pentru a alimenta dorinţele sexuale ale privitorilor cu precădere de gen masculin. Această viziune asupra trupului feminin, chiar dacă a avut parte de momente cheie în istoria artelor în care schimbarea paradigmei a fost posibilă, perpetuarea unei perspective de receptare puternic sexualizată a continuat să fie prezentă.

Secolul 20 a conţinut cea mai notabilă schimbare de paradigmă. Schimbările sociale şi politice au influenţat în mare măsură modul în care corpul feminin a ajuns să fie perceput. Acesta a fost eliberat de constrângerile corsetului, a fost îmbrăcat în materiale ce îl lăsau să respire şi chiar să fie expus. Moda a contribuit considerabil la emanciparea femeii în secolul 20, dar în acelaşi timp a participat la perpetuarea unei viziuni idealizate a frumuseţii. Noile canoane impuse de marile case de modă şi de nou apărutele reviste de specialitate nu se îndepărtau foarte mult de la modalităţile clasice, folosite în pictură sau sculptură, de a portretiza corpul feminin. Idealul frumuseţii impus de modă nu celebra naturalul ci testa capacitatea femeii de a-l sfida.  Chiar dacă acestea au câştigat accesul la educaţie, politică şi loc de muncă, au fost nevoite să înveţe cum să lupte împotriva propriului lor corp natural. Silueta maternă, unduitoare şi voluptoasă care invită la plăceri intime a trebuit remodelată pentru a se putea integra într-un spaţiu în care egalitatea între sexe presupunea inventarea unor noi stereotipuri.  

Tăietura în diagonală (bias cut) a anilor `20 ce a însemnat o evidenţiere a formelor corpului, promovarea unei  frumuseţi adolescentine în anii `60, fantezia creată de fotografia de modă, manipulată prin procedee tehnologice, a alimentat obsesia pentru mărimi filiforme promovate în mare parte prin intermediul unui imaginar impregnat de superficialitate. Corpul postmodern a ajuns astfel o pastişe, un colaj de imagini promovate de cultura pop ce îl îndepărtează din ce în ce mai mult de corpul natural care este respins datorită banalităţii sale.

Supremaţia acestor imagini distorsionate ce populează imaginarul feminităţii au dat naştere unei distanţări a femeii de propriul ei corp. Acesta este perceput ca fiind un mecanism de autocenzură, abuz şi coerciţie. În acest decor, creaţiile lui Alexander McQueen abordează frumuseţea feminină din perspectiva agresiunii şi brutalităţii acordând fiecărei femei posibilitatea de a reacţiona estetic. Corsetele sale prostetice protejează corpul ca într-o armură iar bijuteriile echipează femeia cu arme letale. Victimă şi adversar, corpul înveşmântat este prezentat ca un artefact recuperat de la degradare şi opresiune, devenit mai puternic şi pregătit astfel să lupte împotriva elementelor ce l-au subjugat. Alexander McQueen foloseşte moda ca discurs pentru recuperarea corpului natural prin intermediul metodelor tehnologice contemporane. Recuperarea nu este a unui corp natural arhaic ci a unui corp conştient de modificările la care a fost expus, un corp în căutarea unor noi forme de eliberare.

În anul 1997, Alexander McQueen colaborează cu fotograful britanic Nick Knight pentru un pictorial ce abordează relaţia dintre corpul natural şi cel artificial (manipulat tehnologic), relaţia dintre suprafaţa exterioară a corpului - pielea şi frumuseţea interioară a corpului subjugată de supremaţia exteriorului. Modelul din fotografie ieşind în evidenţă pe un fundal deschis, are părul negru strâns într-un coc asemănător cu cel al gheişelor iar rochia pe care o poartă este o aluzie la vestimentaţia tradiţională asiatică. Ovalul gulerului îi încadrează faţa într-un spectru de lumină. Fruntea îi pare a fi secţionată lăsând să se întrevadă printre marginile tăieturii, forţate să nu se deschidă în totalitate de un ac de siguranţă, petale de flori roz. Agresiunea vizuală cauzată de prezenţa acului de siguranţă, tăietura adâncă ce secţionează brutal fruntea netedă, se află în contrast cu puritatea organică a florilor şi cu feminitatea fragilă a modelului. Lupta dintre corpul natural şi cel modificat pentru a imita o perfecţiune impusă dă naştere unei noi corporalităţi.

După 15 ani de la acest experiment vizual, florile încătuşate de învelişul restrictiv al pielii, au reuşit să evadeze în colecţia pentru toamnă-iarnă a casei McQueen. Aflată în prezent sub îndrumarea creativă a lui Sarah Burton, viziunea estetică pe care fondatorul acestei case a avut-o asupra feminităţii continuă să surprindă. Sarah Burton sondează arhivele McQueen cu respect şi admiraţie, construind pe ADN-ul deja existent noi manifestări ale frumosului.  Corporalitatea imaginată de Alexander McQueen se afla mereu la graniţa dintre natură şi tehnologie. Procesul său creativ consta în încercarea sa de a vindeca corpul de opresiuni şi abuzuri prin expunerea sa la fetishurile create în interiorul imaginarului consumerist pentru a-l putea reintegra în puritatea naturii. Astfel purificat, corpul poate fi reconfigurat pentru a putea da naştere unor noi forme estetice. Acest demers creativ pare a fi atins de Sarah Burton care, în cea mai recentă colecţie a sa pentru casa McQueen, propune o viziune a feminităţii născută dintr-o frumuseţe organică şi eliberatoare. O explozie de organza, suprapusă cu măiestrie în straturi, extinde limitele impuse de o construcţie vestimentară tradiţională acoperind trupul manechinelor într-o aură de culoare. Atenţia privitorului este direcţionată înspre talie care nu este încorsetată ci evidenţiată de centuri metalice care, împreună cu ochelarii ce ascund privirile modelelor, le transformă pe acestea în făpturi diafane venite dintr-un viitor poetic. Excrescenţele vizibile pe unele dintre piese, broderiile subtile, transparenţele şi exagerarea unor elemente ale vestimentaţiei fac parte din discursul despre corporalitatea frumuseţii pe care Sarah Burton ni l-a prezentat într-o manieră impecabilă. Femeia McQueen, indiferent dacă trăieşte în imaginaţia tulburătare a lui Lee sau în respectul transformat în disciplină estetică al  designerului Sarah Burton, este eliberată de frica pe care o avea faţă de propriul ei corp pe care a învăţat să îl folosească în explorarea continuă a propriei identităţi mereu în raport cu realitatea din exterior.

 Sursa imaginilor: .../.../.../...