Conni s avant-garde restaurant: Cină în cinci acte cu manifest artistic

Când invitația la un spectacol include un meniu cu 5 feluri, nu poți să nu te întrebi: e teatru? E cină? Apoi ieși din zona de comfort ca să afli. Irondale Center este un frumos spațiu de joc din Brooklyn, aflat chiar lângă Brooklyn Academy of Music, un spațiu aflat într-o veche biserică de cartier ce poate fi remodelat pentru orice fel de spectacol. Aici s-a jucat seria de reprezentații ale trupei Conni's avant-garde restaurant despre care se vorbea/scria încă de la începutul lunii septembrie la New York. După o seară în resturantul avangardist al lui Conni, răspunsul la întrebările pe care mi le-am pus inițial nici nu mai contau.

Conceptul de ”restaurant de avangardă” datează din 2006, mai exact de când actorii implicați în acest grup lucrau la o producție tradițională, iar după repetiții obișnuiau să se strângă cu toții ca să gătească cina împreună, vorbind despre teatru. Un pas înainte și ideea de a găti pentru un public pe care să-l și ”distreze” în același timp (a se citi: să-i inoculeze ideile lor avangardiste) a devenit realitate. Iar partea ce mai bună este aceea că felul cel mai condimentat, indiferent de meniul serii, constă chiar în discursul teatral servit publicului, un discurs autoironic, extrem de amuzant și acid al actorilor (scris de unul dintre ei, în urma improvizațiilor comune) - amestec de aluzii gastronomice și metafore care să rimeze cu restul conținutului, folosind în același timp demonstrației. Povestea pe care o spun performerii este, de fapt, doar un pretext: de data aceasta, în spectacolul Aterizarea navei-mamă, mizanscena cameleonică semnată de regizorul invitat Paul Bargetto prezintă neașteptata decizie a lui Muffin (cea mai veche angajată a restaurantului de avangardă) de a avea un copil, decizie în jurul căreia se declanșează o întreagă harababură, până când situația e inversată, iar copilul este născut în cele din urmă de colega de scenă Goodi Two Shoes. Cinci acte se înscriu în jurul poveștii principale acompaniind fiecare fel de mâncare servit (tot de către performeri), toate potrivindu-se într-un tablou general complex și extrem de amuzant având un unic scop: un comentariu postmodern al avangardiștilor membri ai trupei despre dispariția spiritului de avangardă în timpuri precum acestea, când până și cei care conduceau valul revoluției artistice visează să aibă copii și să devină burghezii de care altădată râdeau (un moment ironizând baletul ”Lacul lebedelor”, dansat de Goodi însărcinată, e văzut prin lentila ironică a avangardei).

Peter Lettre, Rachel Murdy and Justin Badger in Conni's avant-garde restaurant - credit Diana Chester

Povestea fără sfârșit a măririi și decăderii spiritului de avangardă este adevăratul subiect al acestei serate deghizate într-o mostră de ”teatru cu cină” (conceptul de dinner theater, de care performerii se delimitează formal la începutul spectacolului înseamnă chiar oferta combinată de masă și amuzament, care se găsește în lume în forme diferite). Faptul că Muffin, după ce e la început sedusă de visul plicticos în care toată lumea se împotmolește până la urmă, se oprește la timp și „transferă” copilul nenăscut lui Goodi (reprezentând tânăra generație) e plin de semnificații: nu doar că acest act are loc într-o scenă de împerechere a două femei - care poate fi citită ca o aluzie la teoriile feministe -, dar revenirea asupra deciziei simbolizează chiar hotărârea de a reactiva spiritul de avangardă.

În afară de mâncarea gătită chiar de performeri - care e grozavă! - spectatorii au acces la mai multe niveluri de înțelegere: unii se vor bucura de interactivitatea presupusă de concursul la care participă reprezentanții fiecărei mese, alții vor savura felul în care muzica și mâncarea merg împreună - sunt fragmente muzicale din Mano Negra, Red Hot Chilli Peppers, Laurie Anderson, Elvis Costello, precum și teme muzicale din filme -... și desigur mai sunt și aceia care vor plonja întru descifrarea aluziilor cultural-teatrale presărate mai ales în monologurile lui Muffin. Descrierea amuzantă a avangardei ca fiind inițial un termen militar, concepte teoretice precum ”suspendarea neîncrederii” sau titluri precum ”Supa imaculată. O dramă de familie (kitchen sink drama)” date actelor spectacolului sunt folosite ironic, la fel ca și amestecul de trimiteri la mitologia greacă, care constituie crusta crocantă a mesei oferite de Restaurantul avangardist al lui Conni.

Jeffrey Frace in Conni's avant-garde restaurant - Linus Gelber

Nu te poți abține să nu pomenești, pentru a descrie această aventură teatrală, termenul folosit de profesorul Hans Thies Lehmann, ”teatru postdramatic”: există aici teatru fizic (plus dans și un moment extraordinar de acrobație aeriană), teatru muzical, text, interactivitate, artă gastronomică, comedie și multe altele.

Iată o mostră de scriitură care demonstrează atașamentul lui Muffin pentru mitologia greacă, o declarație a artistului dinăuntru. Într-un moment de disperare, ea se identifică cu toți eroii antichității, de la Prometeu, Icar și Tezeu la Narcis și alții: ”Am fost legată de o stâncă, iar ficatul meu e mâncat de păsări mari, carnivore. Am încercat să zbor către soare și aripile mi s-au topit, am urechile pline de ceară. Am pierdut cărarea și încerc să găsesc drumul printr-o serie fără sfârșit de tunele subterane. Sunt torturată de ceva de neatins. Sunt obsedată de reflecția propriei mele imagini mișcătoare. Rostogolesc o piatră uriașă spre vârful unui deal, din nou și din nou. Simt că aș vrea să-mi scot ochii!”

Mesajul devine și mai clar spre finalul spectacolului, când atmosfera generală de seară distractivă este sfâșiată de un alt monolog al lui Muffin, garnisit cu un manifest autoironic pentru un nou val avangardist:

”Retrospectiva avangardei? (așa fusese ”vândut” spectacolul în introducere). E oximoronic! Trebuie să furăm focul, să găsim lâna, să transformăm monstrul în piatră, să coacem copiii în plăcintă, să lansăm la apă 1000 de nave și să scoatem avangarda din muzee ca să o ducem înapoi pe câmpul de luptă, acolo unde îi este locul! Aprindeți torța! Haideți să ne ridicăm în fum, să ne coborâm în flăcări și să trecem prin oglindă! Să-i dăm drumul avangardei! Sunteți cu mine? Sunteți cu mine?”

Melody Bates in Conni's avant-garde restaurant - credit Gregory Wilson

Nu știu exact câți artiști erau/dacă erau în ”restaurant” în seara aceea, dar sper că erau cât mai mulți, fiindcă timpurile pe care le trăim chiar cer un nou val de întreprinderi artistice curajoase care să le explice, să le critice și să le comenteze/ironic sau nu. La ultima întrebare a lui Muffin ar trebui răspuns cu ”DA”, acum mai mult ca niciodată.